Dinamo cistiga en-fanfare un campionat pe care l-a dominat copios. Aproape ciudat pentru istoria recenta, titlul vine dupa un an in care Borcea a trecut neobservat.

Umbra finalei nedorite Milan-Liverpool a cazut peste cantonamentul de la Saftica al "ciinilor rosii". Nici nu era cinstit ca algoritmii s-o aduca pe Dinamo direct la jocurile din grupe pe seama punctelor obtinute de Steaua si Rapid. Mirajul Ligii Campionilor pare ca s-a indepartat din nou. Borcea e mai zgircit ca niciodata si asteapta adversarii din turul preliminar ca sa stabileasca bugetul transferarilor. Dincolo de dansul vulgar al Shakirei din Groapa au aparut semnele de maturitate. Fara contestari vehemente ale arbitrajelor, cu un profil aproape decent, directorul executiv al lui Dinamo a asigurat un PR corect pe tot parcursul intrecerii interne. E drept ca debaraua de sub tribuna oficiala din Stefan cel Mare e intesata cu scheletele trecutului si cu cartusele golite de tus ale copiatorului specializat in transferuri in strainatate. Daca vorbim insa strict despre acest campionat, e limpede ca el a fost cistigat doar pe teren. Sigur ca primul artizan al titlului de campion e Profesorul Rednic, care, inainte de orice, s-a dovedit un psiholog eficient. Nu spun nici o noutate: aceasta e principala calitate care diferentiaza tehnicienii la virf si Rednic a stiut sa niveleze relatiile de joc si pe gazon, si in vestiar, si la birou. Normal ca, daca Borcea a facut un pas onorabil inapoi, la echipa trebuia sa apara si un responsabil cu umorul involuntar si cu amatorismul gros. Personajul are un trabuc care aproape ca-i ascunde capul si o dibacie lingvistica a silabelor care-mi da impresia de fiecare data cind il ascult ca vorbeste in polona, chiar daca pe el il cheama Turcu. El singur a fost cel care, anul acesta, a tinut frontul omologilor Iancu, Becali, Copos si ceilalti, care mai de care mai sedusi de propria pricepere in ale fotbalului. De altfel, mai mult ca in alti ani, daca priviti linia clasamentului, veti vedea cit de legat e locul echipei de priceperea reala a investitorului. Insiruirea incepe chiar cu fostul baiat de pravalie, pardon, de galerie, ajuns patron - Borcea si se incheie cu debutantii Penescu si Iacov, cei care platesc din greu aderenta la o elita atit de subtire.

E pina la urma un stagiu firesc al asezarii unui campionat care devine tot mai competitiv pe masura ce conducatorii sai isi petrec copilaria si pubertatea de investitori in industria mingii.