Senatorul liberal Mihai Lupoi, participant la Revolutia din 1989, a dezaprobat afirmatiile facute de presedintele suspendat Traian Basescu, cel care declarase luni seara ca in „dosarul Revolutiei", se prefigureaza acuzatia de genocid pentru Ion Iliescu („cei mai multi morti au fost dupa ce domnul Iliescu a preluat puterea", spusese Basescu – n.r.). „In primul rand, domnul Iliescu a preluat conducerea, nu puterea. In al doilea rand, sigur ca cei care au stat pe margine sau la Anvers (aluzie la Traian Basescu – n.r.) in momentul respectiv, pot sa-si dea cu parerea. Noi insa, cei care am participat efectiv la Revolutie, avem alta parere. Domnul Basescu se grabeste, probabil din cauza faptului ca este in campanie electorala. Lucrurile de anvergura asta le judeca in general istoricii, care nu au sentimente partizane si lucreaza pe documente", a declarat Lupoi pentru A.M. Press. Senatorul liberal a tinut sa precizeze ca, din punctul sau de vedere, ceea ce s-a intamplat in 1989 nu poate fi asimilat in niciun caz genocidului. „Dupa parerea mea nu a fost niciun fel de genocid. Nu poti afirma ca la Revolutie a fost genocid decat in masura in care poti dovedi ca
s-a tras la ordin impotriva unor oameni nevinovati. Genocid este ce a facut Hitler impotriva evreilor sau crimele de la Canal, care pot fi asimilate genocidului, dar in nici un caz ceea ce s-a intamplat la Revolutie", a incheiat Mihai Lupoi. (A.M.PRESS)