Traian Basescu a continuat, luni seara, la emisiunea Nasul, seria de de critici la adresa politicienilor-oligarhi, pe lista celor despre care presedintele suspendat s-a exprimat in termeni depreciativi adaugandu-se si printul Duda.
Presedinte
Traian Basescu a continuat, luni seara, la emisiunea Nasul, seria de de critici la adresa politicienilor-oligarhi, pe lista celor despre care presedintele suspendat s-a exprimat in termeni depreciativi adaugandu-se si printul Duda.
Presedintele suspendat a reluat, la B1Tv, seria criticilor la adresa celor ce l-au suspendat si a politicienilor-oligarhi. De cea mai mare "atentie" s-a bucurat Ion Iliescu, asupra caruia Basescu a revenit de cateva ori, reiterand faptul ca este unul dintre creierele pucistilor. Explicand ca Iliescu a pus la cale suspendarea din convingerea ca Traian Basescu este in spatele dosarului privind Revolutia, presedintele suspendat a remarcat: "Se prefigureaza acuzatia de genocid pentru Revolutie, pentru ca cei mai multi morti au fost dupa ce dansul a preluat puterea".
Declaratiile presedintelui de onoare al PSD sunt "specifice unui activist de partid obisnuit sa minta", a subliniat Basescu, care i-a reprosat in mai multe randuri lui Iliescu ca nu are caderea morala sa il atace, dat fiind ca este un fost sef de stat care a adus minerii in Capitala ca sa ii bata pe bucuresteni si "a dat jos guverne la intelegere scrisa cu lideri ai minerilor". "Atunci cu mineri, acum cu parlamentari mineri", a comentat presedintele suspendat, adaugand ca Iliescu este "tot timpul in revolutie, de fapt un profitor de revolutie" si acuzandu-l ca a confiscat revolta populara din 1898 pentru a o pune tot in slujba comunistilor. "Acestui om trebuie sa-i punem pe frunte fraza "Ceausescu a intinat valorile comunismului, eu, Ion Iliescu, le reprezint", asta a ramas si acum", a accentuat Basescu.
El a afirmat ca Iliescu este cel ce l-a convins pe Mircea Geoana sa se imbarce in aventura suspendarii, luandu-l "la brat" pe Hrebenciuc, "de profesie aranjor". "Hrebenciuc este doar unul care merge in mod egal si la Bogdan Olteanu, si la Ion Iliescu, si la Calin Popescu Tariceanu, si la Dinu Patriciu, si la Dan Voiculescu. Cineva va trebui sa-l puna intr-un cuier pe Hrebenciuc si sa-i spuna: baietas, nu mai ajungi cu picioarele la pamant. I se va intampla asta curand", a remarcat Traian Basescu.
Urmatorii pe lista - Dinu Patriciu si Calin Popescu Tariceanu, "trompeta", "un executant" omului de afaceri, dupa cum s-a exprimat Basescu. Presedintele a reiterat faptul ca Tariceanu a preferat sa sacrifice PNL pentru a se pune in slujba lui Patriciu. El l-a criticat pe seful Executivului pentru ca ia masuri la concurenta cu seful statului - s-a dus la inundatii numai pentru ca si presedintele s-a dus, ca s-a interesat de aviara pentru ca si presedintele s-a interesat, a explicat Basescu. El a remarcat ca dupa ce duminica a vorbit la Iasi de seceta, marti, premierul si ministrul agriculturii "vor sa constate ca e seceta in Romania". "Daca eu la Iasi spuneam ca daca as fi fost presedinte ma duceam imbracat cu pufoaica si cizme de cauciuc sa vad seceta din Oltenia si Vaslui, ei maine s-ar fi dus cu pufoaica si czime de cauciuc sa vada seceta. Dar nu le-a dat prin cap sa porneasca instalatiile de irigatii, ca stiu ca e seceta de cateva luni", a comentat presedintele suspendat.
Basescu a facut o scurta referire si la liberalii Crin Antonescu, Ludovic Orban si Teodor Melescanu, reamarcand ca "ei nu-s PNL, sunt gruparea Patriciu". Cat despre Chiuariu, seful suspendat al statului a afirmat ca acesta "a fost pus de Tariceanu si Fenechiu sa opreasca dosare". Presedintele suspendat a adaugat apoi si o mentiune in treacat despre Verestoy Attila, caracterizat drept "varianta maghiara a lui Hrebenciuc", informeaza NewsIn.
Printul Duda a intrat in premiera pe lista celor criticati, in contextul unor speculatii legate de planuri de readucere a monarhiei constitutionale ca alternativa la actualul regim si la Traian Basescu. "Mare print, mare caracter, Duda asta (...) Am mare respect pentru regele Mihai, pentru doamna Mociornita, foarte putin pentru domnul Duda. (...) As putea crede in varianta monarhiei, in Romania nu este un proiect bine primit, nu atat pentru ca romanii nu ar vrea, dar cand ti se spune ca Duda va fi rege, iti taie pofta", a comentat presedintele suspendat, adaugand ca romanii vor trebui sa astepte "un urmas mai rege". "Dumneavoastra intre cine optati, intre Duda si Basescu? Dansu-i mai frumos", a adaugat Basescu.
El s-a referit si la pozitiile critice ale ambasadorilor straini, spunand ca il deranjeaza "chestii d-astea". Pe de alta parte, Basescu s-a pus in opozitie cu " multi parlamentari", remarcand ca, spre deosebire de ei, care "au trait din propaganda de partid", el "a ajuns la varful recunosterii in meseria lui". "Niste neimpliniti profesional", "mediocri in meseria lor" au fost termenii in care i-a caracterizat presedintele pe multi membri ai Legislativului, explicand ce de acestia nu sunt nici buni politicieni. "Adrian Nastase a trait din munca de partid", a dat el un exemplu. Presedintele suspendat a vorbit si despre clasa politica in ansamblu, spunand ca aceasta a primit in cancelariile europene si in cea de la Washington eticheta de "clasa politica iresponsabila", care a decredibilizat Romania in plan extern.
"N-as cobori la Fenechiu, sa ramanem la un nivel de oameni politici seriosi", "Ce sa faci cu Vanghelie, ce sa-i raspunzi lui Vanghelie, du-te, nene, in vremea lui Lis si vezi contractele cu Luxten! Sau lui Adamescu, (...) un turnator din anii 50 ai Securitatii ce si-a facut si acum datoria, scos cu mari sacrificii de Felix Motanul", a comentat Basescu despre cele mai recente atacuri la adresa sa.
Spre final, Traian Basescu a strecurat si o critica la adresa PD. "N-as pune mana in foc ca Monica Macovei n-ar fi avut parte de presiuni politice sa se flexibilizeze si de la PD", a afirmat Traian Basescu.
Presedintele suspendat Traian Basescu isi doreste o prezenta cat mai mare a cetatenilor la referendumul din 19 mai, fiind de parere ca "ar fi extraordinar daca romanii ar face ce au facut francezii". Basescu sustine ca o prezenta masiva a electoratului la referendum ar arata ca "romanii sunt mult mai copti in democratie" decat multi dintre parlamentari. Potrivit acestuia, in cancelariile europene si de peste Atlantic se spune ca suspendarea sa din functie a fost "un puci legalizat". Intrebat daca crede ca va castiga referendumul, presedintele suspendat a spus ca, dupa parerea lui, va obtine sustinerea a 75% dintre cei care se vor prezenta la vot.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.