Batalia din subsolul clasamentului este aproape incheiata dupa ce Farul a castigat trei puncte extrem de pretioase la Iasi, distantandu-se astfel de "zona minata", unde ramane insa Ceahlaul. Patronul moldovenilor, celebrul Pinalti, cunoscut ca membru
Batalia din subsolul clasamentului este aproape incheiata dupa ce Farul a castigat trei puncte extrem de pretioase la Iasi, distantandu-se astfel de "zona minata", unde ramane insa Ceahlaul. Patronul moldovenilor, celebrul Pinalti, cunoscut ca membru de seama al Cooperativei de acum cativa ani, a inceput sa strige catre Poli Iasi, pe care o acuza ca nu prea s-a omorat cu firea in meciul cu echipa pe care o dorea el invinsa.
"Din ce-am vazut, Politehnica Iasi a inceput sa puna presiune reala asupra adversarului dupa ce acestia au deschis scorul. Asta am vazut eu. Se poate spune ca, prin prestatia avuta, Politehnica Iasi a condamnat Ceahlaul la retrogradare", a declarat ieri Gheorghe Stefan. Oficialul nemtean si-a exprimat regretul ca nu a incercat sa-i stimuleze pe elevii lui Ionut Popa. "N-am vorbit cu nimeni de la Poli Iasi, n-am intervenit pe langa nimeni, pentru ca am crezut ca toata lumea va fi corecta, dar mi-am dat seama ca nu e asa. In acest moment, mai avem doar sanse teoretice de a ne salva de la retrogradare sau sa speram ca o formatie din Liga I nu va obtine licenta pentru a juca in sezonul viitor", a spus Pinalti, care a negat ca ar fi interesat sa cumpere Gloria Buza, echipa aflata aproape de promovarea din divizia din care pleaca Ceahlaul. Oficialii celor doua echipe care au jucat la Iasi au reactionat imediat la acuzatiile de blat lansate de patronul Ceahlaului.
"Domnul Stefan spune baliverne ieftine de om care are mult timp liber. Sunt vorbe care au ocolit capul. Nu voi dezbate profilul psihologic al acestui individ. El uita insa ca Iasiul a avut o bara in prima repriza, iar interventiile lui Vlas au facut ca tabela sa ramana neschimbata pana la pauza", a declarat Florentin Chiforeanu, presedinte executiv al Farului. "Si inainte de meci au fost tot felul de persoane care au spus ca noi le vom da meciul Farului. Acum dupa meci vad ca se gasesc altii care sa ne acuze. Am auzit si eu ca domnul Gheorghe Stefan a spus ca noi am retrogradat Ceahlaul. Chiar nu ma asteptam la astfel de declaratii din partea lui. Nu stiu pe ce se bazeaza cand spune asemenea prostii! Cine ne acuza sa vina sa probeze cele afirmate! Asa e usor sa acuzi! Jucatorii mei, nu sunt nici hoti si nici vanzatori!", a comentat si Ionut Popa, tehnicianul lui Poli Iasi. "Noi in orice meci am jucat la victorie. In unele am reusit, in altele nu. Oricum, eu cred ca in ultimele trei jocuri, cu Dinamo, Gloria Bistrita si Farul, jucatorii mei au evoluat bine. Nu uitati ca am luat un punct campioanei. Si la Bistrita am jucat bine, dar am pierdut dintr-o faza pe care nu mai vreau sa o comentez. Ce sa mai zic de meciul cu Farul, in care am avut o bara si am mai ratat alte cateva ocazii mari de a marca", a mai spus Popa.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.