Un tanar a murit, iar altul se afla internat in stare grava la Spitalul Judetean Mehedinti dupa ce au fost injunghiati in plina strada de un severinean. La Craiova a avut loc duminica seara un alt act de agresiune, soldat cu o injunghiere.

Un mort si un grav ranit. Asa s-a razbunat un tanar din Drobeta-Turnu Severin. Cu ceva timp in urma, doi tineri il agresasera pe Ilie Petre, iar acesta i-a injunghiat pentru a se razbuna. Criminalul risca sa stea ani buni dupa gratii. Incidentul s-a petrecut duminica pe o strada din cartierul Schela Cladovei, cand Petre Ilie (de 22 de ani), din Drobeta-Turnu Severin, pe fondul consumului de alcool, a injunghiat cu un cutit de bucatarie, in plina strada, doi tineri. Potrivit politistilor, Petre Ilie a comis fapta din dorinta de a se razbuna pe Ionut Marian Pastor  (20 de ani) si pe prietenul acestuia, Florin Iacob (33 de ani) pentru ca, in urma cu ceva timp, cei doi il agresasera fizic.

Razbunarea, egal puscarie
Primul care a intrat in vizorul criminalului a fost Ionut Marian Pastor, care a fost lovit in zona inimii si a murit la scurt timp pe masa de operatie a Spitalului Judetean Severin. Cealalta victima, Florin Iacob, a fost injunghiata in abdomen si se zbate acum intre viata si moarte la spital. „Autorul a fost retinut.