In schimbul votului din 19 mai, presedintele suspendat promite „o noua revolutie". Avea nevoie de asa ceva? Daca da, cu ce pret?

Vorbele mari si promisiunile enorme au rost doar in campaniile electorale. Putini cred cu adevarat in ele, dar cei mai multi le trec cu vederea. Logica acestei acceptari vine in general din convingerea bazata pe experienta ca pina la un punct cu cit un politician se angajeaza la mai mult cu atit creste si cantitatea de rest ce ramine a fi onorat. Promite un salariu mediu pe economie de trei ori mai mare in urmatorii trei ani si nu vei fi crezut de prea multi. Dar mai multi decit cei creduli s-ar putea sa te voteze numai pentru ca spera s-o faci macar pe jumatate. Promite in schimb ca salariul mediu va creste „usor" si probabil ca nu te va vota nimeni. Evident, pentru a estima sansa de succes a unui politician, masa de promisiuni nu-i un criteriu unic si, uneori, nici obligatoriu. Increderea electoratului tine de un complex de influente din care, in unele cazuri, promisiunea poate sa si lipseasca. Votezi un om doar pentru ce presupui sau stii deja ca este si atit. Sau, mai mult, chiar pentru modestia de a nu-ti fi promis absolut nimic. Vorbim insa de exceptii. La celalalt capat al scalei stau insa marile demagogii. Sint lucruri pe care pur si simplu nu le poti promite. In campania din 2000, C.V. Tudor promitea, in schimbul voturilor pentru Presedintie, ca in 48 de ore va rezolva problema coruptiei din Romania. In 2004, un alt mare demagog, George Becali, ne cerea votul pentru „o Romanie ca soarele sfint de pe cer". Cei doi au votantii lor, dar aici vorbim deja despre boli. Ce promite azi Traian Basescu? Nici mai mult, nici mai putin decit „o noua revolutie". Hai sa citam din mesajul adresat duminica romanilor din afara granitelor: „Daca va veti mobiliza si veti spune NU la referendumul din 19 mai, forta voastra va declansa o noua revolutie. Una pe care nimeni nu va mai putea sa v-o fure. (...) Votul vostru va fi gestul civic prin care majoritatea romanilor va pune punct acestei perioade istorice". N-am nici o indoiala ca Traian Basescu va cistiga acest referendum. Avea nevoie insa pentru a-si asigura succesul deplin si de o asemenea promisiune? Si daca tot a facut-o, cu ce pret? Sint destui care vor pune stampila pe NU demiterii, nu pentru ceea ce spune acum ca va face, ci pentru ca pur si simplu le place de Basescu. Iubesc omul Basescu si cu asta basta. Altii il voteaza pentru ca din tot ce promite si acum, si de cind a cistigat alegerile spera sa realizeze macar o parte. Nu mai vorbim de cei care o fac doar pentru ca nu-l considera pe Basescu atit de vinovat precum il prezinta adversarii sai politici. Dar exista si dintre cei care chiar cred intr-o noua revolutie. Ce inseamna aceasta ne-o spune presedintele suspendat in acelasi mesaj: „O noua Constitutie de nivel european, introducerea votului uninominal si independenta unei justitii care sa curete societatea noastra de sistemul corupt al acestei oligarhii de tip postcomunist". Termen-limita: „In urmatoarele 18 luni, cind vom organiza alegeri europene, locale si parlamentare". S-ar putea sa fie totusi cam mult chiar si pentru un politician ca Traian Basescu. Nu exista nici o minima garantie ca macar una dintre cele trei promisiuni ar sta in puterea presedintelui de a o indeplini. Iar a cere si a treia oara „putere" mai multa de la popor pentru ca in primele doua dati nu s-a putut, oricare ar fi motivul, s-ar putea sa fie cam mult. Cred ca diabolizarea adversarului si certitudinea Basescu-cel-de-pina-acum ii erau suficiente. Nu de alta, dar asa cum exista o limita a promisiunilor exista si o limita a increderii in cel care le face.