Dupa proclamarea Republicii Populare Romane, la 30 decembrie 1947, comunistii detineau puterea absoluta, putand aplica nestingheriti planurile de sovietizare a economiei. Pe "agenda" guvernului Groza a intrat imediat proiectul industriali

Dupa proclamarea Republicii Populare Romane, la 30 decembrie 1947, comunistii detineau puterea absoluta, putand aplica nestingheriti planurile de sovietizare a economiei. Pe "agenda" guvernului Groza a intrat imediat proiectul industrializarii, care trebuia "sa dea roade" inca din primul cincinal. Campania de industrializare fortata isi are originea in URSS, fiind promovata "in exces" de Stalin in anii a€™30. Pe ruinele razboiului civil, Lenin fusese nevoit sa initieze "noua politica economica" (NEP), un hibrid intre economia capitalista si cea sovietica. Dupa venirea la putere, Stalin a hotarat insa ca timpul experimentelor se sfarsise, iar economia sovietica trebuia sa treaca la "productia de tip socialist".
ROMANIA, IN "ARIA SOCIALISMULUI". Toate experimentele si practicile sovietice au fost copiate, chiar daca in ritmuri diferite, in Romania. In teorie, statul de tip sovietic trebuia sa devina unul al "oamenilor muncii", insa realitatile Romaniei contrastau cu acest proiect. Cei mai multi locuitori erau tarani, a caror conditie sociala era deplorabila. Muncitori erau putini in Romania interbelica, majoritatea in Transilvania, Banat si Bucuresti. Insa Partidul Comunist avea planuri mari pentru orase si muncitori inca de la instalarea la putere prin Guvernul Groza (la 6 martie 1945). Mai intai, Executivul s-a preocupat insistent de aprovizionarea oraselor, luand masuri drastice impotriva speculantilor, care au devenit "vedete" ale "gazetelor de perete" sau ale ziarelor controlate de comunisti. Incepand cu 1946 s-a introdus sistemul cotelor obligatorii pentru tarani, care au fost constransi sa vanda o parte din recolta catre stat, la preturi stabilite de guvern, pentru a fi aprovizionate orasele si armata. Inca inainte ca Partidul Comunist sa preia total puterea, guvernul condus de dr Petru Groza a declansat mari proiecte de infrastructura. Astfel, apar vestitele "santiere nationale" Bumbesti-Livezeni, Salva-Viseu sau Ceanu Mare-Cluj, prin care "se taiau muntii" pentru a face loc cailor ferate sau drumurilor rutiere. Aceste proiecte, importante pentru o economie moderna, se faceau insa cu mijloace rudimentare, dupa cum suna si o lozinca a "brigadierilor": "Cu sapa si cu lopata vom da santierul gata". In aceste conditii era nevoie de multa forta de munca, adusa in mare majoritate din mediul rural. Pe un astfel de santier, posibilitatile de cazare si masa erau mai mult decat modeste, dar taranii erau obisnuiti sa doarma mai multi intr-o incapere sau sa manance "ce li se da". Primeau insa un salariu, care era mare lucru pentru niste oameni ce traiau in sate de azi pe maine. Se creeaza astfel o "categorie" a "santieristilor", foarte activi in manifestatiile regimului comunist din perioada preluarii puterii. Cei mai "bravi" dintre ei erau decorati cu "ordine ale muncii", aparute cu ocazia sarbatorii de 1 Mai 1948. Dintre ei se vor recruta viitoare cadre de conducere in economie si inalti activisti de partid. PLANUL NATIONAL, UN LANT DE SPERANTE. Dupa preluarea puterii de Partidul Comunist in decembrie 1947, economia a suferit primele mari transformari conform modelului sovietic. Intaia "mare reforma" a fost legea colectivizarii, prin care suprafata agricola urma sa fie "a tuturor", lozinca sub care pamantul trecea in proprietatea statului. In noile GAS-uri (ulterior CAP-uri) nu mai era nevoie de atata forta de munca cata lucra in agricultura pana la venirea comunistilor. Treptat au aparut mijloace mecanizate de exploatare a pamantului, iar taranii s-au indreptat spre mediul urban ca sa-si gaseasca de lucru. Aceasta "migratie" de la sat spre oras a fost incurajata de guvern, prin adoptarea unor masuri privind industrializarea. Pentru ca "revolutia industriala" sa reuseasca, a intrat in scena propaganda. Lozincile regimului promiteau poporului o viata mai buna si prospera. In majoritate rurala, populatia tarii s-a trezit, peste noapte, tarata in tavalugul unei schimbari de ritm in viata de zi cu zi.
Dupa model sovietic, industrializarea urma sa fie coordonata de stat, iar ritmul de dezvoltare se facea planificat, pe perioade de cinci ani - "cincinalele". Tot dupa modelul Moscovei, a fost infiintata Comisia de Stat a Planificarii (CSP), care avea rolul de a coordona dezvoltarea economiei nationale. Cand a luat fiinta, CSP-ul era compus din economisti romani, consiliati de experti sovietici de la Gosplan (denumirea institutiei in URSS), dar si de colegii din CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, institutie de cooperare economica a "lagarului socialist"). CSP-ul a pregatit directivele primului plan cincinal, prezentat in sedinta Biroului Politic din 13 aprilie 1950. Elaborate pentru intervalul 1951-1952, directivele economice au devenit lege, cu data 16 decembrie 1950. Ghita Ionescu, politolog englez de origine romana, apreciaza ca legiferarea cu atata graba a directivelor in vederea punerii lor in aplicare demonstreaza existenta unor dificultati aparute in stabilirea lor: reducerea consultarilor cu fiecare intreprindere, stabilirea datelor statistice esentiale mai degraba pe sperante decat pe realitati, necompletarea documentatiilor. Totodata, pe langa planul ambitios si rigid de pe hartie, se adaugau lozinci propagandistice auzite in orice colt de uzina sau fabrica: "Sa indeplinim cincinalul in patru ani!". Principalul scop al planului elaborat de conducerea Republicii urmarea transformarea Romaniei intr-o "tara cu o industrie socialista dezvoltata si cu o agricultura socialista in principal mecanizata". Numai ca socoteala de pe hartie nu s-a potrivit cu cea din "campul muncii". Din suma totala propusa pentru investitii pe urmatorii cinci ani, cel mai mare procent il primeau mijloacele de productie (51%), urmau constructiile (22%), transportul si comunicatiile (16%). Industria constructoare de masini, "pivotul dezvoltarii industriale a economiei nationale care va produce echipamentul necesar industriilor petroliera si miniera, tractoare si masini agricole", s-a bucurat, la randu-i, de sume mari la capitolul investitii.

Planificate nu erau doar "directiile de dezvoltare" ale economiei, ci si regimul muncii. In Republica Populara Romana, statutul si conditia muncitorului se decideau la nivelul Confederatiei Generale a Muncii si a Biroului Fortelor de Munca (infiintat in martie 1949). Aceasta din urma institutie intocmea, in colaborare cu Comisia Centrala de Planificare, listele cu locurile de munca disponibile, controla toate numirile si posturile vacante din structura planului economic din toate fabricile si uzinele. In conformitate cu "cerintele economiei nationale", anual erau "recrutati" de la 45.000 pana la 55.000 de tineri muncitori, marea majoritate din asezarile rurale.

VIATA LA BLOC. In aceste conditii, apar santierele de locuinte in marile orase. Initial, muncitorii fusesera "cazati" in casele nationalizate, care au fost impartite in apartamente si garsoniere, iar proprietarul devenise vecin in propria casa cu niste necunoscuti. Insa la jumatatea anilor a€™50, orasele Romaniei ajunsesera in imposibilitatea de a mai primi noi locatari, astfel ca se declanseaza o ampla "operatiune" de constructie de noi cartiere. In aceasta perioada, noile imobile au fost amplasate la periferie, pe trenuri virane, de-a lungul unor bulevarde de centura si a soselelor de acces in orase (fara a se demola "centrele istorice" ca in anii a€™80). Un astfel de exemplu este cartierul Drumul Taberei din Bucuresti, a carui constructie a inceput in anul 1959. Modelul noilor constructii a fost de asemenea "importat" din Uniunea Sovietica. Cam in aceeasi perioada ca si in Romania, in URSS se pornise o ampla campanie, dispusa de Nikita Hrusciov pentru a caza forta de munca ce venea spre orase, ca urmare a reformelor economice post-staliniste. Locuintele pentru muncitori, aparute in "lagarul socialist" dupa model sovietic, au primit denumirea generica de bloc (acest tip de imobil aparuse in SUA la sfarsitul secolului al XIX-lea), iar "planificatorii urbani" n-au avut sarcini de plan la indicatorul "confort". Erau de fapt locuinte-dormitor, unde muncitorul avea un minim de "spatiu modern": acces la utilitati, baie proprie, bucatarie si un dormitor sau doua, in functie de marimea familiei. Acest tip de imobil s-a construit pana la caderea regimului comunist, iar astazi marea majoritate a romanilor se zbate sa mentina si sa cumpere "confortul muncitoresc" gandit in anii a€™50. IMPAS ECONOMIC. Desi, conform propagandei, industria "crestea pe zi ce trece", in realitate economia se plasa in afara standardelor moderne de dezvoltare si eficienta. Romania a trecut in anii a€™50-a€™60 direct la "prima industrializare", punandu-se accent pe industria grea si extractiva. Daca in "perioada Dej" aceasta viziune era utila, in "perioada Ceausescu" economia Romaniei devenise deja inapoiata, chiar in comparatie cu "lagarul socialist". Marile combinate de otel aparute - Galati, Calarasi, Targoviste - nu erau competitive pe piata occidentala, "inghitind" in schimb o forta de munca supradimensionata. Pana in 1989, mineritul era considerat una dintre "perlele" industriei, in conditiile in care in "lumea civilizata" se cautau metode de eliminare a energiei bazate pe combustibil solid, datorita incalzirii globale. Nicolae Ceausescu s-a angajat in proiecte industriale megalomanice, cum a fost rafinaria Petromidia-Navodari, fara a putea acoperi necesarul de petrol din productia interna. "Explozia" pretului titeiului ca urmare a diverselor crize din Orientul Mijlociu a facut ca aceasta rafinarie ("cea mai mare din Europa de Est") sa fie practic inutilizabila la capacitate maxima.

Spre deosebire de Romania, Uniunea Sovietica a reusit sa iasa din impasul "stagnarii economice", dezvoltand anumite "industrii de varf". In primul rand, URSS-ul s-a remarcat pe plan mondial in "lupta pentru cucerirea spatiului", trimitand cu "mare pompa" primul om in Cosmos - Iuri Gagarin (12 aprilie 1961). Apoi, in anii a€™70-a€™80, oamenii de stiinta sovietici aveau din nou un "ideal", prin intrarea in "cursa inarmarilor", mai ales dupa celebrul "Razboi al stelelor" declansat de presedintele SUA, Ronald Reagan (printr-un discurs tinut la 23 martie 1983). Insa pentru intelectualii romani nu exista nici un fel de "orizont stiintific", nici in domeniile umaniste (datorita "primatului" ideologiei), nici in stiintele exacte, in absenta fondurilor de cercetare. In chimie, de exemplu, toate cercetarile importante purtau "amprenta" Elenei Ceausescu, facuta de propaganda "savant de renume mondial" si premiata chiar de Universitatea Politehnica Centrala din Londra cu titlul de "doctor honoris causa" la 14 iunie 1978.


"URBANIZAREA" SATULUI. Conform teoriei, agricultura viitorului trebuia sa fie in totalitate mecanizata, astfel incat sa "ocupe" cat mai putini oameni. Inca din "perioada Dej" au existat preocupari pentru "concentrarea" locuitorilor rurali in spatii mai dense si marirea teritoriului agricol. Dar primele masuri sunt luate dupa venirea lui Nicolae Ceausescu in fruntea Partidului Comunist. La initiativa lui, in noiembrie 1965 s-a constituit Comisia Centrala pentru Sistematizarea Satelor, care urma sa studieze posibilitatile de folosire "cat mai eficienta" a terenurilor agricole. La Conferinta Nationala a PCR din decembrie 1967, Ceausescu a prezentat si un prototip al asezarii rurale "de tip comunist": fiecare comuna urma sa aiba una sau mai multe scoli, o biblioteca publica si o casa de cultura, cinematograf, dispensar medical si maternitate, o baie publica si o retea de magazine care sa asigure aprovizionarea locuitorilor cu bunuri de consum. In paralel, in aceste comune urmau sa fie adusi cat mai multi intelectuali, pentru a determina transformarea lor in asezari semiurbane. In 1973, proiectul a fost aplicat in unele localitati din judetele limitrofe Bucurestiului, ulterior fiind emise norme pentru "sistematizarea rurala". Astfel, gospodariile din satele mici si risipite trebuiau reamplasate, deoarece "nu aveau perspective de dezvoltare". Ele trebuiau sa fie concentrate in comune mai compacte. Un numar de cateva sute de comune, de pe tot cuprinsul tarii, urmau sa devina "centre agroindustriale", cu statut de oras. Locuitorii acestora urmau sa fie mutati din locuintele lor individuale (planuite a fi demolate pentru "nevoile agriculturii") in blocuri de cateva etaje, astfel incat densitatea demografica sa fie cat mai mare. Birourile autoritatilor administrative si politice urmau sa fie grupate in centrul civic al asezarii. Tot aici s-ar fi construit unitati industriale, magazine, scoli, uneori spitalele. Aceste centre urmau sa fie dotate cu retele de canalizare, apa si gaze

Un asemenea proiect gigantic era greu de pus in aplicare la nivelul economiei romanesti. Desi taranii ar fi avut acces la utilitati moderne, este greu de crezut ca regimul reusea sa-i faca sa accepte de bunavoie demolarea caselor si mutarea in zone compacte. Primele "blocuri rurale" ce s-au construit posedau putine dintre facilitatile promise. In general, nu aveau acces la gaze, grupurile sanitare erau comune (uneori in afara imobilului), canalizarea defectuoasa etc. Insa la sfarsitul anilor a€™80, Nicolae Ceausescu insista tot mai mult sa fie aplicat proiectul sistematizarii. Acesta era inclus in planurile cincinale, iar cifrele publicate in martie si iunie 1988 vizau disparitia a 900 de comune (din totalul de 2.705) si o reducere a numarului satelor (de la 13.123 la maximum 5.000-6.000). Asadar, 7.000-8.000 de asezari rurale urmau sa dispara de pe harta Romaniei, iar cele care ramaneau trebuiau demolate si reconstruite in proportie de 50%-55%. Planul a inceput a fi aplicat in paralel cu demolarea "centrelor istorice" din marile orase, ambele masuri provocand proteste internationale si presiuni ale cancelariilor occidentale datorita distrugerii patrimoniului cultural. Caderea comunismului in decembrie 1989 a stopat proiectul sistematizarii, insa dupa mai bine de 17 ani de atunci, introducerea utilitatilor (sosele, gaze, apa, telefonie) in mediul rural se desfasoara anevoios, in ciuda fondurilor nerambursabile oferite cu generozitate de UE. NAVETISTII. Cu referire la anii a€™80, in memoria colectiva au ramas ca si caracteristice ale acestui deceniu doua fenomene din mediul rural. In primul rand, navetistii-muncitori care locuiau la tara si se deplasau zilnic "la oras" unde erau angajati (imagine-simbol este navetistul care venea cu plasa de paine si legume in sat). Pe de alta parte, deoarece CAP-urile erau total nerentabile si aproape golite de "brate de munca" la sfarsitul perioadei comuniste, majoritatea romanilor isi amintesc ca erau dusi ca elevi sau studenti sa culeaga porumbul de pe campuri. Aceeasi "activitate" o aveau si soldatii in termeni. Pe "frontul recoltei" si muncitorii din fabrica erau urcati in camioane si dusi "la CAP" in localitati suburbane sa stranga porumbul.

Un alt fenomen al anilor a€™80 este "domiciliul obligatoriu" in mediul rural pentru absolventii de universitati. In anul 1981, orasele "au fost inchise" pentru studentii care terminau facultatea, ei fiind obligati prin repartitie sa domicilieze in locurile unde erau trimisi. Astfel, profesori, doctori, ingineri sau alte categorii de intelectuali ajungeau in mediul rural, fara posibilitate de impotrivire sau "negociere", fapt care le-a creat o imensa stare de inconfort. De multe ori, repartitiile se faceau in afara judetului de origine, in functie de localitatile unde era nevoie de personal inalt calificat. Electrificarea Productia de curent electric s-a aflat pe lista indicilor de baza ai regimului. Pentru lumea satului, electrificarea a fost una dintre cele mai importante "reforme" aduse de "regimul celor de muncesc", prioritate a planurilor cincinale in primele decenii de la preluarea puterii. In "Romania burgheza", productia curentului electric fusese mica, concentrata pentru nevoile oraselor si a stabilimentelor industriale. O data cu constructia hidrocentralelor si termocentralelor, se preconiza o crestere cu 4,7 milioane kw/h a productiei de curent electric. "Luminarea satelor" se facea in baza lozincii leniniste "soviete plus electrificare egal comunism". "Jos sabotorii!" Ca si in Uniunea Sovietica, regimul comunist s-a "consolidat" si prin mijloace de teroare, pentru a descuraja eventualele opozitii. Pentru taranii fara carte, "exemplele" publice de "sabotori ai regimului" serveau ca avertisment pentru eventuale "nesupuneri". Alexandru Barladeanu rememoreaza practicile predecesorilor sai de la CSP: "Cand conducea Miron (Constantinescu - n.n.) economia, se cautau «sabotori» si «dusmani de clasa» pentru economia care nu mergea din cauza ca se baza pe lucruri incerte. De pilda, productia se planifica pe materii de import, dar nu se prevedea in plan cu ce exporturi compensam sau pe ce baza platim. Si urmau explicatiile. Atunci se afirma ca oamenii traiesc rau din cauza «dusmanilor poporului» care saboteaza economia".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.