Conducerea portului bulgaresc Svishtov a aprobat recent eliminarea taxei de acostare aplicata navelor de pasageri care traverseaza Dunarea, hotararea urmand sa intre in vigoare dupa ce si portul romanesc Zimnicea va lua o decizie similara. In prezent se negociaza incheierea unui parteneriat in acest sens, se arata intr-un comunicat al administratiei portului Svishtov. Taxa platita de vasele care acostau in portul bulgaresc se ridica la 2 euro pentru fiecare pasager. Eliminarea acestei taxe va avea un efect benefic asupra traficului de pasageri intre cele doua maluri ale Dunarii. Bulgaria intentioneaza sa lanseze o cursa de pasageri intre Svishtov si Zimnicea, pretul pentru traversarea Dunarii fiind de circa 5 euro pentru o calatorie dus-intors. Acest tarif este inferior celui aplicat la traversarea podului peste Dunare, unde pretul este de 7 euro. (Mediafax)