Un volum din raftul de sus, raftul maestrilor.

Ar trebui sa incep, din nou, cu multumiri pentru ca, in aceasta campanie a „Cotidianului", am ajuns sa am un program de lectura privilegiat.

Am citit inaintea dumneavoastra cartea de azi si sper ca, dupa ce o veti citi, sa-mi impartasiti entuziasmul. „Deriva continentelor" face parte din acel raft de carti pe care, daca le citesti, fiind scriitor, iti vine sa te lasi de scris. E o carte din raftul de sus, raftul maestrilor. Eu am inceput cititul ca pe saptaminala obligatie, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Si am ramas tintuit in scaun, in fata calculatorului (pentru ca eu am la dispozitie, aici, la capatul lumii, varianta electronica).

Am parcurs-o cu bucurie si invidie, dezarmat de forta scriitorului, de viziunea lui puternica, de abilitatea de a trece de la o naratiune la alta, de radiografiile sociale pe care le face. Autorul taie fara sovaire, scoate perla, inchide scoica la loc si se arunca din nou in adincuri, pentru ca-l asteapta clientul care rasfoieste. Adica eu, adica voi.

Nu stiu cum a scris Russel Banks, nu stiu daca o face cu usurinta, dar cititul luneca pe pagina si totul pare spus dintr-o singura rasuflare, puternica, sanatoasa. Da, exista carti care te dezarmeaza, care-ti modifica ierarhiile literare, care te incomodeaza. In sensul cel mai bun al cuvintului. Pentru ca „Deriva continentelor" a constituit pentru mine o placere profunda si incomoda.