Neclatinatul sceptic din ultimii ani si marele formator de opinie din anii nouazeci a iesit din scena brusc, aproape agresiv, fara sa dea nici un semn ca ar fi avut de gind sa se retraga. O iesire demna de fiul de taran din Lisa, care si-a bruscat soarta de nenumarate ori, in incercarea de a fi el insusi, aflat intr-o agresiva cautare de sine insusi, pina si-a descoperit vocatia de scriitor. Lui Octavian Paler i se pot reprosa multe, cum i s-au si reprosat, dar asta numai pina la un punct. Adica pina in momentul cind a trecut granita de la rolul de sustinator al regimului totalitar, la convingerile de scriitor independent. Din acel moment, Octavian Paler, care a scris de atitea ori despre Drumul Damascului, nu neaparat pro domo, a devenit un ginditor liber.

Unul dintre marile lui repere, dupa trecerea acestei granite: Camus, convertit la existentialism, ca om de stinga. Citatele sale din autorul „Ciumei" sau din Ortega y Gasset, nu erau nici parada de eruditie, nici ticuri de jurnalist, ci voiau sa insemne o trimitere la propriile sale convingeri, pina in l989, iar ulterior un semnal ca Paler nu se schimba dupa imprejurari. Scepticul care s-a rupt de regimul Ceausescu, e adevarat ca fara a deveni un disident activ, dar avind o tot mai limpede imagine publica de personalitate care refuza ceausismul, a fost taxat cu interdictia de a publica in 1989.

Atunci, ceea ce pare azi un simplu amanunt era un simptom al „ciumarii" agresive sau discrete in functie de care nu mai aveai dreptul la semnatura sau deveneai si un adversar urmarit de Securitate al regimului. Lucrurile astea trebuie reamintite pentru ca, altfel, multi isi vor inchipui ca Octavian Paler a schimbat, oportunist, barca regimului comunist cu mai promitatorul vaporas al democratiei. Autorul „Vietii pe un peron" a renuntat la functiile si la puterea pe care o avea, inainte de a fi interzis. Din tovarasul Paler a devenit „scriitorul" cu acelasi nume, pe care nu se mai putea conta ideologic. Ceea ce, sa fie limpede, insemna o lovitura grea pentru regim.

Menajamentele cu care a fost tratat dupa aceea sint o dovada a importantei care se acorda refuzului lui Paler de a mai fi de partea totalitarismului,. „Europa libera", prin vocea Monicai Lovinescu atragea atentia insistent asupra romanelor lui Octavian Paler si asupra atitudinii anti a autorului lor. Desi i s-a cerut „sa ia atitudine" impotriva Monicai Lovinescu, Octavian Paler a pastrat atunci tacerea. O tacere egala cu un consimtamint fata de ceea ce se spunea la „Europa libera" despre el. Dupa 1989, chiar si atunci cind Monica Lovinescu nu va fi de acord cu Octavian Paler, ea ii va pastra un respect special, pe care nu l-a investit decit in el.

Sa nu uitam ca Paler si-a incercat dupa Revolutie sansa in politica, impreuna cu Mircea Dinescu, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, in acel faimos care de asi al independentilor. Ulterior drumurile celor patru s-au despartit. Iar Octavian Paler s-a intors la singuratatea lui de opinie. A fost adversarul a patru presedinti ai Romaniai, daca il luam in calcul si pe Ceausescu – Iliescu, Constantinescu si Basescu. A plecat de la „Romania libera" din cauza ca, in pofida intregii redactii, il critica pe Emil Constantinescu.

Nu l-a iertat nici pe Ion Iliescu, dupa ce acesta s-a intors la Cotroceni, Iar pe Basescu l-a luat in focuri imediat dupa instalarea in functia de presedinte. Se spune ca Octavian Paler ar fi asteptat ceva, ca fripturistii politici, si ca ar fi fost iritat ca nu i s-a oferit nimic. Sa nu-l confundam pe Paler cu jurnalistii de porunceala si de chiverniseala. De-abia acum, cind Paler nu mai e, ne vom da, cu adevarat, seama cit era de importanta vocea lui. Isi obliga cititorii sa-si limpezeasca optiunile. Si pe cei care erau de acord cu el, dar si pe cei care se inversunau impotriva lui. Nu eram unul dintre apropiatii sai.

Ne desparteau prea multi ani si, treptat, dupa 1990, ne-au separat de multe ori convingerile. De citeva ori insa am fost aproape unul de celalalt. Cind lui Paler ii aparea o carte si atunci cind el se lupta cu vreo boala. Momente de slabiciune, daca vreti, dar in care il puteai descoperi, cred, pe omul care era. Cald, emotionat ca il cauti si incercind sa-ti explice ca nu e chiar atit de sceptic pe cit pare.