Intre cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale, un producator francez de jucarii a scos pe piata doua papusi simpatice, de carpa, care seamana leit cu cei doi candidati dintre care se va alege viitorul Presedinte al Frantei: Kozy si Golene. S-au vandut ca painea calda. Sarko si Sego sunt diminutivele cu care au fost alintati de presa si de echipele de campanie, aceiasi doi actori principali. Predestinare? Joc al intamplarii? E greu de crezut ca nu exista niciun element strecurat de mana nevazuta a sortii, pentru a ne face mai bine sa intelegem rostul jocului de marionete care tinde sa ia locul, in politica, demersului serios al alegerii si al raspunderii.
Cand scriu aceste randuri, nimeni nu stie inca cine va fi noul ocupant al somptuoaselor saloane de la Elysee. Intrebarea este: Conteaza? Care este diferenta? Cine si cum a facut aceasta diferenta, in ochii electoratului? Cu ce s-au ales francezii, de pe urma campaniei care le-a daruit un nou obiect public de adoratie, de respect, de identificare, de indiferenta, de ranchiuna sau chiar de ura?
Daca incercam sa aflam raspunsuri la aceste intrebari, analizand campaniile electorale, vom fi dezamagiti. Atat in cazul lui Sarkozy, cat si al lui Royal, ele au respectat, de la A la Z, manualele cele mai moderne ale genului. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a intamplat in aceasta infruntare electorala nu are de-a face atat cu identitatea politica a candidatilor, nici cu personalitatile lor, nici cu ceea ce aveau de spus, de la ei, francezilor dornici sa-i cunoasca si sa-i evalueze, nici cu temele si ingrijorarile alegatorilor, ci, in primul rand, cu retetele magice ale alchimiei moderne, specializata in arta developarii, fixarii, maririi si propagarii "imaginilor simbol", cu ajutorul celor mai diverse mijloce de comunicare sociala, dar in primul rand cu ajutorul televiziunii, astfel incat fiecare francez sa poata regasi in produsul final, macar o frantura din ceea ce cauta in imaginea candidatului sau favorit. Toate cliseele standard ale "campaniei" au fost bifate: omul politic in uzina, la locul de munca al savantului sau functionarului public, omul politic inconjurat de reprezentantii institutiilor de autoritate publica, omul politic pe strada, strangand mana "trecatorului", omul politic in punctele nevralgice ale orasului, omul politic si echipa sa - fotografie de grup cu miscare si multe zambete -, omul politic, unicat, stindard, autoritar si necesarmente aflat singur, deasupra celorlalti, adresandu-se "masei de fideli" ai crezului sau, intr-un cadru aranjat pana la ultimul amanunt. In sfarsit, am avut sacrosanta "dezbatere televizata". Regulile dupa care s-a fixat intensitatea fiecaruia dintre cele cateva sute de reflectoare si surse de lumini, pozitionarea si unghiurile camerelor, tipurile de cadre si dinamica lor, totul a fost reglat mai precis decat raportul dintre masa si energie din ecuatia lui Einstein. Doar pentru a stabili culoarea mochetei pe care erau asezate mesele si scaunele celor doi candidati, 30 de oameni din "echipele tehnice de campanie" au negociat vreme de sase ore. In rest, dupa cum va puteti imagina, totul a fost numai "spontaneitate", "comunicare umana" si "argumente rationale", care l-ar fi facut probabil si pe Aristotel sa stea mut de admiratie in fata televizorului, daca ar fi avut sansa sa fie contemporanul nostru.
Personalitatile candidatilor nu par sa fi fost nici ele decisive, ori macar semnificative, in alegerea oferita francezilor. De o parte, un coleric "temperat", cu vadite accese de autoritarism, marcat de complexul staturii, iar de partea cealalta o personalitate dominata de ambitie, aproape perfect mascata de un foarte bine stapanit joc al "inocentei" si al eternului, dar atat de misteriosului "farmec feminin". Faptul ca unul dintre candidati este barbat iar celalalt femeie nu pare sa fi fost nici pe departe un argument al diferentierii de opiniii, pentru alegatorii francezi. Ar mai ramane ideologiile, eventual ideile strecurate prin tesatura deasa a sintagmelor standard, goale de continut, dar atat de sugestive! Marele succes al lui Sarkozy, s-a spus, a fost "inregimentarea" unei parti semnificative a
electoratului ultraconservator al lui Le Pen. Un succes trist, daca privesti lucrurile din perspectiva viziunii libertariene, care a dominat pana acum societatea si scena politica franceza. Lepenismul fara Le Pen este la fel de strain unei viziuni democratice asupra Frantei si nu devine cu nimic mai "onorabil", doar pentru ca a fost adoptat de Sarkozy. De cealalta parte, ideologia stangii, propusa de Royal, nu a iesit nici macar cu o iota din cadrul clasic al teoriilor "statului asistential". O abordare nesustenabila, aflata la originea marilor dificultati, actuale, ale tarii. Cu alte cuvinte, alegatorii n-au avut de facut nicio alegere. Ei erau inca de la inceput impartiti in doua tabere, iar rostul principal al campaniei si al candidatilor a fost sa fixeze cat mai bine aceste doua grupuri in prejudecatile cu care au pornit la drum. Nu "luminarea" francezilor a fost scopul principal al campaniei, ci "aservirea politica" a propriului electorat, adica reducerea, daca se poate la zero, a oricarei incercari de a se desprinde din propriile prejudecati, iluzii, asteptari, temeri. Efortul principal al candidatilor nu a fost sa-i convinga pe preopinenti, sa se adreseze celor aflati dincolo de barierele ideologice ale propriului teritoriu politic, ci de a interzice celor aflati "inauntru" orice sansa de "evadare".
Pentru a pune capat discutiei, mai ramane sa vedem ce este cu Dodo, cel din titlul nostru de azi. Nu este un alt personaj al alegerilor, ci doar o expresie argotica pentru cuvantul somn, un fel de "nani" cu care copii sunt mai familiari. Intr-una dintre alocutiunile sale, Segolene Royal a spus ca ar vrea sa ofere francezilor alta perspectiva asupra vietii, decat cea mecanizat imbecilizatoare, atat de cunoscuta omului de rand: boulot-metro-dodo, adica servici-metrou-nani! Dorinta poate sa fi fost sincera. Toate celelalte ingrediente ale formulei sale politice nu au oferit nicio alta speranta.
Dupa ce vor fi stinse reflectoarele campaniei, oricare va fi invingatorul si invinsul, francezii nu vor avea altceva mai bun de facut decat sa constate ca intre perioada campaniei electorale si restul vietii lor de zi cu zi, formula nu este decat partial si neesential schimbata: Sarko-Sego-Dodo.