Adrian Mititelu, patronul Universitatiii Craiova, a fost acuzat de Fisc pentru evaziune fiscala si manevre cu terenuri. Desi Mititelu a declarat ca nu exista niciun prejudiciu, cu exceptia catorva miliarde!, omul de afaceri si apropiatii lui au fost acuzati de inspectorii financiari din Craiova de o gaura in bugetul statului de 25 milioane de RON (7 milioane de euro). Terenuri de la Statiunea de Dezvoltare Pomicola Prejudiciul s-ar fi creat prin vanzarea unor terenuri la preturi subevaluate, prin transferul unor lichiditati din firme catre persoane fizice, prin efectuarea unor obligatii de plata create fictiv si prin alte inginerii financiare. Cea mai grava acuzatie a controlorilor financiari vizeaza preluarea de catre Clanul Mititelu a unor terenuri avand o suprafata de peste o suta de hectare, care au apartinut unei societati de stat – Statiunea de Dezvoltare Pomicola Craiova. Adrian Mititelu, prin utilizarea mai multor firme controlate, a efectuat o actiune de executare silita impotriva Statiunii de Dezvoltare Pomicola Craiova, promovata prin SC Rom Economic Boom SA si SC Craiu Iovan SRL, si a cumparat prin SC Pomfruct Cercetare SA intreg patrimoniul public al statului aflat in administrarea SCPP Dolj, respectiv Ferma 2, amplasata in Craiova, la DN 70. Nu a inregistrat-o in contabilitate ca imobilizari corporale (terenuri, cladiri etc.), ci ca actiuni la o valoare cu pret simulat de 1.500.000 de lei, spun angajatii Finantelor din Dolj.
Penalitati de 10 ori mai mari intr-un singur an
Potrivit controlorilor fiscali din Dolj, suma datorata era de aproximativ doua miliarde de lei vechi. Cumparatorul creantei, SC Craiu Iovan SRL, firma administrata de Gigel Preoteasa (o ruda a lui Mititelu), a calculat statiunii, in decurs de un an, penalitati de 10 ori mai mari decat valoarea creantei. Ulterior, Statiunea de Cercetare Pomicola a fost executata silit. Asa a ajuns Mititelu sa obtina, pentru doua miliarde de lei vechi, peste o suta de hectare de teren intr-o zona unde metrul patrat se vinde cu cel putin 20 de euro. Afacerea a ajuns la DNA, care a anuntat ca ancheteaza afacerile lui Mititelu. Curios, din februarie 2007 nu s-a mai intamplat nimic in acest caz. Procurorii nu au anuntat cum s-a finalizat dosarul si daca Mititelu se face sau nu vinovat de evaziune fiscala. MItitelu s-a apa- rat sustinand ca este victima unui grup de interese mafiot, pe care ziarul lui, Editie Speciala, l-a atacat: Este o facatura a mafiei comuniste. Sunt niste acuzatii inventate, directorii aia care semneaza plangerea sunt niste mafioti. Nu exista niciun prejudiciu, cu exceptia catorva miliarde, probleme pe care le are orice firma. Sunt victima unui grup mafiot care a preluat puterea si se razbuna pe mine. La randul lui, Mititelu a facut si el plangere penala impotriva celor care l-au trimis la DNA. Tacerea nu rezolva insa cazul, din contra.