Exista un miraj al Occidentului, aici la portile Orientului, de foarte multa vreme. De circa 200 de ani, cu exceptia perioadei comuniste, nici un discurs electoral important nu putea sa se consume fara o trimitere bine simtita la Europa. Europa e cu ochii atintiti asupra noastra, zicea Farfuridi in „O scrisoare pierduta“, iar Catavencu: „Anglia-si are falitii sai, Franta-si are falitii sai, pana si chiar Austria-si are falitii sai, in fine, oricare natiune, oricare popor, oricare tara isi are falitii sai... Numai noi sa n-avem falitii nostri!... Aceasta stare de lucruri este intolerabila, ea nu mai poate dura!...“, si n-a mai durat daca dam cuvantului falit sensul sau mai larg.

Daca ar fi sa judecam dupa statisticile care se tot fac cu privire la nivelul de trai si de civilizatie din Europa, tara noastra ocupa unul dintre cele mai detestabile locuri. Adica faliti cat cuprinde. Si totusi, in ultima vreme, la crestere economica de exemplu, am inceput sa depasim tari mult mai bine cotate. Pe ici-pe colo, incepe sa se vada ca suntem capabili de performante si putem sa intretinem speranta ca nu peste multa vreme vom intra in randul lumii. Ramane insa mereu un „duh“ balcanic in felul in care se intampla lucrurile. Curtea Constitutionala, in ciuda evidentei, a facut de exemplu un gest de obedienta balcanica fata de presedintele Romaniei atunci cand a spus in avizul consultativ pe care i-l ceruse Parlamentul ca  Traian Basescu a incalcat Constitutia, dar nu chiar asa de tare pentru a fi suspendat.