Prof. univ. Corneliu Liviu Popescu: "In tacerea Constitutiei sunt posibile si interpretari si intr-un sens si in celalalt. Eu cred ca legea de modificare a Legii referendumului nu se poate aplica referendumului in curs si pentru care ziua votarii este stabilita ziua de 19 mai. (...) Referendumul nu inseamna doar ziua votului, inseamna toate procedurile dinainte - campanie pentru referendum, constituirea birourilor electorale, etc. - si inseamna si ce se intampla dupa ziua referendumului, pana cand se valideaza rezultatele acestuia, deci este o procedura intreaga. Pe cale de consecinta, din moment ce procedura a inceput, legea care guverna aceasta procedura la inceperea ei va ramane sa guverneze procedura pana la sfarsitul ei. (...) In mod normal, motivarea Curtii nu va contine o solutie privind momentul de la care legea modificatoare se aplica si mai ales, in concret, daca aceasta lege modificatoare se aplica sau nu referendumului din 19 mai. Dar dupa referendum, potrivit dispozitiilor constitutionale, Curtea Constitutionala va fi cea care va statua asupra validitatii acestuia. Deci exista o interventie obligatorie a Curtii Constitutionale dupa. Si atunci cand isi va exercita aceasta atributie, Curtea Constitutionala evident ca va trebui sa stabileasca pe baza carei legi valideaza ea referendumul, pe baza legii pe care inca o avem sau pe baza legii asa cum va fi ea modificata dupa ce se va publica si intra in vigoare modificarea despre care am vorbit".