Daca nu va interveni pana atunci o schimbare majora in legislatia tarii, pe 19 mai Dl Traian Basescu va fi confirmat in functia de presedinte al Romaniei si se va intoarce la Cotroceni aureolat de o legitimitate considerabil sporita. Pornind de la aceasta premisa e util si interesant totodata sa imaginam ce-ar face Dl Basescu daca, incepand din acea zi, nu i-ar mai sta nimeni in cale, adica daca s-ar afla in situatia pe care si-o doreste din chiar clipa investirii sale.
In primul rand, desigur, ar incerca sa-si duca la indeplinire vechiul plan, devenit obiectivul principal (daca nu chiar singurul) al programului sau politic: dizolvarea Parlamentului si organizarea alegerilor anticipate. O buna parte a opiniei publice adera la aceasta idee a presedintelui, fara insa a-i evalua consecintele. Care sunt, totusi, previzibile: daca, in 2004, optiunile electoratului nu au fost destul de cristalizate pentru a da tarii o adevarata majoritate, in 2007, dupa doi ani si jumatate de sfasieri, rezultatul unei eventuale consultari legislative va fi cu siguranta inca si mai neclar. Din acest punct de vedere, deci, nu se va obtine o mai mare stabilitate, ci, dimpotriva, o agravare a blocajelor.
In al doilea rand, dl Basescu s-ar grabi sa numeasca Guvernul la care viseaza din decembrie 2004 - ne-a spus-o doar cu orice ocazie, pana la plictis - si care i se pare cel mai potrivit pentru binele tarii. Guvern care va fi condus, fireste, de dl Theodor Stolojan si care-i va avea ca principali ministri pe dna Mona Musca si pe dl Valeriu Stoica. O echipa heteroclita, incapabila probabil sa se mentina la putere fara sprijinul PSD.
Desigur, nu este vorba aici decat despre o ipoteza. Foarte plauzibila, insa. Si din care rezulta inevitabil cateva intrebari incomode. De ce toate numele sonore care il sprijina "neconditionat" pe dl Basescu se arata atat de discrete in privinta personajului cu care presedintele formeaza un vechi tandem plin de mistere: dl Stolojan? De ce intelectualii care semneaza petitii in favoarea presedintelui, cu intentia vadita de a influenta opinia publica, nu pomenesc niciodata numele celor pe care dl Basescu ar vrea sa-i aduca la guvernare? Caci lozinca "Jos Tariceanu!" pe care o scandeaza ei prin piete nu subintelege nimic altceva in spiritul presedintelui decat "Traiasca Stolojan!" De ce, asadar, nimeni nu are curajul sa afirme: il vreau pe Basescu stiind ca el il vrea pe Stolojan? Si, la urma urmei, de ce aceia pe care-i sufoca gandul ca Guvernul are azi nevoie in Parlament de sprijinul PSD (nevoie, de altfel, la care s-a ajuns din pricina jocurilor politice ale presedintelui) au tacut malc cand dl Basescu, fara nici o constrangere anume in acel moment, a numit la conducerea SRI pe unul dintre fruntasii PSD?
Exista anumite disocieri care nu pot fi facute decat cu pretul unei contorsiuni morale numita in mod curent necinste. Dl Basescu nu este o aparitie spontana, singurateca si fara genealogie in peisajul politic romanesc. El are un trecut contestabil, s-a afirmat public in imprejurari contestabile si e inconjurat de prieteni contestabili. Isi asuma oare cei care-l sprijina "neconditionat" intregul sau parcurs si toate relatiile sale cunoscute si necunoscute?
Toti se feresc s-o afirme. Pentru ca, daca au imbratisat azi o cauza proclamand-o drept respectabila - chiar daca ea este in totala contradictie cu cea pentru care se agitau acum cativa ani si, fara indoiala, cu cea pe care o vor apara maine -, ei stiu ca nu se pot intoarce curati din calatoria prin trecutul si cercul de prieteni al idolului lor. Dar toti, in declaratiile lor inflacarate, lasa sa se intrevada un rationament fals: Traian Basescu in versiunea 2007 nu are nici o legatura cu Traian Basescu din perioada pre-89, nici cu cel din anii 1990-2000. Orbita de mirajul portocaliu, prezumtia lor e simpla: Traian Basescu a evoluat, s-a schimbat, a devenit "de-al nostru". Se prea poate. Dar atunci, un dram de onestitate ar trebui sa-i impinga sa aplice si altora aceasta prezumtie de metamorfoza benefica, sa considere ca si altii, Dumnezeu stie prin ce miracol, au putut deveni "de-ai nostri". Aici insa logica mai-marilor societatii civile (teoretic impartiali) se stramba in mod straniu si se blocheaza, de vreme ce ei ii rezerva acest privilegiu doar dlui Basescu. Altii nu se pot schimba; numai "presedintele nostru" a fost atins de aripa divina a harului. Ridicol!
Demersul sustinatorilor presedintelui e, ni se spune, expresia celor mai bune intentii (si, in unele cazuri, trecute sub tacere, a celor mai clare interese). Acest demers ramane insa suspect de neseriozitate, daca nu chiar de necinste, atata vreme cat, in apeluri si manifestatii, dl Basescu e scos din contextul inevitabilelor sale anexe umbros-politice: Theodor Stolojan, Ioan Talpes, Elena Udrea etc. etc. Dl Basescu nu se poate lipsi de ei, iar votul in favoarea sa la referendum va fi, explicit, un vot si in favoarea lor. Iata ce evita intelectualii mobilizati sa marturiseasca celor ce ii urmeaza cu incredere.