- Domnule Diaconescu, se teme PSD de un eventual esec la referendumul din 19 mai?
- Nu. In primul rand vom aduce in discutie temele care au stat la baza initierii procedurii de suspendare. Din acest punct de vedere, vreau sa subliniez ca PSD n
- Domnule Diaconescu, se teme PSD de un eventual esec la referendumul din 19 mai?
- Nu. In primul rand vom aduce in discutie temele care au stat la baza initierii procedurii de suspendare. Din acest punct de vedere, vreau sa subliniez ca PSD nu se afla in niciun caz intr-un razboi cu presedintele suspendat, Traian Basescu. Este vorba de sanctionarea unui anumit comportament legat de indeplinirea atributiilor prezidentiale si opinia publica va trebui sa se pronunte la referendumul din 19 mai pe acest aspect. Nu numai in legatura cu presedintele Basescu, dar si in ceea ce priveste relatia dintre institutia prezidentiala si celelalte institutii ale statului, si ma refer aici la Parlament si la Guvern, va trebui reglementata intr-un mod sau altul. Este evident ca exista deosebiri intre ceea ce a decis Parlamentul sau Curtea Constitutionala si chiar opinia publica, dar cred ca este normal ca alegatorii sa se pronunte pe 19 mai in deplina cunostinta de cauza si sa fie la curent cu acuzatiile care i-au fost aduse lui Traian Basescu.
- Ultimul sondaj IMAS, dat publicitatii miercuri, arata clar ca presedintele suspendat, Traian Basescu, ramane de departe cel mai credibil om politic...
- Eu cred din ce in ce mai mult ca aceste elemente care apar in sondajele de opinie duc la pierderea credibilitatii institutelor de sondare a opiniei publice. Ar trebui sa avem in Romania o reglementare compatibila cu cele europene ca atunci cand apar cifre legate de increderea populatiei in diferite partide sau actori politici cu totii sa cunoastem care a fost baza de calcul si cum s-a elaborat un asemenea sondaj. In caz contrar nu avem de-a face decat cu niste cifre care nu cred ca au vreo relevanta prea mare.
- Va pierde Mircea Geoana influenta si credibilitatea in interiorul partidului si a electoratului social-democrat in cazul in care Basescu va fi revalidat in functie pe 19 mai ?
- In niciun caz Mircea Geoana sau vreun alt lider al PSD nu va avea de suferit daca Basescu va fi revalidat de referendum. Demersul de suspendare al presedintelui nu reprezinta un proiect politic al lui Mircea Geoana sau al PSD, ci reactia unui partid de opozitie conforma normelor constitutionale in legatura cu interpretarea extensiva pe care Traian Basescu a dat-o Constitutiei Romaniei. Sa nu uitam ca aceasta hotarare a fost luata de Biroul Permanent al partidului. Nu este vorba de o lupta politica in care Mircea Geoana s-a angajat, ca presedinte al partidului...
- Reprezinta alegerile anticipate o varianta de luat in calcul pentru PSD?
- Orice partid, inclusiv PSD, trebuie sa fie pregatit pentru anticipate. Din acest punct de vedere, sunt convins ca avem suficiente argumente pozitive pentru a ne angaja si chiar a castiga o asemenea confruntare electorala. In niciun caz nu se poate pune problema acceptarii unor aberatii pe care le-am auzit in ultima vreme pe scena politica potrivit carora Parlamentul ar trebui dizolvat sau unii lideri politici ar trebui sa-si piarda functiile pentru ca au pus in discutie unele aspecte care tin de functionarea constitutionala a Romaniei.
- Presedintele suspendat a anuntat ca se va retrage din viata politica, daca...
- Cunosc, cunosc... Nu cred ca Traian Basescu se va retrage din viata politica, in cazul in care va pierde la referendum. Oricum, acesta si-a lasat o marja de interpretare, pentru ca nu stim ce reprezinta in acceptiunea domniei sale sintagma "sa piarda la referendum". Si sa nu uitam ca a mai anuntat cu mare tam-tam ca va demisiona in cinci minute, daca va fi suspendat de Parlament...
- Este PSD multumit de prestatia actualului Cabinet? Ce perioada de gratie ii mai acordati acestuia?
- In mod evident, actualul cabinet are obligatii uriase nu fata de PSD ci, in primul rand, fata de cetatenii Romaniei. Sunt de asteptat o serie de masuri in ceea ce priveste energia sau absorbtia fondurilor comunitare si capacitatea tarii noastre de a se integra deplin si coerent in Uniunea Europeana. Aceste aspecte vor fi monitorizate foarte atent de PSD, dar, repet, speram in conditiile unei stabilitati politice dar si a unei colaborari mult mai eficiente intre Administratia Prezidentiala, Guvern si Parlament. Totodata, sa nu uitam ca PSD a avertizat foarte serios ca in cazul in care Cabinetul Tariceanu nu-si va respecta promisiunile, atunci vom actiona in consecinta, inclusiv prin depunerea unei motiuni de cenzura. Dar, repet, este prea devreme pentru a lua in calcul asemenea ipoteze...
- Si-a dorit PSD sa intre la guvernare, domnule Diaconescu?
- Nu se pune problema unei incercari a PSD de a intra la guvernare pe usa din dos. De altfel, colegii nostri din zona Ardealului au respins aceasta varianta. Nu s-a pus si nu se pune problema ca PSD, in integralitatea sa sau pe grupuri, cum spuneti dumneavoastra, sa se asocieze intr-un mod sau altul, la actul de guvernare. Este exclus.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.