Investitorii care construiesc blocuri in Capitala mizeaza tot mai mult pe garsoniere.

Jucatori importanti de pe piata imobiliara anunta noi ansambluri rezidentiale in Bucuresti. Firma Rotary Constructii pregateste inca trei ansambluri rezidentiale. „In curind vom lansa pe piata alte trei ansambluri rezidentiale de blocuri si acestea vor fi construite in zonele Cotroceni, Scoala Americana si Baneasa", ne-a spus Alina Busuioc, General Manager al agentiei Westinvest.

Primul proiect, cel din zona Cotroceni, va fi compus din patru blocuri, din care unul numai de garsoniere. Celelalte trei vor pune la dispozitia celor interesati doar apartamente cu doua si trei camere. „In momentul de fata s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal", a precizat Alina Busuioc, adaugind ca pretul apartamentelor, in faza de proiect, este de 1.000-1.200 de euro metrul patrat construit, plus TVA. Proprietarii vor plati pentru parcarea subterana inca 12.000 de euro, plus TVA. Investitia in cazul acestui ansamblu rezidential se ridica la aproximativ 70 de milioane de euro, fara sa se ia in calcul pretul terenului care are in jur de 15.000 de metri patrati.

In zona Scoala Americana, aceeasi companie are in plan construirea a inca unui ansamblu rezidential de blocuri. De aceasta data este vorba despre o asociere. "Pentru acest ansamblu Rotary Constructii a semnat contractul de asociere cu firma care detine terenul, ansamblul aflindu-se in faza de obtinere a PUZ-ului", a amintit General Managerul Westinvest. Al treilea proiect al Rotary Constructii este acela din Baneasa. Aici, mai precis in zona Sisesti, dezvoltatorul intentioneaza sa construiasca un ansamblu de vile. „Si acest proiect se afla in faza obtinerii PUZ-ului, terenul fiind achizitionat din 1994", a mai spus Alina Busuioc. Vile, apartamente in vila sau apartamente in bloc va construi si compania Impact SA in Capitala. „Avem un teren in Ghencea, unde inca nu se stie ce tipuri de locuinte se vor construi", ne-a spus Adrian Andrei, consultant vinzari la compania Impact SA.

160 de apartamente noi in zona Otopeni Un alt proiect care va imbogati oferta imobiliara cu inca 160 de apartamente este Gran Residencia. Ansamblul va fi construit in zona Otopeni si va fi compus din patru blocuri cu cite cinci etaje. „Tipurile apartamentelor includ locuinte cu doua camere, cu suprafete intre 67 si 127 mp, de trei camere, cu suprafete intre 129 si 139 mp, sau cu patru camere, cu o suprafata de 196 mp, dar si penthouse-uri de 308 mp", informeaza agentia imobiliara Neocasa, agentul exclusiv al proiectului. Pretul unui apartament anuntat de catre agentia Neocasa este de 1.050 de euro metrul patrat construit.