Pina ieri, omul trecea drept baiat subtire, diplomat care va sa zica, bine americanizat si integral occidentalizat. Acum ataca presa internationala si este, din cite imi dau seama, un autohtonist in lupta cu multinationalele globalizante.

De 1 Mai, Bucurestiul a rasuflat in voie, eliberat de cei care au plecat la mare sau la munte si de cei care, de obicei, citesc acasa cind au o zi libera. A baut bere, a mincat mititei, si-a dat jos pantofii, a ramas in ciorapi, s-a intins pe spate pe iarba din Parcul Izvor si a tras in piept aer social democrat. „Maestrul de ceremonii": dl Marian Vanghelie, un fel de François Vatel de la PSD sector 5. Acolo, la chermesa, Bucurestiul a putut auzi, in sfirsit, vorbe marete. „Sa terminam odata cu acest capitalism salbatic si neomenos!", a spus, exaltat, liderul. Pina ieri, omul trecea drept baiat subtire, diplomat care va sa zica, bine americanizat si integral occidentalizat. Acum ataca presa internationala si este, din cite imi dau seama, un autohtonist in lupta cu multinationalele globalizante.

La mine-n cartier s-au scos gratarele pe trotuar, s-au pus boxele la geamuri, oamenii s-au asezat la porti, intr-o duioasa prietenie cu asfaltul. Pe la prinz, Gabi Lunca interpreta, sfisietor, „Da, mama, cu biciu-n mine..." de rupea termopanele, producind o satisfactie evidenta, dar toropita, vecinilor mei aliniati pe trotuar, de-a lungul gardurilor. Nimic contrastant intre cartierul meu si Parcul Izvor, in acest oras, altfel plin de contraste. Pentru o data, tesatura adinca a Bucurestiului s-a putut vedea limpede: omogena, comunitara, asa cum e ea.

Privesc pe fereastra, ma uit la televizor (unde se transmit in flux stiri de la Izvor) si ma intreb daca acesti oameni, pe care PSD ii asuma in numele stingii, vor urma electoral partidul dlui Geoana. Sondajele arata ca nu. La fel si trecutul. Bucurestiul nu a fost niciodata pesedist, dl Geoana a pierdut lamentabil in fata dlui Basescu la localele din 2004, chiar si in 2000 - anul amar al dreptei -, carismaticul domn Oprescu, un autentic om de stinga, nu a putut intoarce preferintele lor. In aceasta atmosfera de dulce pace dimboviteana, cind inamicii isi fac cu ochiul cum numai la Bucuresti se face, se simte incrincenarea unui om de a fi ce crede el ca se cere. Dl Geoana vrea sa fie popular, sa faca bai de multime, sa conduca socialismul romanesc, sa devina presedinte al Romaniei. Vrea sa fie, dupa caz, si ca Ion Iliescu, si ca Adrian Nastase. Admirabila ambitie, impresionant efort! Totusi, lumea il priveste cu stupefactie neincrezatoare. Nu poate convinge si pace. Nu-i iese. Imi imaginez ca are sfatuitori si sustinatori care-i spun ce si cum ar trebui sa fie ca sa convinga poporul. Dar, cred, nu-i spune nimeni de ce toate eforturile sale sint in van. E pentru ca transformari de la ministru de Externe la baiat de cartier care da din cap „pe rap" sau de la ambasador proamerican la critic sud-american al capitalismului ies numai acelora care, inainte de straduinta cameleonica, chiar au fost ceva. Se pot schimba convingator doar aceia care au avut o consistenta, o linie, un set de valori asumate inainte. Baietilor care cresc de la bun inceput intr-o deplina disponibilitate de a fi, dupa anotimp, ce se cere, nu le iese rasucirea.