Institutia demisiei sufera in Romania. Unii o joaca la cacealma (ma refer la Olaroiu, ce credeati dvs.?), altii o primesc contrasemnata pe post de decizie de concediere. Maleficul tandem al Stelei s-a destramat.

MM Stoica a otravit fintinile, a pirjolit gazonul si a taiat toate puntile in urma sa. Cinci ani s-a baricadat in turnul de fildes al intolerantei, de unde a aruncat galeti cu laturi in capul tuturor. A crezut ca e puternic doar pentru ca isi acoperea obrazul cu trena lui Becali. Acum a fost aruncat in cap de pe stilpul nocturnei stadionului pentru ca, in bezna clasamentului, nu i-a mai putut deosebi pe Dr. Gigi Jekill de Mr. Hyde Becali. Granita capilara dintre dragoste si ura va fi repede inundata de lava viscerala a celor doi „prieteni pe viata", Gigi si Meme, ambii cu firea blinda precum vulcanul Krakatoa! Nu vor cinta cocosii de trei ori ca fiecare se va lepada de celalalt la orice iscodire anosta a celui mai nevinovat si mai placid dintre reporterii televiziunilor. Rupta din context, miscarea e una benefica pentru echipa. Stoica iubea Steaua vampiric. Dragostea lui secatuia tribunele si ii agoniza pe jucatori.

S-a autoinventat in istoria clubului fixind epoci inainte si dupa nasterea sa ca profet al mingii in Ghencea. Un fals profet al unui zeu fals. Zeu care umbla printre supusii sai cu principiile facute sul si legate cu zgirci prin buzunare! Ajutat de aceasta inflexiune neasteptata a ursitei, MM are inca suficienta vlaga, mai ales in stinga aia amortita, sa-si numere greselile (chiar si asa: alaturi de vremelnicele impliniri) si sa-si convoace destinul la intilnirea cu decenta si cu toleranta. Departe de fotbal - o vreme - e cea dintii masura terapeutica cu efect benefic pentru ambele parti. Jocul si omul se pot vindeca de patima unul pe celalalt doar sub seninul detasarii totale.

Daca revenim insa la ,,fratele mai mare’’, la stilpul institutiei familiei si la intiiul crestin al patriei, acela ce face din smerenie cea din urma dintre virtuti, totul e pierdut. Chiar daca, nu neaparat inca, pe lumea asta naiva in care contractele se semneaza cabotin, doar la declicul reflectoarelor, iar prietenii se lapideaza public sub pretextul salvarii lor. Becali e un iluzionist slab. Se joaca prea des in arena plina a circului cu valorile grele: credinta, onoarea, familia, prietenia si patriotismul. Le scapa una cite una pe jos si le face tandari, desi el isi inchipuie ca, folosind pretexte din aceeasi categorie, salveaza aparentele. Figuratia din spatele lui il aclama cu gura plina de firimituri si va mai dura o vreme pina se va goli tribuna de admiratori, dar, pe masura ce omul din Pipera isi va dezvalui nepriceperea in toata rotunjimea ei, vor ramine doar o mina de aplaudaci. Transhumanta e o traditie frumoasa, dar fara viitor, in Europa. Oricit de naive ar parea ca sint oitele…