Marele muzician, cel care a facut faima muzicii interpretative sovietice, alaturi de David Oistrah, Emil Gilels si Sviatoslav Richter, dintr-o anume generatie, intra acum in istorie. Nu doar a muzicii. Nascut la Baku, in Azerbaidjanul sovietic, scolit la Moscova si cu o prestigioasa cariera internationala, Rostropovici se implica si in treburile cetatii, obligat fiind sa suporte rigorile regimului comunist. Prietenia cu disidentii Andrei Saharov si sustinerea cu voce tare a lui Alexandr Soljenitin genereaza numeroase necazuri, nu doar "Politbiro"-ului de la Kremlin, ci si lui si familiei sale. Cum, necum, toate se vor incheia cu parasirea mult iubitei Rusii, devenita de multi ani, o dictatura a proletariatului sub numele de URSS. Ani in sir, alaturi de sotia sa, la randul ei, o mare cantareata, Galina Visnevskaia, Mstislav Rostropovici a militat pentru democratie si valorile ei, unde si cum a putut, solidarizandu-se, prin atitudinea sa, declaratiile si concertele sale, cu cauzele celor "umiliti si obiditi" de regimurile totalitare. A cantat pe marile podiumuri de concert ale lumii, nu doar la Washington-ul care i-a oferit si o orchestra. Si nu doar azil politic. Dar a si luat atitudine, in momente de cumpana ale istoriei. Nu a fost doar un simplu, genial muzician, ci si un demn cetatean. Un "spectator angajat"(Raymond Aron) in mult mai vechea traditie a intelighentiei rusesti. Ce sa faca intelectualii, sa se implice sau nu, in treburile politice ale momentului? Sa-si vada doar de treburile lor si sa-si cultive prestigiul sau sa intervina luand atitudine? Istoria a dat raspunsuri diferite. Greu de a judeca definitiv o optiune ( Flaubert, sa spunem, care n-ar fi renuntat la scrisul lui orice ar fi fost pe lume) sau alta, cum a fost cazul lui Sartre sau Camus. Rostropovici, in cazul de fata. S-a dus sa cante la Zidul Berlinului, a fost la Moscova, alaturi de Boris Eltan, cand pucistii lui Ianaev au incercat sa preia puterea din mana lui Gorbaciov. Prezenta lui Rostropovici langa Eltin in acele zile de august tensionate, cand primarul Moscovei punea tancurile sa asalteze Duma de Stat, raman antologice. Nu putem spune ca democratia a invins definitiv in Rusia si mostenitorul lui Boris Eltan ar fi un mare spirit liberal-democrat, dar atunci, vechea garda a comunismului sovietic a fost pusa cu botul pe labe. Groase, este adevarat. Moartea succesiva a lui Eltin si Rostropovici inchid o pagina tensionata a istoriei recente.
Ce va urma?
Datele s-au schimbat. Comunismul, cat a mai ramas din el, nu mai este inamicul nr.1 al lumii occidentale - din care cu onor si noi facem parte, prin apartenenta la NATO si UE - terorismul, saracia, problemele de mediu din ce in ce mai acute obligandu-ne la alte abordari ale prezentului. Nu doar cu rachete si divizii aeropurtate, ci cu mult tact si intelepciune. Vom reusi oare sa si rezolvam numeroasele provocari ale momentului? Pe plan intern moartea lui Rostropovici a fost complet ignorata. Pacat. Viata si gesturile lui ar fi fost un bun prilej pentru multiple meditatii. De politica externa, dar si interna.Este dreptul lui Gabriel Liiceanu sa spuna ce gandeste si sa stea langa cine crede de cuviinta. Acutizarea urii nu va duce la nimic bun, asa cum recenta solidarizare parlamentara, contra naturii, pare de domeniul absurdului. Si totusi, ce se va intampla cu Romania dupa intoarcerea lui Basescu la Cotroceni?