Directorul SRI, George Maior, va prezenta astazi concluziile anchetei interne privind cele doua note scrise de adjunctul sau, Florian Coldea, referitoare la trei judecatori ai Curtii Constitutionale, care au fost prezentate public de liderul PSD, Mir
Directorul SRI, George Maior, va prezenta astazi concluziile anchetei interne privind cele doua note scrise de adjunctul sau, Florian Coldea, referitoare la trei judecatori ai Curtii Constitutionale, care au fost prezentate public de liderul PSD, Mircea Geoana. George Maior a declarat la Antena 3 ca rezultatele preliminare ale anchetei interne in SRI ar demonstra ca nu a fost vorba de politie politica. Cu toate acestea, directorul serviciului este ingrijorat de "o scurgere de informatii", care poate afecta credibilitatea serviciului. Maior a recunoscut ca nu-i era strain faptul ca Florian Coldea s-a interesat de dosarele judecatorilor de la Curtea Constitutionala, insa a afirmat ca nu stie cum au ajuns notele scrise de acesta la liderul PSD Mircea Geoana. Directorul SRI a mai spus ca este posibil sa existe sanctiuni pe mai multe linii in cadrul serviciului, iar, din punctul sau de vedere, adjunctul SRI a dat dovada de neglijenta in serviciu.
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, considera ca declaratiile directorului SRI referitoare la ancheta interna privind cazul Coldea "sunt neavenite si arata dorinta acestuia de a musamaliza un caz grav".
Instrument de santaj
Dupa avizul negativ al Curtii Constitutionale la propunerea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, presedintele PSD a sustinut ca seful statului a cerut date de la SRI referitoare la judecatorii Curtii, liderul social-democrat spunand ca acestia au fost santajati. Geoana a prezentat doua note scrise de prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, despre situatia dosarelor a trei judecatori, Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu si Ion Predescu.
Legile sigurantei nationale, precum si legea de functionare a SRI, nu permit institutiei amintite sa verifice si sa se pronunte vizavi de trecutul cetatenilor in functie de cum doreste un personaj sau altul din conducerea serviciului, la comanda politica. Ceea ce s-a intamplat in ultima vreme, prin ceea ce presa a numit "biletelele lui Coldea", dovedeste contrariul si, cel mai grav, poate indica implicarea presedintelui suspendat, Traian Basescu, in jocuri ce amintesc de metodele folosite cu succes de Securitate. Ca direct reprezentant al SRI in Comunitatea Nationala de Informatii, prim-adjunctul lui George Maior, Florian Coldea, este acuzat ca s-a folosit de functia sa pentru a produce, la comanda, un instrument de santaj impotriva judecatorilor Curtii Constitutionale. Magistrati care s-au pronuntat extrem de favorabil asupra legalitatii suspendarii lui Basescu, cu toate ca, inaintea redactarii motivatiei, Curtea admitea greselile pe care le-a facut Traian Basescu in calitate de presedinte al tarii.
"Manipulare si politie politica"
Bogdan Olteanu a anuntat luni, intr-un comunicat citat de Mediafax, ca va solicita Comisiei SRI sa-i ceara lui Maior sa-si sisteze aparitiile publice pana la finalizarea anchetei. "Directorul SRI nu are dreptul sa traga concluzii preliminare atata timp cat domnia sa si serviciul pe care-l conduce fac obiectul unei anchete a Parlamentului. Asigur pe acesta cale opinia publica ca Parlamentul isi va continua ancheta si ca nu se va lasat influentat de manevrele directorului SRI", afirma presedintele Camerei Deputatilor. In opinia sa, "tocmai amenintarea lui George Maior lansata la adresa PSD, prin care incearca sa transfere responsabilitatea SRI asupra unui partid politic, poate fi calificata o forma de manipulare si de politie politica". Olteanu precizeaza ca "SRI nu are dreptul si nici scopul de a urmari sau cauta problemele de natura judiciara ale cetatenilor, fie ei judecatori ai Curtii Constitutionale". "Daca doreste sa protejeze imaginea si credibilitatea SRI si a relatiilor institutionale din Romania, ii solicit directorului SRI sa manifeste mai multa intelepciune in declaratii si pe cat posibil sa renunte a se mai exprima public pana la finalizarea anchetei parlamentare", afirma presedintele Camerei Deputatilor. (M.A.B.)
Directorul SRI recunoaste existenta fondurilor XYZ
"Sunt situatii, oameni care /.../, dar si ele sunt evaluate. Si cand vorbim de X, Y, Z - si apropo aici de biletele - ca noi dam la CNSAS dosare. Fondul X, Y, Z sunt denumirile care sunt intrate si in constiinta profesionala pe care le folosea si Securitatea la aceste fonduri, care au fost preluate de la Securitate de Serviciu si au ramas cu denumirile astea", a afirmat George Maior la Antena 3.
Ancheta la Parlament
Comisia parlamentara de control al SRI a decis sa-i audieze miercuri, 2 mai, la ora 12,00, pe Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI si pe generalul de brigada, Ionel Marin, adjunct, presedintele comisiei Radu Stroe trimitand, in acest sens, o scrisoare directorului SRI George Maior. Potrivit scrisorii adresate directorului SRI, comisia parlamentara doreste sa-i audieze si pe lt. col. Matei Marin, seful Directiei "J" Juridica, pe col. Puiu Gheorghe, seful Directiei de protectie interna, pe lt. col. Vardianu Constantin, seful Unitatii de planificare si pe gen, mr. Marin Ionita, seful Inspectoratului pentru Managementul Resurselor Informationale. "De asemenea, va rugam sa transmiteti in scris concluziile anchetei interne privind biletelele primului-adjunct, cat si punctul de vedere al SRI in contextul tematicii de control transmise cu adresa nr. 40/84 din 19 aprilie 2007. Totodata, va rugam sa ne precizati punctul de vedere al SRI in legatura cu oportunitatea si legalitatea solicitarilor transmise de U.M. 0724 Targoviste catre Tribunalul Judetean Dambovita, tinand seama de precizarile cuprinse in adresa nr. 3993742/7 martie 2007", se mai arata in scrisoarea adresata directorului SRI de catre presedintele Comisiei parlamentare SRI Radu Stroe. Cealalta solicitare a Comisiei SRI se refera la acuzatiile vicepresedintelui PSD Dan Nica potrivit carora Vasile Blaga, Monica Macovei si Florian Coldea, la solicitarea lui Traian Basescu, ar fi dispus verificarea hotararilor judecatoresti referitoare la falimentul unor agenti economici, din perioada 2002-2007. (M.A.B.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.