O poveste cu talc provenita din China antica vorbeste despre un imparat pasionat de luptele cocosilor. Pentru a participa la campionatul care urma, imparatul a cumparat cel mai frumos cocos, din rasa cea mai bataioasa. Ascendentii sai avusesera, desigur, cele mai bune performante. Un ultim pas important care trebuia facut era acela de a trimite cocosul la cel mai bun antrenor din tara. Antrenorul a primit cocosul in custodie si a inceput sa-si faca treaba. Dupa doua-trei luni, imparatul a trimis un aghiotant ca sa-si recupereze cocosul. Antrenorul a refuzat sa-l dea argumentand ca pasarea inca nu este suficient pregatita: este, intr-adevar, un exemplar cu potential exceptional, dar se comporta inadecvat - este permanent foarte nervos si raspunde instantaneu si exagerat la orice provocare venita din partea altor cocosi. Dupa alte cateva luni, raspunsul primit de rege a fost acelasi: cocosul a facut progrese, dar inca nu stie sa-si stapaneasca pornirile razboinice. Inca este nervos, inca raspunde provocarilor.


In fine, abia dupa alta vreme - cam lunga, spre nemultumirea imparatului -, antrenorul a fost cel care l-a cautat pe suveran, garantand pentru cocosul sau: este deja foarte bine pregatit si capabil sa faca fata oricarui rival. Iata si argumentele: este tot timpul foarte calm, relaxat, nu raspunde niciunei provocari din partea altor cocosi mai nesabuiti... Se comporta deja ca un invingator, neinfricat. Cand va intra pe arena de lupta, va sti sa fie el insusi.


 


Mi-am amintit de povestea de mai sus privind in jur la ceea ce se petrece astazi in Romania. Toata lumea se razboieste cu toata lumea, rareori vezi insa luptatori adevarati. Romanii se comporta lamentabil inclusiv la acest capitol, atat de omenesc, care este lupta.