E face comisie pentru schimbarile climatice Deputatii europeni au votat in favoarea infiintarii unei comisii temporare privind schimbarile climatice, la propunerea Conferintei Presedintilor. Comisia va avea 60 de membri, iar mandatul sau va fi de un an.  Comisia nou-infiintata va avea mai multe prerogative, fiind mandatata in primul rand sa formuleze propuneri privind politica integrata a Uniunii Europene in chestiunea schimbarilor climatice si sa coordoneze pozitia Parlamentului European in vederea negocierii cadrului international pentru politica climatica dupa 2012. In al doilea rand, comisia se va ocupa de analizare si evaluarea stadiul schimbarilor climatice si va trebui sa propuna masuri adecvate si sa examineze impactul lor financiar si costul inactivitatii. Membrii vor stabili un inventar cu progresele si perspectivele in combaterea schimbarilor climatice, pentru a furniza Parlamentului European analize detaliate, astfel ca Legislativul sa-si asume responsabilitatile politice.  Mandat de un an. Intre alte atributii, se numara: examinarea impactului de mediu, legal, economic, social, geopolitic, regional si in domeniul sanatatii publice al progreselor recente si al perspectivelor in materie; analizarea si evaluarea aplicarii la zi a legislatiei comunitare relevante sau stabilirea contactelor necesare si organizarea de audieri cu parlamentele si guvernele Statelor Membre si cu terte tari, cu institutiile europene si organizatiile internationale, la fel ca si cu reprezentanti ai comunitatii stiintifice, de afaceri si ai societatii civile, inclusiv cu retelele autoritatilor locale si regionale. Comisia temporara poate face recomandari. Parlamentul European a decis ca mandatul comisiei temporare va fi de 12 luni, incepand cu 10 mai 2007, iar, la final, aceasta va prezenta plenului un raport cu recomandarile pentru viitoare actiuni sau initiative.