Franta a fost mereu tara contradictiilor, iar presa scrisa nu putea fi o exceptie de la regula. Exista voci care canta prohodul marilor cotidiene nationale, sunt insa si oameni care cred in viitorul presei scrise. Drept dovada cativa magnati au achiz
Franta a fost mereu tara contradictiilor, iar presa scrisa nu putea fi o exceptie de la regula. Exista voci care canta prohodul marilor cotidiene nationale, sunt insa si oameni care cred in viitorul presei scrise. Drept dovada cativa magnati au achizitionat nume precum Le Monde sau Le Figaro. Atunci cand vorbim de consumatorii de media din Franta, lucrurile stau putin altfel fata de ceilalti cetateni ai Uniunii Europene. Urmasii galilor sunt innebuniti dupa programele radiofonice, dupa revistele mondene, insa nu se dau in vant dupa ziare. Nu poti face un francez sa cumpere un cotidian decat daca respectiva publicatie contine o informatie despre care el crede ca ii este vitala. Spre exemplu, L`Equipe, unul dintre cele mai respectate ziare de
sport din lume, si-a triplat numarul obisnuit de cititori (300.000 zilnic) imediat dupa ce Franta a invins Brazilia in finala Campionatului Mondial de fotbal din 1998. O explicatie a fenomenului ar putea fi legata de faptul ca ziarele nationale din Franta nu contin suficiente stiri care sa suscite cu adevarat interesul cititorilor. Pentru ca, in majoritatea cazurilor, cotidienele regionale au mult mai multi cititori decat "nationalele". INVESTITII. Si totusi, urmasii galilor sunt destul de bine informati chiar daca nu dau prea multi bani pe presa scrisa. Ei extrag ceea ce-i intereseaza din cotidienele gratuite, dar mai ales din versiunile online ale ziarelor, asa cum fac, de altfel, si ceilalti cetateni ai Uniunii Europene.insa, in general, tendinta in ceea ce priveste presa franceza este scaderea tirajelor. Ba chiar exista varianta pesimista potrivit careia, daca se va continua in acelasi ritm, in cativa ani nu vor mai exista cotidiene nationale. Exista insa si optimisti, care cred in viitorul presei scrise. Asa se face ca mai multi oameni de afaceri francezi au investit masiv in trusturile de presa. Spre exemplu, Serge Dassault, unul dintre cele mai mari nume din industria apararii din Franta, a achizitionat, in 2004, 80% din Socpresse, holding din care face parte si celebrul Le Figaro. Suma tranzactiei - 1,5 miliarde de euro. Noul patron nu s-a sfiit sa atraga atentia ziaristilor din subordine ca nu este de acord cu articole indreptate impotriva afacerilor pe care le administreaza. Aceasta interventie in politica editoriala a dus la demisia a 10% din redactie. Insa plecarea redactorilor nu l-a impresionat prea tare pe magnat, care si-a deschis si mai mult portofelul pentru a pune pe picioare cotidianul. Aceasta a presupus nu doar cheltuieli cu schimbarea formatului, ci si cu achizitionarea unei tipografii proprii. DEMISIE. Un alt exemplu este Le Monde, care a adunat 65 de milioane de euro de la trei investitori, printre care si Lagardere, binecunoscutul conglomerat media. Iar una dintre cele mai neasteptate investitii in presa scrisa din Franta este cea de-a doua transa de capital pe care Edouard de Rothschild a adus-o la Liberation chiar cu pretul demisiei lui Serge July, cel care timp de 33 de ani a condus celebra publicatie. Iar lucrurile par sa devina din ce in ce mai roz, se zvoneste ca trustul Springer doreste sa lanseze o editie de pranz a cotidianului France Soir al carui tiraj a ajuns astazi la 60.000 de exemplare.
Despre autor:
