Distantata calendaristic de Craciun si intr-o vecinatate cumsecade cu Sfintele Pasti, "1 Mai muncitoresc" e un prilej repetat de petrecere fara restrictii si iesit la iarba verde. Sarbatoarea Invierii obliga la cucernicie, oul rosu, inainte de a fi desfasat din coaja, se cuvine ciocnit cu obligatia unui salut dus-intors: "Hristos a Inviat!", "Adevarat a Inviat!". Omul sta la masa cu familionul, copiii se aduna ciopor langa bucate, sunt primeniti, spovediti, cuminti. De 1 Mai e altceva. Se da dezlegare la bancuri, iar popa, atent la pacatele enoriasilor si absent mai mereu la contabilizarea pacatelor proprii, se tine departe.  M-am nimerit de 1 Mai la Sangeru, iar de aici mi-am scos trei kilometri mai sus, la Buda, intr-o poiana larga intre paduri care mi-au apartinut candva, iar acum au fost retrocedate neantului, doi catei de vanatoare. Patrupedele, rezultate din imperecherea unui Brac German cu care ma falesc la fazani si o lupoaica (Ciobanesc German), vrednica in paza curtii, n-au luat pana acum contact cu iarba si adulmeca tremurand o adiere care vine din desisuri. Ma amuz cand unul aluneca in fund pe un povarnis, iar altul tresare la tipatul de fiara apocaliptica al mierlei.  Era spre pranz cand in poiana au navalit doua siruri de cate patru Dacii, din directii opuse. Fiecare a ocupat pozitie de lupta pe malul Cricovului Sarat. Prima coloana a desertat in poiana indivizi care se cunosteau. Erau pesemne neamuri, colegi de serviciu, vecini. Se chemau veseli pe nume si toti au comis gestul grabit de a desface portbagajele. Iarba a fost luata in stapanire de puradei si neveste corpolente. Au aparut gratarele.  Cealalta coloana se alcatuise intamplator, la gura vaii, fiindca fiecare masina s-a distantat, delimitand un areal si o intimitate.
in apropierea mea, privindu-ma chioras, s-a instalat un barbat corpolent, in maieu alb, si familia lui compusa din nevasta si trei copii minori. Barbatul a dat ordine scurte si a scos la randu-i gratarul. Pe o masuta cracanata din doua miscari au fost randuite platoul cu mici, cutii, cutioare, pachetele cu continut enigmatic. Barbatul tinea mortis sa faca el totul. Incercarea copiilor de a-l ajuta il irita. Nevasta, stiindu-i pesemne excesul de autoritate la iarba verde, l-a lasat in pace. Femeia si-a instalat grijulie fundul pe un pietroi si si-a aprins o tigara. La aer curat, tigara e medicamentul obligatoriu.  Barbatul a aprins expert focul. A venit si primul miros de mici, iar cateii mei au luat dara vanatului trecut prin tocatoare si sfaraind pe carbuni. I-am chemat pentru a-i feri de surpriza unui sut in bot. Poezie si splendoare pe dealuri. Se aud din stanga chiuituri. Poiana, padurea, cerul miros a mici.  La Bucuresti, PSD-ul face, in acompaniamentul sfaraitului micilor, miting anti-Basescu. intr-un oras spaniol, capsunarii romani fac miting pro-Basescu. Cu sau fara mici. Aici, la izvoarele Cricovului Sarat, este un spectacol nepolitic al micilor. Micii par la fel de vechi in cultura noastra ca bratarile de la Sarmisegetuza.  Mi-am amintit de un amic, ziarist israelian. E nascut in Bucuresti. De cate ori vine in Romania, mergem la un local unde, zice el, "se fac niste mici grozavi". Lasa whisky, lasa bauturi sofisticate si imi cere o tuica veche, din aia pe care stie ca o am doar eu. Oricum, ritualul micilor este nelipsit.  Ieri am auzit la radio un fel de pamflet peltic, in care romanii erau ironizati pentru gratarele cu mici care se vor instala in paduri, in parcuri, sub balconul blocurilor. Bietii mici erau minimalizati copios de talentul indoielnic al unui confrate pe care de altfel il stiu. Ma simt obligat sa apar gratarele cu mici. In fond, ne consacra. Zone vaduve de personalitate se pot lauda cu gratarele cu mici. Amice, lasa-ne gratarele in pace! Mi-am chemat cateii si am plecat sa pun in curte un gratar cu mici.