In 1956, cand denuntase "crimele trecutului", fidel principiului ca "partidul are totdeauna dreptate", Hrusciov a pus intreg raul in seama lui Stalin si Beria. Din dorinta conservarii puterii si "paranoiei" defunctului fusesera atatia oameni ucisi. T
In 1956, cand denuntase "crimele trecutului", fidel principiului ca "partidul are totdeauna dreptate", Hrusciov a pus intreg raul in seama lui Stalin si Beria. Din dorinta conservarii puterii si "paranoiei" defunctului fusesera atatia oameni ucisi. Temele "cultului personalitatii" si "luptei pentru putere" au proliferat in toate tarile lagarului comunist, starnind furtuni in paharele de apa ale "reabilitarilor" victimelor locale. in absenta documentelor de arhiva si a interesului pentru structurile de profunzime ale actului de decizie politica in "epoca stalinista", istoricii le-au preluat, reconstruind , ca si in "cazul Patrascanu" , baza explicativa pe temeiul declaratiilor lui Hrusciov. In realitate, procesele politice staliniste sunt manipulari care asigura combustia sistemului. Geneza unei erezii cu mii de victime aparea uneori dintr-o pura intamplare, alteori din ceea ce-ar fi socotit cotidian profesional. Nu le-ar fi trecut niciodata prin minte actorilor (victime si, deopotriva, majoritatii anchetatorilor) in ce ite marunte , cateodata la ani ori mii de kilometri distanta , li se-ncalcise soarta! Cu atat mai putin intuiau "spectatorii" culisele piesei! Cine sa banuiasca, la moartea lui Jdanov, ce "bomba" cu detonare intarziata e doctorita cardiolog Lidia Feodosievna Timasuk, cardiolog la directia medicala a Kremlinului? In 1952, dintr-o data Timasuk a devenit nume de eroina, laureata a Ordinului "Lenin" pentru "vigilenta" in "demascarea complotului" pus la cale de medicii Kremlinului contra conducatorilor sovietici. Dupa citirea raportului lui Hrusciov , cand fusese mentionata ca "provocatoare" de tragedie , a trait pana la moarte purtand nedreptul stigmat. Toate scrisorile cu dovezi de disculpare ce le-a adresat forurilor superioare au ramas fara raspuns. In 1948, Jdanov fusese jelit si elogiat la inmormantare ca pierdere irecuperabila pentru patria sovietica. Conducatorul care coordonase rezistenta Leningradului avea un nume cunoscut in galeria internationala a eroilor de razboi. Aureolat de multiple functii politice, dar si de reputatia de-a fi capabil sa conduca o campanie pe frontul periculos al bataliilor cu intelectualii (de altfel, acesta a si ramas in istorie cu numele de "jdanovscina"), era si un apropiat al "stapanului" (fiul sau se va casatori cu fiica lui Stalin). O "moarte de erou", caci inima barbatului de 52 de ani nu rezistase vointei sale indarjite de-a conduce poporul pe culmile biruintei... , cam asa era evenimentul prezentat marelui public. Pentru medicii Kremlinului insa fusese un pacient tipic din lumea puterii: munca exagerata sub stres extrem, solicitarile emotionale dese si neasteptate, responsabilitatile unor mari decizii cu imprevizibile consecinte si consumul de alcool pentru destindere, ori ca somnifer ii transformasera organismul intr-o epava. Trimis la "refacere" in statiunea Valdai, lui Jdanov i s-a facut si mai rau. Urgent, avionul cu trei somitati medicale, dintre care mai mica in rang era tocmai specialista in cardiologie Timasuk, a zburat in ajutor. Diagnosticul corect de infarct al miocardului l-a pus cardiologul, dar superiorii ierarhici, academicianul Vinogradov si profesorul Egorov, nu l-au admis. Dupa conclavul medical, a fost recomandat tratamentul adecvat diagnosticului stabilit de sefi. S-a intamplat ca (ori, poate, dupa reguli verbale) Timasuk a raportat in scris sefului pazei lui Jdanov. Peste doua zile, pacientul a decedat, iar autopsia a confirmat diagnosticul doctoritei. Pe filiera cealalta a serviciilor speciale, raportul a ajuns la generalul Vlasik, seful garzii lui Stalin, care l-a incunostiintat pe academicianul Vinogradov. Iar specialista a fost indepartata de acesta pe motiv ca nu are competente de nivelul Kremlin. Nedreptatita si ranita in orgoliul profesional, s-a adresat printr-un memoriu altui inalt pacient, secretarul CC Kuznetov. Curand insa din "omul zilei", Kuznetov "a ajuns" tradator. Anchetat printre hartille sale s-a gasit si memoriul doctoritei. Kuznetov si altii au fost impuscati in 1949, iar in 1950 a fost arestat primul "asasinin halat alb", profesorul evreu Etingher. Torturat in ancheta a decedat, iar Abakumov, unul dintre capii serviciilor speciale, intra la randu-i "in colimator": i se cerea marturia ca-l ucisese pe doctorul Etinger, ca sa-l impiedice sa declare intregul complot pus la cale de "sionismul mondial" impotriva liderilor comunisti. Jdanov, Dimitrov, Scerbakov si insusi scriitorul Gorki, se spunea atunci, ar fi fost victimele lui. Ca intr-un joc de domino au cazut sute de ofiteri (printre care si Vlasik), activisti si doctori sovietici, precum si "retelele internationale" din celelalte tari comuniste (in Romania, Ana Pauker ar fi urmat implicata). Sarabanda si-a aflat sfarsitul in moartea lui Stalin. Cei care mai traiau dintre "complotistii medici evrei" au fost eliberati, iar doctoritei Timasuk i s-a cerut decoratia inapoi. Printr-un anunt telefonic de numai o fraza, ca si atunci cand o primise....
Despre autor:
