Dupa 23 august 1944, comunistii romani, instruiti la Moscova, au propus o noua reforma agrara. Activistii de partid le spuneau taranilor ca vor deveni pe vecie "adevaratii" stapani ai pamanturilor. Veniti la putere cu ajutorul Armatei Rosii s
Dupa 23 august 1944, comunistii romani, instruiti la Moscova, au propus o noua reforma agrara. Activistii de partid le spuneau taranilor ca vor deveni pe vecie "adevaratii" stapani ai pamanturilor. Veniti la putere cu ajutorul Armatei Rosii sovietice, in 1944, comunistii romani au folosit toate parghiile propagandei pentru a se face cunoscuti. Cu toate ca mesajul marxist se adresa muncitorilor, activistii PCR si-au adaptat propaganda la realitatile Romaniei, "preocupandu-se" de situatia taranimii. Ei au "omis" sa aminteasca insa ca in URSS functiona inca din anii `30 agricultura colectivizata, sustinand necesitatea rezolvarii "problemei taranesti" prin exproprierea "mosierilor". Tactica, impusa de la Moscova, nu era noua, fiind sursa de credibilitate si pentru bolsevici in anii instalarii puterii lor, cand si-auinceput guvernarea cu "Decretul asupra pacii" si "Decretul asupra pamantului", date de Lenin. Dupa primul razboi mondial, in Rusia sovietica avusese loc cea mai insemnata reforma agrara din Europa, prin cuantumul exproprierii si a improprietaririlor.Insa dupa cativa ani taranii au fost deposedati de pamanturile obtinute de la bolsevici si transformati in "proletarii agricoli" din colhozuri. Scenariul se pregatea si pentru Romania. "AVOCATII" TARANILOR. "Problema taraneasca" a fost prezenta in programele politice ale comunistilor inca din primele luni de activitate postbelica. Astfel, in Platforma de constituire a Frontului National Democrat (organizatie dominata de PCR) de la 24 septembrie 1944 se specifica la punctul al treilea ca un guvern al acestei formatiuni va milita pentru "satisfacerea celei mai arzatoare cerinte a taranimii romane, si anume infaptuirea unei largi reforme agrare prin exproprierea marii proprietati agrare de la 50 de hectare in sus si improprietarirea pe aceste terenuri a taranilor fara pamant sau cu pamant putin". Punctul programatic era purtat mai departe in teritoriu de ziarul Scanteia, care in paginile sale sustinea ca reforma agrara era o veriga in "lupta pentru democratizarea tarii". Despre colectivizarea agriculturii scriau doar gazetele de partid ale national-taranistilor si liberalilor, atragand atentia ca PCR facea promisiuni de reforma doar din oportunism. Comunistii au evitat sa raspunda direct acestor afirmatii. Ei i-au acuzat insa pe oponentii lor ca incercau sa distraga atentia taranilor de la proiectele PCR, in dorinta de a perpetua "clasa mosiereasca". Pentru a da credibilitate demersurilor lor, comunistii au cerut in noiembrie 1944 infiintarea unei comisii care sa studieze reforma agrara. In timp ce partidele "istorice" se aratau preocupate de soarta razboiului, comunistii "atingeau" problemele sensibile ale locuitorilor majoritari, cu "priza" la electorat. Liberalii si taranistii nu erau de acord sa se discute atunci reforma agrara, zicand ca va fi o "tema" importanta abia dupa razboi. Prin Romulus Zaroni (subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii si Domeniilor), PCR si-a impus pozitia in guvern, fiind organizata comisia de studiu a reformei agrare. Partidul National-Taranesc a luat "de buna" initiativa PCR, venind cu mai multe variante, uneori cu prevederi mai radicale decat ale comunistilor. Insa in ianuarie 1945, conducerea FND a hotarat sa puna capat "jocului de-a democratia", acuzandu-i pe taranisti ca tergiversau lucrarile comisiei. La 29 ianuarie 1945, in Scanteia a fost publicat programul de guvernare al FND, care prevedea si reforma agrara. Comunistii propuneau confiscarea terenurilor agricole ale "criminalilor de razboi" si ale proprietarilor care posedau peste 50 ha. Improprietarirea era prevazuta sa se faca cu despagubire catre stat, in zece rate anuale. IN FOLOSUL "CELOR MULTI". Comunistii s-au folosit de "cauza" reformei agrare pe toate "fronturile politice". Pe langa discreditarea PNT, liderii de partid au inceput sa-l compromita si pe adversarul lor principal, primul-ministru Nicolae Radescu. Astfel ca, dupa publicarea programului de guvernare al FND, PCR, prin "Frontul Plugarilor", i-a incurajat pe tarani sa ocupe abuziv loturile mai mari de 50 ha. Oficial, liderii Frontului sustineau insa ca guvernul Radescu arunca tara in haos prin incapacitatea de a asigura ordinea. La 6 martie 1945, generalul Nicolae Radescu a parasit conducerea guvernului la "presiunea strazii" organizata de PCR. Noul guvern condus de Petru Groza avea ca prim obiectiv votarea legii reformei agrare. A doua zi dupa numire, Consiliul de Ministri s-a intalnit in prima sedinta de lucru pentru a dezbate tocmai "problema" improprietaririi taranilor. Deja schita acesteia fusese prezentata public in programul de guvernare din ianuarie. Vizati de expropriere erau in primul rand cei considerati "criminali de razboi" si posesorii unor domenii mai mari de 50 ha. Petru Groza sustinea ca legea era "In stransa legatura cu linistea la sate, cu reintoarcerea la normal in materie de productie agricola". Proiectul de lege a fost finalizat in scurt timp, fiind desemnat sa se ocupe de redactare un grup de "ingineri agronomi democrati". In realitate, liniile legii erau trasate de la Moscova. Dupa 1945, in partea administrata de URSS din Germania (viitoare RDG) a fost adoptata aproape identica, inclusiv in formulari. Singura diferenta a fost ca in Germania de Est a fost fixata o limita de expropriere de 100 ha. La 12 martie 1945, proiectul a fost depus la Presedintia Consiliului de Ministri, responsabil fiind Romulus Zaroni. Au fost facute unele mici modificari, dezbaterile avand loc la 13, 19 si 20 martie. Comunistii s-au preocupat si de aspectele constitutionale ale legii, pentru a nu calca in picioare in nici un fel "democratia". Natura exproprierii legiferate in martie 1945 incalca Constitutia din 1923, insa ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, a propus modificarea legii fundamentale. EXPROPRIERE PANA LA 50 DE HECTARE. Inca din primele articole, guvernul comunist a expus scopul pur propagandistic si electoral al legii, respectiv "marirea suprafetelor arabile ale gospodariilor taranesti existente care au mai putin de 5 ha". Aceasta categorie a inclus un numar insemnat de familii. Dupa reforma din 1921, taranul roman trecuse prin mai multe crize financiare, dublate de lispsa utilajelor mecanizate, astfel ca se inglobase in mari datorii catre banci. Singura solutie a fost vinzarea pamantului. Dintre cei care urmau sa fie expropriati, in capul listei au fost etnicii germani, considerati niste paria ai societatii in contextul razboiului antinazist. Ei erau urmati de cei considerati criminali de razboi si responsabili pentru dezastrul tarii. Aceasta categorie nu era identificata de vreo lege, infiintandu-se ulterior "tribunalele poporului", care au activat pana in 1946. Erau inclusi apoi cei care in ultima perioada nu-si lucrasera pamantul sau care erau plecati din tara. La ultimul punct se specifica faptul ca posesorii unor terenuri mai mari de 50 ha vor fi si ei expropriati. Aceasta categorie era cea maiinsemnata. Nu erau specificate foarte clar tipurile de exproprieri si cazuri particulare, astfel ca foarte curand s-a ajuns la procese in justitie si conflicte de interese. Spre deosebire de reforma din 1921, marii proprietari au fost deposedati in 1945 de utilajele si masinile agricole. Programele PCR preconizau infiintarea unor statii de masini agricole, unde taranii urmau sa inchirieze la "preturi cinstite" utilajele necesare unei agriculturi performante. insa prin aceasta prevedere fostii proprietari de masini agricole au ajuns in situatia sa inchirieze bunurile ce le apartinusera cu ceva timp in urma. Pe langa masini au fostimpartite si animalele de tractiune, proportional cu intinderea lotului expropriat. Toate aceste bunuri au trecut fara despagubire in proprietatea statului, care le redistribuia taranilor improprietariti. Pentru a evita faramitarea terenurilor primite la reforma agrara, legea din martie 1945 a specificat ca loturile primite nu puteau fi vandute, datein arenda sau ipotecate. Comunistii sustineau ca taranii aveau de aceasta data alte conditii decat dupa reforma agrara din 1921, deoarece se infiintasera statiile de masini agricole. In realitate insa, masinile agricole erau putine in agricultura romaneasca inainte de razboi, limitandu-se, in general, la batoze. Terenurile puteau fi instrainate numai cu avizul Ministerului Agriculturii si Domeniilor. Legea reformei agrare a fost publicata in Monitorul Oficial la 23 martie 1945. Conform prevederilor sale, procesul de expropriere si improprietarire trebuia sa se faca imediat. In termen de zece zile, primarii localitatilor aveau datoria sa-i convoace in adunare generala pe toti taranii care urmau sa primeasca pamant. Dintre acestia se alcatuia un comitet local de improprietarire compus din cinci-sapte membri. La nivel superior exista un comitet de plasa, care se subordona Comisiei centrale pentru reforma agrara. Desii in Romania guvernul Groza functiona intr-un cadru multipartid, reforma agrara a fost apanajul exclusiv al partidului comunist. Acesta, prin intermediul "Frontului Plugarilor" a preluat conducerea majoritatii comisiilor locale de improprietarire. In unele cazuri, chiar daca membrii lor facusera parte din "partidele istorice", se legitimau drept reprezentanti ai "Frontului Plugarilor". Mai mult, daca se iveau neintelegeri, medierea era facuta de organizatiile locale comuniste si ale Frontului. Astfel ca, intr-un stat inca democratic, partidul comunist controla aplicarea celei mai importante legi, cea a reformei agrare. Prin lege, etnicii germani si cei considerati vinovati de dezastrul tarii sau "colaborationisti" erau deposedati complet de proprietatile rurale. Daca in privinta etnicilor germani "partidele istorice" si comunistii s-au inteles, nu acelasi lucru se poate spune despre cealalta categorie. PNT si PNL au militat pentru restrangerea categoriilor de "vinovati" sau "colaborationisti", deoarece multi dintre membrii lor puteau fi astfel numiti. In perioada 1945-1946 au functionat "tribunale ale poporului" care i-au clasificat pe "vinovatii de dezastru",insa de multe ori sentintele au fost subiective. Multi proprietari care-si vedeau avutul amenintat s-au apropiat de partidul comunist, scapand de confiscarea averii. Pe de alta parte, domeniile confiscate acestei categorii de expropriati nu au intrat in fondul de improprietarire. in urma sentintelor "tribunalelor poporului", acestea au intrat la Ministerul de Justitie, care abia in ianuarie 1948 le-a trecut la Ministerul Agriculturii si Domeniilor. De acolo, loturile de pamant au ajuns in mica masura in fondurile de improprietarire, intrand direct in gospodariile colective. Cei cu peste 50 de hectare au fost victime ale multor nereguli atat din partea statului, cat si a taranilor. Acestia din urma au intrat inainte de martie 1945 pe unele loturi, fara ca proprietarii sa-si poata delimita si alege proprietatile pe care le pastreaza. Ulterior au urmat procese intre tarani si proprietari, in vara anului 1947 existand peste 2.000 de asemenea litigiiin justitie. Fata de reforma din 1921 au existat mult mai putine cazuri in care marii proprietari au putut mitui autoritatile pentru a scapa de expropriere. Dupa venirea la putere a guvernului Groza, comunistii nu s-au mai aratat incantati de mobilizarea taranilor in vederea ocuparilor abuzive de terenuri. Deoarece se legiferase Legea reformei agrare, liderii comunisti sustineau ca satenii se puteau constitui "democratic" in comitete de reforma legale. In perioada 1945-1948, guvernul a dat mai multe circulare prin care anunta ca va pedepsi orice fel de intrare ilegala pe proprietatile mai mari de 50 ha. IMPROPRIETARIRE. Guvernul Groza s-a grabit si le acorde titluri taranilor inca din primele luni dupa reforma
Despre autor:
