Urmarind declaratiile de presa, dezbaterile din Senat sau din Camera Deputatilor si afluierea de talk-show-uri cu care ne fericesc seara de seara diverse posturi de televiziune, ajungi, invariabil, la aceeasi concluzie: alesii neamului sufera de ingimfare acuta si fripturism cronic, combinate cu pierderea brusca a memoriei selective si disparitia totala a mustrarilor de constiinta.

Aceste manifestari caracteriale degenerative evolueaza paralel cu o epidemie supraacuta de mitocanie crasa, care s-a extins cu o uimitoare rapiditate in mai tot arealul politicii romanesti. Inlocuind jocul politic cu turca parlamentara, cei care se vor crema si spuma politichiei autohtone devin zilnic protagonistii unui spectacol de bilci, in care se incearca obtinerea victoriei prin minuirea cit mai eficienta a bitei mojiciei si a mistocarelii arogante. Mai toti sint bolnavi de narcisism logoreic si se dovedesc incapabili sa dialogheze. (…) La noi, in functie de tupeu, de rezistenta coardelor vocale si de debitul verbal, se incearca permanent acapararea dialogului si transformarea acestuia intr-un monolog. Nimeni nu are rabdare si nici nu considera necesar sa lase partenerul de discutie sa-si termine fraza sau sa rosteasca ultimele silabe ale cuvintului. A vorbi calm si cu bun-simt este o dovada de slabiciune, careia i se adauga teama de a nu fi etichetati drept prostanaci de catre dirijorii lor din partid. (…) Delirul verbal este punctat de o gestica pe masura, amintindu-ne de acea admonestare la adresa lui Ion Iliescu, venita din multime in februarie ’90: „Nu mai da din mina"! Asistam siderati cum, doar in citeva minute, vorbitori incliftati cu tolendre de firma, care se impauneaza cu inaltele lor studii academice si privesc cu superioritate de la inaltimea carierelor lor, adesea universitare, se transforma in mirlani autentici. Cu o suficienta iresponsabila, fiecare pledeaza orbeste pentru opinia formatiunii politice careia ii apartine, opinie asupra careia nu are sau se preface cu cerbicie a nu avea dubii, doar pentru ca asa i se pare ca-si poate proba fidelitatea fata de eminentele cenusii ale partidului. Indignate pina la sufocare de „circul si panarama" pe care le fac cei care nu impartasesc atractia fata de idolii lor politici, doamne ale caror inele sint tot mai mari si mai scumpe isi pun poalele mantourilor de vizon sau de sinsila in cap si o dau pe sfada, surclasind precupetele. Te astepti in orice clipa ca unii dintre cei care se ineaca in invective si adreseaza opozantilor rinjete persiflante sa-si scoata pantoful si sa bata cu el in masa. Am si acum in memorie una dintre „lucrarile" Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, cind micul Titulescu si alti juristi fruntasi ai partidelor s-au pretat la intreruperi insolente si ironii grosolane la adresa doamnei Monica Macovei, toate pe un ton voit ofensator, total nepotrivit intr-o adunare deliberanta la un astfel de nivel.

Dupa fiecare recital in care sfideaza buna-cuviinta, protagonistii privesc satisfacuti spre camerele de luat vederi: Le-am zis-o! Colegii de partid le string incintati miinile si se felicita intre ei: Combate bine... Se cunoaste ca-i de-al nostru! Convinsi ca in politica totul este permis, cu conditia sa cistigi, domniile lor uita ca, asa cum avertizeaza Andrei Plesu intr-una din cartile sale, necuviinta avocatului dauneaza cauzei. Si cum „cauza" pe care o apara cu atita indirjire de saptesprezece ani politicienii nostri nu este „tarisoara" lor, ci scaunele aferente puterii, s-ar putea ca maniera absolut necuviincioasa in care isi revendica functiile care le permit accesul la friptura patriei sa le fie fatala la viitoarele alegeri.

Doina RUSU