Detenta lui Florea Dumitrache a suferit ieri o extensie tragica si l-a urcat pe fostul mare fotbalist spre cer.

Ieri a murit Florea Dumitrache, sau poate niciodata. Daca va uitati la fotbal pentru zimbetul lui Ronaldinho intr-un stadion isterizat de hooligans care iubesc fotbalul cu degetul mijlociu, pentru pendularile lui Messi intre fotbal si absolut sau pentru fanteziile delirante ale lui Cristiano Ronaldo, e pacat sa nu stiti ca in Romania anilor ‘70 un singur om facea toate aceste lucruri. A murit ieri rapus de ciroza, boala sinucigasilor lasi si frumosi.

Pe linga faptul ca e un urias antrenor, Mircea Lucescu e si un scriitor surprinzator. A explicat in „Mirajul gazonului" caderea lui Dumitrache. „Brusca lui ascensiune a dereglat un echilibru", a asistat la ea si nu a putut decit sa admire trist si neputincios caderea prietenului sau.

Presa de astazi incearca sa scoata citeva sute de numere in plus, inventind transferuri ale unor vedete care se rostogolesc prin paturile guristelor din showbiz mai cu talent decit pe teren, iar in 1970, Giovanni Agnelli cersea la usa lui Ceausescu transferul lui Dumitrache la Juventus, oferind in schimb Romaniei o fabrica Fiat. Mai nedrept decit destinul, statul comunist a refuzat iesirea lui Dumitrache din sepia si accesul lui spre un stadion pe care ar fi putut sa-l coloreze singur doar cu un zimbet.

Mai tirziu, Dinamo i-a dat doua palme care i-au colorat trist obrajii: exilul la Petrosani, dictat de Ministerul de Interne pentru ca Dudu Georgescu sa nu mai aiba contracandidat si, mai aproape de zilele noastre, oribila interdictie din partea lui Giovanni Becali de a mai parfuma cu Jidvei si glorie tribuna oficiala de pe Stefan cel Mare. A trait cu sarmul lui Cornel Dinu alaturi si daca mina Procurorului nu ar fi fost controlata de un creier sucit, palma lui Mister ar fi mingiiat mereu ciuful blond al marelui disparut. Mai pragmatic si cu simtul proprietatii acutizat de lipsurile din copilarie, Mircea Lucescu i-a cumparat o casa. Era renumit pentru detenta lui si a fost blestemat sa plece definitiv dintr-un pat de spital in care a zacut culcat pe spate timp de citeva saptamini. Daca, asa cum spunea William Blake, drumul exceselor duce la palatul intelepciunii, pentru Dumitrache ar fi necesara o adaptare care sa ii asigure la capatul drumului o casa luminoasa, o damigeana cu vin din ala bun si cu un judecator uimit de faptul ca nu are ce pacate sa ierte.