Ne uitam la tv la ceremoniile cu premii si, cand vedem castigatorii spunandu-si discursurile de multumire, ne gandim ca sunt bucurosi si ca in momentele alea sunt fericiti: munca le-a fost recunoscuta oficial. De fapt, in serile in care le e rasplati
Ne uitam la tv la ceremoniile cu premii si, cand vedem castigatorii spunandu-si discursurile de multumire, ne gandim ca sunt bucurosi si ca in momentele alea sunt fericiti: munca le-a fost recunoscuta oficial. De fapt, in serile in care le e rasplatita munca prin ceremonii de gala, premiantii nu au timp sa se bucure. E valabil aici, ca si in America sau oriunde in lume. Iata de ce. Multi dintre cei nominalizati au venit la gala UNITER de la Sibiu chiar in ziua ceremoniei, chiar daca asta a insemnat un drum Bucuresti - Sibiu sau Timisoara - Sibiu si multa oboseala ascunsa discret sub fondul de ten. Ceremoniile de genul acesta sunt lungi si plictisitoare pentru oricare spectator, dar pentru nominalizati sunt de-a dreptul chinuitoare. Te astepti ca seara respectiva sa fie momentul lor de fericire, dar presiunea e atat de mare, incat nominalizatii par ca in transa, vorbele si intamplarile vuiesc pe langa ei, fara ca ei sa prinda sensurile lucrurilor. Cele cateva minute alocate fiecarei sectiuni pana la anuntarea castigatorului se dilata sau se contracta dupa regulile unui alt timp si ale unui alt spatiu. Jeremy Irons povestea despre cum e momentul asta, trait la Oscar, ca esti intr-un aspirator al timpului, ca intreaga minte ti-e aspirata si ca trebuie sa se uiti in jur ca sa ai confirmarea faptului ca tu esti castigatorul. Tot Irons spunea ca, oricat ti-ai pregati un discurs de multumire, habar n-ai ce spui cand esti pe scena. Cu premiul in brate, in scaunul din sala, castigatorul e departe de a fi fericit, pentru ca incep grijile: Am spus de aia? Am mentionat cutare? Apoi vine avalansa de felicitari, receptate automat, cu un zambet protocolar; unele sunt sincere, altele nu, dar sunt asa de multe, iar castigatorul n-a venit cu totul in "lumea noastra", incat e oarecum agresat de ce i se intampla. Si, cand totul se incheie, nu va asteptati la petreceri pline de voiosie. Protagonistii sunt de-a dreptul epuizati si tot ceea ce isi doresc e sa fie liniste si sa rememoreze, de fapt sa traiasca si ei, ce li s-a intamplat in seara respectiva. Iar dimineata, cand noi comentam amuzati fazele serii, ei sunt de multa vreme cu valizele in masina, indreptandu-se obositi catre locurile de munca. Pentru majoritatea vedetelor de la Gala UNITER, a doua zi a fost una cu spectacole si repetitii, la cateva sute de km distanta. Au luat-o de la capat cu o munca a carei finalitate, in cazul fericit, e tot o ceremonie din asta chinuitoare la care noi credem ca ei se bucura, cand de fapt ei nu au timp pentru asa ceva. Fericirea adevarata vine insa peste cateva zile. Asa ca, daca aveti vreodata un prieten care castiga un astfel de premiu, felicitati-l in scris. Va trai linistit, citind bucuria prietenilor lui cand va fi cu totul reintors in lumea noastra.
Despre autor:
