Oricat ar fi de paradoxal, exista in Romania oameni politici in masura sa impresioneze si altfel decat prin interese veroase, incultura si capacitate sporita de a produce falii si sincope sociale. Am fost mereu impresionat de echilibrul imperturbabil
Oricat ar fi de paradoxal, exista in Romania oameni politici in masura sa impresioneze si altfel decat prin interese veroase, incultura si capacitate sporita de a produce falii si sincope sociale. Am fost mereu impresionat de echilibrul imperturbabil, inteligenta cuceritoare si incredibilul bun-simt ale lui Cristian Diaconescu, de la PSD. Nu o data m-au incantat stralucirea verbului, mintea ascutita ca un brici si replica spumoasa ale liberalului Crin Antonescu. Si, adesea, m-am intrebat cum ar arata aceasta tara daca cei doi ar fi presedintele si premierul nostri, oricare ar fi dispunerea intre ei a celor doua pozitii in stat! M-am uitat in jur! L-am vazut pe presedinte hahaind intre doua injuraturi adresate Parlamentului si pe premierul sovaielnic, intre doua "razgandeli", jucate la cacealma cu "suspendatul"! Zau, nu renteaza sa speri intr-o astfel de "vecinatate".  Am vazut pe un post de televiziune, acum o zi, doua, pe Crin Antonescu incercand sa demonstreze unui politician pedist si unui moderator candva simpatic de ce discursurile recente ale lui Basescu au prins o patina fascista. Pedistul era revoltat "sincer", iar moderatorul, "iritat" din convingere! Ca intr-un limerick irlandez, Crin parea prea subtil pentru rima finala, iar moderatorul, mult prea exersat in a raspunde la "incruntarile" colegului lui Traian Boc!  Recitesc ziarul "Gandul" din 27 mai 2005, care reproduce cuvintele lui Basescu: "Presedintele este sinteza subconstientului colectiv al poporului!". Ascult frazele rostite de presedintele suspendat la mitingul de duminica, 22 aprilie 2007, din Piata Constitutiei: "Nu o sa cedez niciodata intereselor de grup in defavoarea intereselor romanilor"! Hm! Unde am mai auzit eu cuvintele astea? Sau, mai degraba, unde le-am mai citit? Deschid "Readings in Western Civilization", editata de George Knoles si Rixford Snyder, a V-a editie, New York, 1951, la paginile 497-498. Citesc: "Fuhrer-ul este purtatorul vointei poporului, el este independent de toate grupurile, asociatiile si interesele. (...) El intrupeaza vointa colectiva a poporului in el insusi"! De unde este citatul asta? Aaaa! Din Ernst Rudolf Huber, "Legea Constitutionala a Marelui Reich German", editata in 1939! Vi se pare ca exista vreo asemanare intre discursul "contactului" cu poporul, practicat de "providentialul" Basescu, si textul taios, dar "avantat", al constructiei juridice a statului nazist german?  Ascult din nou banda audio a discursului lui Basescu din Piata Constitutiei: "Va asigur ca voi simti din timp cand romanii nu ma vor mai vrea. Dar, deocamdata, stiu ca ma vreti. (...) Va iubesc, romani, va iubesc!". Asadar, presedintele va "simti" cand poporul nu il va mai dori! Mda, corect, asta nu este posibil in nazism! Fuhrer-ul nu are cum sa stie cand nu il mai vrea poporul! De ce? Fiindca este "purtatorul vointei colective a poporului", nu are cum sa nu se mai vrea pe el insusi! Or, Basescu este doar "sinteza subconstientului colectiv al poporului"! El va simti subconstient dorinta poporului de a se desparti de el, nu va deveni sclavul propriei vointe, in detrimentul vointei poporului!  Vedeti? Aceasta este diferenta intre nazism si democratie! In nazism "vrei", in democratie "simti"! Bietul Crin Antonescu! Oare cat de "irlandez", la rime, trebuie sa fii ca sa nu intelegi diferenta dintre discursul epocii lui Hitler si scandarile "iubarete" ale "suspendatului"? Pai, exact atat, cat sa mergi la un talk-show pe B1 TV! Si sa crezi ca-l poti convinge pe moderator!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.