Sint sigur ca dl Basescu va reveni la Cotroceni, purtat de un sprijin popular consistent, suficient sa valideze referendumul si sa-i dea presedintelui siguranta pentru perioada care urmeaza. Dar ce urmeaza?

Inversunarea cu care anti-basescienii se infrunta cu pro-basescienii imi aminteste de o fraza celebra a lui Raymond Aron: si unii, si ceilalti nu stiu ca istoria este intotdeauna tragica. In cazul acesta, tragismul consta in redundanta. Dupa 20 mai, scena politica va fi identica, cu doua tabere radicalizate, cu transee adinc sapate in Parlament si cu cei doi poli ai puterii executive in razboi total. Si dl Basescu, si coalitia antiprezidentiala vor sta pe aceleasi pozitii ireductibile. Aflati in pozitii incremenite, din care nu pot iesi, combatantii isi vor slei puterile intr-o lupta de uzura care va dura atit cit acest Parlament va mai exista. Adica, pina in 2008-2009. Nu cred ca cineva se gindeste serios la redescoperirea virtutilor linistitoare pe care politica le are intr-o democratie. Nu cred ca dnii Geoana, Tariceanu si Voiculescu vor avea capacitatea de a se reinventa in opozitie cu dl Basescu. Toti trei au limpede sentimentul ca succesul suspendarii este o mare victorie, dar numai o victorie de parcurs in demersul de inlaturare completa a omului politic Basescu. Se simt incurajati si siguri pe pozitie. Apoi, exista si motive de ordin individual care ii fac sa continue. Dl Geoana este impietrit in proiect si datorita arhicunoscutei sale limitari intelectuale. Dl Tariceanu este prins in imbratisarea otravitoare a PSD (valsul cu reverente dansat cu dl Vacaroiu la prima lor iesire in public ca presedinte si premier a fost cel mai dezagreabil spectacol pe care l-am vazut in aceste luni de maxima dizgratie). Dl Voiculescu joaca ultimul episod al scurtei sale cariere politice si nu mai poate altfel decit sa fie remorca galagioasa a celor mai mari. Singurii membri ai coalitiei anti-Basescu de la care ne putem astepta la nuantari sint dnii Marko Bela si C.V. Tudor. Dar acesti doi lideri politici, adusi impreuna ca intr-o victorie sublima a absurdului, nu ar putea schimba prea multe, caci marja lor de manevra este, totusi, limitata. UDMR vrea la guvernare orice ar fi, iar PRM nu va ajunge la guvernare orice ar fi. Asadar, singurul care poate misca scena politica paralizata pe pozitia „auto-distrugere" este chiar dl Basescu. O va face?

Nu sint naiv sa cred ca presedintele Basescu este omul care sa deschida negocieri de pace cu Parlamentul ostil, dupa referendum. Mai mult, nici nu cred ca e bine sa o faca. In fond, revenirea la Cotroceni este, orice s-ar spune, o victorie impotriva unei vaste majoritati parlamentare. Dl Basescu, insa, poate muta decisiv in alta parte. In viitorul imediat.

Lectia pe care dl Basescu poate sa o invete din ceea ce i se intimpla este aceea ca, oricit de mult te-ar iubi poporul, in democratie trebuie sa lucrezi cu reprezentantii lui. Asadar, dl Basescu trebuie sa isi construiasca o forta politica parlamentara eficienta, care sa il sustina. PD, desi creste in sondaje, nu o poate face de unul singur, iar sprijinul PLD in configuratia actualului legislativ este insuficient. Prin urmare, dl Basescu trebuie sa coaguleze o forta politica in stare sa ii fie de ajutor in viitorul Parlament. Daca as fi consilierul sau, l-as indemna sa se concentreze tot mai mult pe alegerile parlamentare din 2008. Dupa cum arata lucrurile, atunci se vor petrece cel putin doua evenimente in favoarea sa. PC va disparea din Parlament, iar PNG va deveni o forta parlamentara importanta. De asemenea, este de asteptat o scadere a PSD si PNL, adunate intr-o alianta pe cit de bizara, pe atit de compromitatoare pe termen mediu si lung. Mai departe, in perspectiva prezidentialelor din 2009,

dl Basescu va avea nevoie de o sustinere politica substantiala din Parlament. Asadar, ideea unei uniuni politice de dreapta, asemanatoare intru citva celei care l-a dus pe Jacques Chirac spre al doilea sau mandat prezidential, in 2002, pare a fi solutia. Mai mult, aceasta constructie politica ar urma sa fie cadrul marii uniuni a partidelor de dreapta, dupa model popular. Cu alte cuvinte, s-ar realiza planul mai vechi al dlui Valeriu Stoica. Am scris cu alte prilejuri de ce cred ca Romania are nevoie de o dreapta unita, asa ca nu voi reda aici aceste argumente. Dl Basescu are, acum, ocazia de a face acest imens bine Romaniei daca va intelege ceea ce stiu, de milenii, chinezii, ca in orice criza sade ascunsa o mare sansa de mai bine.

De acum incolo, trebuie sa visleasca in acelasi sens si fortele politice care au si vocatia, si legitimitatea de a pune bazele acestei uniuni. PD trebuie sa isi invinga reticentele de a colabora mai strins cu PLD. La rindul sau, partidul dlui Stolojan trebuie sa fie tot mai performant pentru a deveni atractiv pentru PD, un partid greu de abordat acum, caci este el singur in crestere si, in plus, are orgoliul ranit de divortul cu PNL. PLD are acum marea sansa de a capta o buna parte din electoratul liberal, derutat de trecerea istoricului PNL in patrimoniul politic al PSD. Este crucial pentru viitorul acestui partid ca aceasta captare chiar sa se intimple. De asemenea, reticentele fata de PNG trebuie sa dispara. Vorba lui Maniu, nu ai ce cauta in politica daca nu esti in stare sa inghiti in fiecare dimineata inainte de micul dejun o broasca riioasa vie.