"Tema Roncea" nu ar merita, dupa opinia mea, sa stricam cerneala. Numai ca cele spuse sau amintite cu aceasta ocazie sunt absolut simptomatice pentru felul in care se impart responsabilitatile in Romania. Informatiile invocate in urma neintelegerii "de familie" explica, in sfarsit, incredibilele pretentii de autoritate ale lui Roncea in domenii in care nu are dotare, cu atat mai putin o cunoastere. Caci altfel te intrebi: cum un om care nu stie sa distinga intre autonomie si autodeterminare si care confunda secesiunea cu separarea a ajuns sa dea instructiuni, din coltul lui de ziar, cu privire la politica externa a tarii? Cum cineva care nu poate sa interpreteze un instrument international si nici sa explice rolul doctrinei si jurisprudentei in raport cu norma conduce campanii privind continutul unor drepturi si libertati? Acum, e de inteles. Daca la inceputul lui 2005 "ministrul de Externe, Razvan Ungureanu, si-a exprimat admiratia fata de Roncea", solicitand lui Rosca Stanescu "in mod expres acordul pentru a-l angaja in calitate de secretar de stat", ce putea sa-si inchipuie ziaristul despre sine insusi? Iar daca directorul publicatiei i-a transmis si aprecierea presedintelui Basescu, nu era oare logic ca admiratului sa i se fi ridicat la cer stima de sine? De Traian Basescu, a carui intelegere este incomparabil mai modesta decat politica internationala pe care a dus-o Institutia Prezidentiala, nu ma mir. Dar Ungureanu? Nu-mi pot explica gestul acestuia decat ca o extravaganta plecaciune de tip captatio benevolentiae. Iata insa la ce consecinte duce dorinta de a te pune bine cu presa!
Mai nou, Roncea nu se burzuluieste doar la doctoranzi, cercetatori si profesori. Da lectii unor oameni de cultura si unor scriitori. Si iar te intrebi: nu i-a spus nimeni ca agresivitatea purulenta a articolelor sale nu exprima forta stilistica? Ca scrie incoerent si confuz, uneori delirant? Ca nu deosebeste spiritul de dogma? I s-ar fi dat astfel sansa sa priveasca mai lucid spre sine insusi. Dar nu! Clubul Roman de Presa l-a premiat in 2005. Apoi, de necrezut, a primit, el, mistificatorul, medalia de aur pentru promovarea deontologiei jurnalistice. Iata de ce, vina pentru tulburarile produse de ziarist in presa nu cade doar pe umerii lui Roncea. Ci si pe ai celor care l-au stimulat punandu-i coronite.
O astfel de impartire "democratica" a responsabilitatilor o regasim peste tot. Oare doar liderii PNL si PD sa fie de vina pentru ruperea halucinanta a Aliantei D.A.? Ar fi avut loc aceasta evolutie fara obsesia sistematica a mijloacelor de presa de a se ocupa de biletele roz sau albastre fara miza? Nu au pus ei benzina peste jar cat s-a putut? Ziaristii care se lamenteaza pe marginea actualei dezordini politice sunt la fel de implicati in criza pe cat sunt fruntasii partidelor pe care ii condamna. Oare starea invatamantului se datoreaza doar ministrilor Educatiei? Nu cade responsabilitatea si pe umerii atator cadre didactice insensibile si corupte? Ce vom afla punand aceleasi intrebari cu privire la starea sistemului de sanatate!? Pot continua exemplele. Ele ne spun, ca si "cazul Roncea", ca la atmosfera irespirabila in care traim contribuie mult mai multi decat cei aratati cu degetul.