Desi oamenii politici cauta mereu metode moderne de a convinge, metodele traditionale ramin in continuare la mare cautare. Capcanele politice sint ascunse, in continuare, si in hirtii, nu doar in folderele de pe laptopuri.

Se stie cel putin de la Caragiale incoace: hirtiile pierdute pot sa fie periculoase. Lecturata intr-o maniera politica, „O scrisoare pierduta" e si povestea unui santaj ordinar. In istoria recenta, „scrisorile pierdute" au revenit, in formule publice originale. In 2004, in campanie electorala, sa ne amintim, „stenogramele" pasate presei de cel care si-a luat numele rivalului lui I.L. Caragiale („Eminescu") au ajutat decisiv la schimbarea puterii. Dupa aceea, mesajele scrise s-au inscris, parca, in trendul urmat de presa din intreaga lume: de la text mult, au virat spre format si continut „tabloid". Asa au aparut, in 2007, imediat dupa ce Romania si-a luat o grija - integrarea in Uniunea Europeana -, acum deja faimoasele biletele.

A inceput Traian Basescu. Sa nu imi spuneti ca Elena Udrea a fost cea care a inceput, pentru ca nu e adevarat. Doamna Udrea a fost doar mesager; cel care a dat unda verde primului biletel (acela cu „Draga Traian, daca ai ocazia…?") a fost seful statului, iar fosta sa consiliera nu a facut decit sa execute un numar de reamintire brusca si semnificativa despre deliciile vietii de la Cotroceni. Initial, biletelul lui Basescu parea o bomba care va exploda in curtea adversarilor. Printr-o presiune si o rastalmacire mediatica de proportii, dar si in urma aparitiilor altor asa-zise biletele (e vorba despre colile A4 in care Traian Basescu cerea „rezolvarea pe cale legala"), bomba pe care a tinut-o seful statului in mina a sfirsit prin a-i exploda in fata.

Cariera publica a conceptului de „biletel" s-a rotunjit cu alte doua momente, unul in preziua suspendarii in Parlament a sefului statului (doua biletele a caror paternitate a fost recunoscuta de Florin Coldea, de la SRI), iar altul, duminica, slobozit de gura repezita a unui nefericit purtator de cuvint sui generis al PSD.

Avem, asadar, in aproape patru luni, mai multe biletele; nu e o situatie accidentala. E, pe undeva, inevitabila. Oamenii sint, in campanie electorala, condamnati sa auda despre documentele „otravite". Asa cum sint si aceste biletele. In al doilea rind: Traian Basescu a fost, in aceasta privinta, un presedinte-muza. I-a inspirat si i-a stimulat, cu metoda sa, pe adversarii sai si iata unde am ajuns. Tentatia de a considera ca scoaterea biletelelor compromitatoare pentru adversarii politici e de esenta securistica e mare, dar adevarul e ca si in tari unde nu a existat Securitatea exista asemenea situatii. Nu, nu e o dovada de securism sau nu e doar securism la mijloc; e o poveste despre putere. Si despre mizeria sa.