Propunem un criteriu care, din punctul nostru de vedere, odata acceptat, poate conduce la un relativ compromis al judecatilor. Criteriul decentei. Nu al vinovatiei ca atare, ci al distantei dintre ce ai facut si cit te caiesti.

Problema deconspirarii fostilor membri si colaboratori ai fostei Securitati se complica din nou. Ca si cum nu era suficienta confuzia creata in mintile noastre de cazul Mona Musca, iata, ne-am pricopsit, in urma dezvaluirilor ziarului nostru, cu un dosar si mai complicat. Academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici, o personalitate de o greutate rar intilnita, admite, intr-un final, dupa un ciudat puseu de amnezie, ca a colaborat cu fosta politie politica, in forma calificata. Chiar daca, se pare, nu a semnat si un angajament scris (pina la eventuala proba contrara sa dam credit celor spuse de seniorul liberal), colaborarea sa a fost plenara. Informari verbale si scrise, nume de cod, servicii contra-cost. Fruntasul PNL, retras de citiva ani din politica activa, inchide practic o lista. Cazurile deconspirate, autodeconspirate sau pur si simplu oficiale se constituie deja intr-un soi de esantion reprezentativ. Cum ii aranjam insa? Exista un criteriu de judecata a tuturor dosarelor pe care scrie Ąpolitism politic" asupra caruia sa putem cadea majoritar de acord. Pe un fragment de esantion, cel al fostilor tartori ai sistemului, lucrurile par putin mai clare. Pe Plesita si pe Ilie Merce, spre exemplu, pare sa-i desparta doar functia pe care au detinut-o. Chiar si numai prin ea poti cuantifica oarecum gradul de vinovatie a celor doi, iar din acest punct de vedere, primul e cu siguranta lider. Dar cum ii compari, la celalalt capat, pe o Mona Musca cu Constantin Balaceanu-Stolnici sau pe un Carol Sebastian cu Sorin Antohi? De la dezvinovatire totala pina la condamnare fara apel suma nuantelor e impresionanta. Argumentele pro sau contra, sa ne amintim numai cazul Mona Musca, au mers de la invocarea in aparare a unei adevarate conspiratii a oamenilor vechiului sistem pina la a-l pune pe impricinat, impotriva sa, in galeria indistincta a tuturor celor care au avut de-a face cu respectivul sistem. Aceasta diversitate halucinanta si contradictorie vine cu siguranta din lipsa unui criteriu rezonabil. S-a judecat fie prin prisma simpatiilor personale, fie a gravitatii efective a faptelor deconspirate, fie prin cheie ideologica sau de partizanat politic, fie tinind cont de realizarile considerate pozitive de dupa caderea comunismului, fie pe baza unor valori morale. Fie din diverse combinatii ale acestora. Mona Musca a fost condamnata vehement de unii pentru ipocrizie sau minciuna si aparata cu argumentul faptelor de dupa. Modelul a functionat in mare masura si in cazul jurnalistului Carol Sebastian sau al istoricului Sorin Antohi. Pe Alexandru Paleologu, cei mai multi l-au scuzat pe criteriul moral al sinceritatii si promptitudinii cu care si-a recunoscut trecutul patat, pe cel al suferintelor indurate sau al anvergurii intelectuale, dar n-a fost iertat de altii pe motiv de apartenenta politica. La fel cum pe Mircea Ionescu Quintus unii l-au iertat pentru ca, dupa 1989, s-a pozitionat Ącorect" pe scena politica, dar altii l-au judecat si-l judeca aspru pentru lipsa de sinceritate. In ce-l priveste pe Constantin Balaceanu-Stolnici, il poti condamna pentru ca si-a ascuns atita vreme colaborarea, dar multi, probabil, il dezvinovatesc deja pentru ceea ce a fost si este din punct de vedere profesional si din perspectiva staturii sale intelectuale. Deruta e la ea acasa, iar insasi deconspirarea pare sa nu-si mai atinga scopul major, acela de a scoate Romania din minciuna propriului ei trecut si de a o face respirabila moral. Propunem de aceea un criteriu care, din punctul nostru de vedere, odata acceptat poate conduce la un relativ compromis al judecatilor. Criteriul decentei. Nu al vinovatiei ca atare, ci al distantei dintre ce ai facut si cit te caiesti. Sa admitem ca e mai putin condamnabil cel ce a facut raul, dar si-a asumat mai apoi conditia unei discretii penitente, decit un colaborationist de mina a doua, conjunctural, dar concret, care-si ascunde trecutul, dar isi exhiba in schimb intransigenta morala cind vine vorba despre ceilalti. Sau, mai grav, cind nici macar nu admite ca ar fi produs un rau. Unde s-ar afla Constantin Balaceanu-Stolnici intr-un top al decentei ramine sa judecam fiecare. Dar mai ales domnia sa.