Duminica seara, am vazut neantul la televizor. Timp de sapte-opt minute, cit am rezistat sa ma uit pe B1 TV, la emisiunea „Irina by Monica Columbeanu", am avut acea senzatie de ameteala pe care o experimentezi atunci cind privesti in ochi o prapastie si simti ca si ea se uita la tine cu aceeasi privire goala. In interiorul unui imens dormitor, dintr-o imensa vila, de pe un imens domeniu, unde locuiesc cei doi amorezi trasi continuu in tipla sclipitoare a luminilor cameramanilor, o femeie inalta, plina din cap pina in virful unghiilor de acel zimbet specific manechinelor de pe ambalajele de ciorapi, tinea in brate o fetita. Un prunc peste ochii caruia doi sclavi-fotografi isi deversau luminile orbitoare ale bliturilor. Nu se intimpla nimic, in afara de faptul ca doamna zimbea la camera, in timp ce tinea pruncul in brate, si incerca sa-si faca cit mai vizibila afectiunea. Mai spunea cite un „Da" sau „Nu" si scotea sporadic cite un hahait, care ar fi trebuit interpretat ca un hohotel de ris cu accente de sagalnicie. Apoi, cu liota de fotografi si cameramani dupa ea, a coborit scarile somptuoase. La baza lor astepta micul print, imbracat trendy in portocaliu. Ideea de cuplu fericit a inceput sa zimbeasca. Micuta Irina juca rolul unui accesoriu vestimentar, era un soi de bebelus din noua colectie de primavara-vara. Din nou, nu s-a spus nimic citeva minute, timp in care sclavul-fotograf le dadea tircoale, incercind sa prinda in poza din unghiuri cit mai favorabile o familie care locuia pe coperta unei reviste glossy. Mi-e teama ca micuta Irina n-are nici o vina pentru aceasta viata de bebelus de lux in care a fost aruncata. Si ca ar trebui salvata din fata tuturor flash-urilor acelora care-i bombardeaza ochisorii dulci.