Exista doua greseli majore pe care o societate poate sa le comita in fata amenintarii terorismului. Prima: sa incerce sa-l justifice, a doua: sa-l subestimeze. Teroristii sunt nebuni fara mila, dar nu sunt stupizi, scrie Secretarul General al Consili
Exista doua greseli majore pe care o societate poate sa le comita in fata amenintarii terorismului. Prima: sa incerce sa-l justifice, a doua: sa-l subestimeze. Teroristii sunt nebuni fara mila, dar nu sunt stupizi, scrie Secretarul General al Consiliului Europei, Terry Davis, intr-un articol in exclusivitate pentru Jurnalul National. De ce continua terorismul sa se propage Terorismul este un fenomen complex si pentru a lupta impotriva lui este nevoie de o abordare comprehensiva. Condamnarea si reprimarea lui sunt esentiale, dar nu sunt de ajuns pentru o solutie pe termen lung. Noi trebuie sa actionam pentru a preveni aparitia conditiilor care ajuta teroristii sa recruteze noi persoane pentru cauza lor criminala.  Cele mai serioase atacuri care au avut loc pe solul european au fost facute de indivizi care traiesc, muncesc si isi cresc familiile in Europa. Numai o minoritate infinit de mica va face saltul de la ideologiile extremiste la nejustificatele acte de terorism, dar aceasta minoritate exista, iarin timpul interceptarii si urmaririi retelelor de teroristi guvernele trebuie sa identifice si problema existenta in sanul comunitatii pentru a o putea rezolva.  Regretabil, dar teroristii par sa fie mereu cu un pas inainte, adaptandu-se cu usurinta metodelor represive. Este esential sa luptam impotriva recrutarii, finantarii si incitarii la terorism prin intermediul unui cadru juridic si a unei cooperari internationale, dar este la fel de important sa ne preocupe si conditiile care conduc la propagarea terorismului.  Cateva dintre conditiile evidente de raspandire a terorismului sunt conflictele, saracia si subdezvoltarea, incalcarea drepturilor omului si lipsa statului de drept. Este periculos sa incerci sa raspunzi acestora pe termen scurt, oferind solutiile simpliste, demagogia si reprimarea. Este la fel de periculos sa acuzi de terorism un grup etnic sau religios, caci este exact ce vor teroristii.  In Europa, noi respingem alegerea falsa intre libertate si securitate. Nu este fantasma unor idealisti, ci rezultatul unei experiente lungi si tragice cu terorismul pe solul european. Cheia eradicarii acestor factori este reprezentata de drepturile omului. Acestea impreuna cu respectarea statului de drept reprezinta un instrument puternic impotriva terorismului, respectiv un atu si nu un obstacol pentru lupta impotriva terorismului.  Paradoxal, in lumea de astazi, mai interconectata ca niciodata, exista o divizare vizibil in crestere intre comunitati. Pentru a putea construi sau repara poduri peste "apele tulburi" si pentru a promova interesele comune si respectul reciproc, trebuie sa ne angajam intr-un dialog interreligios si intercultural. Educatia si dialogul pot ajuta la schimbarea conditiilor care risca transformarea tinerilor in agenti ai distrugerii.  Consiliul Europei protejeaza si promoveaza drepturile omului, statul de drept si democratia pluralista inca din 1949. Noi suntem hotarati sa combatem terorismul, deoarece el reprezinta o amenintare pentru aceste valori fundamentale. In acest sens, am conceput o strategie pe trei planuri pentru a putea actiona juridic impotriva terorismului, a pastra valorile fundamentale si a trata cauzele profunde ale terorismului. Conventia Consiliului Europei pentru prevenirea terorismului va intra in vigoare in iunie 2007 si va contribui mai departe la atingerea acestor obiective prin cresterea cooperarii internationale si facilitarea unui raspuns mai eficient.  Conventia stabileste doua moduri pentru atingerea acestor obiective: mai intai prin stabilirea ca infractiuni penale a anumitor acte care ar putea conduce la comiterea infractiunilor teroriste, si anume: provocarea publica, recrutarea si antrenarea; in al doilea rand prin consolidarea cooperarii in sensul prevenirii, pe plan intern, prin amendarea politicilor nationale de prevenire, pe plan international, prin modificarea acordurilor in vigoare intre parti, privind extradarea si ajutorul judiciar mutual si prin prevederea unor masuri suplimentare. Mai mult, ea solicita partilor sa promoveze toleranta prin incurajarea dialogului interreligios si intercultural implicand, acolo unde este cazul, organizatii neguvernamentale si alti actori ai societatii civile din domeniul educatiei, culturii, media si al sensibilizarii publicului. Aceasta exigenta, in concordanta cu Planul de actiune al strategiei antiteroriste mondiale a Natiunilor Unite din septembrie 2006, vizeaza prevenirea tensiunilor susceptibile sa contribuie la actiunile teroriste.  Trebuie sa continuam dezvoltarea masurilor de contracarare a conditiilor propice propagarii terorismului. Trebuie sa depunem toate eforturile pentru a apropia colectivitatile si a determina oamenii sa accepte societatile diverse, multiculturale, care reprezinta realizari esentiale si nepretuite ale civilizatiei. Cel mai eficient mod de eradicare a terorismului este de a suprima conditiile susceptibile sa incite anumiti indivizi sa recurga la terorism. Comunitatea internationala trebuie sa se straduiasca sa instaureze un mediu ambiant in care persoanele sa simta ca pot lupta pentru drepturile lor prin drepturile lor. Teroristilor le este frica de justitie nu numai pentru ca ii opreste sa omoare oameni, dar si pentru ca aceasta da o lovitura fatala cauzei lor. Intr-adevar, unii au identificat lupta impotriva terorismului drept conflictul ideologic al secolului XXI, dar un conflict ideologic nu poate fi castigat numai prin forta. Daca vrem sa infrangem teroristii, trebuie sa ramanem credinciosi ideilor si valorilor noastre. Intreaga lume trebuie sa stie ca noi avem dreptate si ei nu, ca noi suntem drepti si ei sunt criminali.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.