Incepuse deja persecutia celor care-i fusesera sfetnici apropiati, macelarindu-i pe ei si familiile lor sub acuzatia de complot si tradare. Unul singur a scapat cu fuga, printul Kurbski, cel mai inalt dregator din "perioada buna" a tarului Ivan. Se refugiaza in Polonia, de unde ii trimite fostului sau stapan o scrisoare plina de acuze grave si, cum stia toata lumea, pe deplin intemeiate.
"O clipa, tarul se clatina" - scrie Hélène Carrère d'Encausse. Sau se preface ca se clatina. La finele anului 1564, paraseste brusc Moscova impreuna cu familia sa si se instaleaza la Alexandrov, la 60 de km. de capitala. De acolo, dupa patru saptamani de tacere, adreseaza un mesaj mitropolitului Afanasie anuntandu-l ca renunta la tron. Ii acuza pe toti aceia care - spune el - i-au paralizat exercitiul puterii, nobilii legati de privilegiile lor, cei care dispretuiesc interesul general. Mai adreseaza si un al doilea mesaj, de data asta catre popor, explicandu-i de ce nu mai poate sa-si indeplineasca misiunea pe care i-a incredintat-o Dumnezeu.
Ne putem pune intrebari asupra sensului acestui demers. Ivan a vrut intr-adevar sa abandoneze puterea? Sau, prin acest gest spectaculos si neobisnuit, - plecarea din capitala, lunga tacere care desparte plecarea din Moscova de mesajele adresate pentru a-si explica intentiile - a vrut oare sa provoace un soc popular? Si sa demonstreze, prin reactia astfel suscitata, ca pentru popor ramanea suveranul legitim, contrar a ce afirma printul Kurbski?
Reactia populara i-a dat dreptate. Vacantarea puterii, a unei puteri totale, mai mult speria decat usura pe cineva. Pe toate planurile a invins teama. Nobilimea si clerul erau inspaimantate de reactiile populare pe care le putea suscita vacantarea puterii si reintoarcerea la vechile conflicte; pe de alta parte, poporul se temea sa nu se revina la domnia cruda si dezordonata a printilor rivali. Cruzime pentru cruzime, dar nu era mai de preferat aceea care era prezentata drept expresie a vointei divine? Nu s-a auzit decat un singur strigat: sa se intoarca sa ne guverneze!...Oricare ar fi fost intentiile sale profunde, Ivan facuse un pariu riscant si l-a castigat din plin....o putere imensa, fie ea si cumplit de amenintatoare, poarta in sine o asemenea forta incat vacantarea ei brusca mai degraba sperie decat usureaza si nu creeaza automat cautarea unei alternative.
Dar aceste constatari, care ar fi trebuit sa-l linisteasca pe Ivan si sa-l conduca spre exercitarea unei autoritati mai calme, au produs efectul contrar. Asigurat ca putea face orice in privinta supusilor sai - sau mai degraba impotriva lor - a cerut ca pret al intoarcerii sale sa i se recunoasca toate drepturile de a comite excese.
Cat de departe suntem de reflexele lumii aceleia? Cat de aproape de cele europene ale secolului XXI? Chiar ne dorim sa traim intr-o stare de normalitate sau fantomele absolutiste ale trecutului sunt inca mult prea puternice? Sigur, teoretic, ar trebui. Nu este si neaparat necesar sa dam vreun raspuns constructiv, pentru ca nimeni nu ne poate interzice sa ramanem partenerul excentric pentru o Europa care are cu totul alte prioritati decat rezolvarea primitivismului politic de Dambovita.