Notez aceste reflectii intr-un spital. Adica intr-un loc unde suferinta arunca in derizoriu orice alta idee in afara de aceea ca viata e un mister vulnerabil si perisabil. Ecourile care ajung aici din circul politic sunt, pur si simplu, triviale. Si nu le poti percepe decat cu un suras trist. Ce va ramane din ele peste zece sau douazeci de ani?

Pentru a fi indiferent, as avea nevoie de un suflet mai puternic decat al meu. Asa ca in timp ce ma uit cum lumina glorioasa a primaverii capata penumbre lovindu-se de fereastra spitalului, ma gandesc la „noutatea" cea mai stranie din aceste zile: au ajuns strainii sa-i roage pe politicienii romani sa se gandeasca si la Romania!!!

Dar cine sa o faca? Basescu, de pilda? Lipsit si de onoare, cum a demonstrat santajul, falimentat, cu „demisia", Traian Basescu stie doar sa joace, cu mijloace de cabotin si de demagog populist, un rol fals de „salvator al neamului". Anti-barbat de stat prin structura, el sta cu spatele la tara si cu fata la oglinda. Si repeta ca o flasneta ca fara el ne ia dracul. Ca fara el se vor prabusi peste Romania toate grozaviile Apocalipsei. Ceea ce mi-a adus aminte de un roman sud-american pe care, probabil, unii cititori il cunosc: „Eu, Supremul".

Se impun cateva precizari. Prima. Pluralul „romanii m-au ales", folosit de Basescu, e ipocrit. Pe Basescu l-a ales un sfert de romani in decembrie 2004 (in care intrau si simpatizantii liberalilor, si votantii negativi, si poate o parte din cei ai PRM-ului). L-au ales ca sa se comporte ca un „presedinte al tuturor romanilor". Ceea ce Basescu e incapabil, insa, sa fie.

A doua precizare. „Eu, Supremul" nu a aflat oare ca pentru multi romani el a devenit in ultimii doi ani, din pricina scandalurilor, insuportabil? Sau cei care il dispretuiesc nu mai sunt romani? Noi care l-am votat pe Basescu, acum doi ani si jumatate, luand in serios (vai!) tapajul demagogic, pe care-l facea in campania electorala, pe tema „sistemului ticalosit", dar vedem astazi cu rusine ca am gresit, nu mai suntem romani? Nu facem parte din popor? Noi care nu suntem nici oligarhi, nici amatori de oligarhi, dar ne e sila sa mai auzim exponentul unei categorii de oligarhi tunand si fulgerand fatarnic impotriva altor oligarhi, nu suntem romani? Noi care il socotim pe Traian Basescu „mogulul" securismului din postcomunism nu suntem romani?

Habar n-am cati suntem cei care gandim astfel. O va arata, poate, referendumul. Dar atunci, n-ar fi cazul ca Traian Basescu sa nu-si mai bata gura ca el, doar el, reprezinta „poporul"? Mai ales ca stim cate dezastre au rezultat din populism.

Revin la o distinctie pe care am mai facut-o: aceea dintre un „stat" si o „tara". Un stat poti sa il dispretuiesti si sa-l contesti. O tara, nu. Statul mi l-a dat istoria. Tara mi-a dat-o destinul.

Cata vreme sunt cetatean al unui stat, sunt obligat, evident, sa tin cont si de legile, si de politia lui. Dar nimic nu-mi poate impune sa fac mai mult decat atat. De iubit, imi iubesc numai tara. Ea inseamna viata mea, iubirile mele, fiul meu, multe. Si chiar si esecurile ei.

Ei bine, referendumul va decide ce vrea tara mea.

Vrea Romania un presedinte care nu face nici o deosebire intre Palatul Cotroceni si o crasma?

Vrea Romania un presedinte in stare sa fie doar instigator la scandaluri?

Vrea Romania un presedinte cu apucaturi paranoide?

Vrea Romania un presedinte toxic?

Daca vrea, nimeni nu o poate impiedica sa vrea.

E dreptul ei istoric de a agoniza si de a-si juca destinul la ruleta.

Ca simplu individ, nu voi avea incotro: va trebui sa ma supun. Dar ceva nu-mi poate impune nici tara. Sa respect ceea ce dispretuiesc. Nu ma cred nici o clipa mai putin roman, recunoscand ca nu voi mai putea vedea niciodata in Traian Basescu pe presedintele tarii mele. Daca va ramane la Cotroceni, voi vedea in el doar pe seful statului.

Iar dispretul meu pentru acest soi de sef de stat imi lumineaza pana in adancuri dragostea pe care o port nefericitei mele tari.

P.S. Daca mi se va spune ca aceste ganduri sunt prea „personale", voi recunoaste.

Asa e. Dar un spital nu e un loc potrivit pentru seninatate.