Democratii s-au intrecut ieri, in sedinta Biroului Permanent National, in a-si exprima ideile de sustinere a lui Traian Basescu, in vederea referendumului pentru demiterea presedintelui. Totul
s-a desfasurat in bune conditii, pana in momentul i
Democratii s-au intrecut ieri, in sedinta Biroului Permanent National, in a-si exprima ideile de sustinere a lui Traian Basescu, in vederea referendumului pentru demiterea presedintelui. Totul
s-a desfasurat in bune conditii, pana in momentul in care vicepresedintele Cezar Preda si secretarul general Vasile Blaga (foto) s-au incaierat, pentru ca nu s-au inteles asupra momentului la care presedintele suspendat Traian Basescu trebuie chemat la o reuniune de amploare, in sanul PD.
"Am impresia ca exista o ruptura intre PD si Basescu"
Potrivit unor surse din PD, dupa ce democratii, in lipsa lui Emil Boc, aflat in convalescenta la Cluj, au decis ca Traian Basescu sa fie invitat la Consiliul National de Coordonare al partidului, de sambata, 5 mai, viceliderul Cezar Preda a venit cu propunerea ca intalnirea sa se produca mai repede. Sursele citate au precizat ca propunerea a fost tratata cu refuz de Vasile Blaga, care a intervenit vehement si a reclamat lipsa unei sali adecvate pentru a-l primi pe Traian Basescu. In plus, Blaga a parut foarte deranjat de faptul ca unii pedisti, precum Preda, nu mai respecta planul, dupa ce se stabilise ca reuniunea cu Traian Basescu va avea loc pe 5 mai. "Am impresia ca exista o ruptura intre PD si Traian Basescu", s-ar fi revoltat si Cezar Preda, acuzandu-l aici aluziv pe Blaga ca nu l-ar sustine cum se cuvine pe presedintele suspendat. In rest, democratii s-au intrecut in a face propuneri constructive de sustinere a lui Basescu. Potrivit surselor citate, unul dintre liderii PD a venit cu ideea ca democratii sa stranga randurile in judete, unde liderii de filiale se fie instruiti astfel incat sa profite de orice sarbatoare locala sau religioasa pentru a mai face o reuniune de sustinere a lui Basescu. Sursele din PD au mai sustinut ca exista si democrati "care joaca la doua capete" in problema suspendarii lui Basescu. "Exista si colegi care evita sa se afiseze cu Traian Basescu, pentru ca se gandesc ca daca acesta va pierde la referendum, ei vor avea de suferit ca imagine", au explicat sursele din PD. Prima masura de sustinere a presedintelui suspendat a fost anuntata ieri de liderul executiv al PD, Adriean Videanu. Acesta a spus ca Biroul Permanent National al partidului a decis sa-l invite pe Traian Basescu sa participe la sedinta Consiliului National de Coordonare al partidului, care va avea loc sambata, 5 mai. In acelasi timp, lui Basescu i-a fost pus la dispozitie, cu tot cu logistica, sediul de campanie al PD, din Aleea Modrogan 22. (Carmen EPURAN, Valentina DELEANU)i
Presedintele "discret" face exces de zel
Presedintele interimar Nicolae Vacaroiu si-a inceput mandatul dand dovada de un exces de zel debordant. Dupa vizita la Cotroceni de ieri dimineata, Vacaroiu s-a aratat pornit sa rezolve in cele patru saptamani cat e interimar, ceea ce un presedinte isi propune in patru ani de mandat.
El si-a fixat o serie de intalniri cu partidele parlamentare, inclusiv PD, cu premierul, cu presedintii Camerelor Parlamentului, guvernatorul BNR, cu ambasadorii statelor NATO si UE. In plus, Vacaroiu da semne ca ar vrea schimbarea sefilor de la serviciile secrete, convocandu-i la o intalnire pe George Maior (director SRI) si Silviu Predoiu (director interimar la SIE). Vacaroiu a mai spus ca isi va pastra echipa de la Senat, care va fi detasata la Cotroceni in cele 30 de zile de interimat. Seful Cancelariei prezidentiale va fi Alexandru Stanescu, iar actualul purtator de cuvant al lui Vacaroiu, Andrei Alexandru, ar putea fi si purtatorul de cuvant al Presedintiei. Presedintele interimar a mai anuntat ca toti cei opt consilieri prezidentiali si-au luat concediu. "Le-am cerut, insa, pentru ca va fi jale daca este astfel, sa nu imi ascunda informatii, toate informatiile sa ajunga pe biroul meu", a adaugat Vacaroiu, referindu-se la angajatii care au ramas la Cotroceni. In vizita sa, Vacaroiu s-a intersectat si cu suspendatul Traian Basescu, care a venit sa-si ia niste lucruri personale: haine, camasi si fotografii. "I-am propus sa isi pastreze biroul, sa si-l inchida pe perioada aceasta si nu va umbla nimeni acolo.", a afirmat Vacaroiu. (Valentina DELEANU)
PNL face apel la popor
Vicepresedintele PNL Crin Antonescu a precizat ieri ca liberalii vor face apel la cetateni pentru a se prezenta la referendum, mentionand ca Traian Basescu este "un personaj din care n-a ramas decat un demagog si un calomniator".
"Guvernul va lua toate masurile ca referendumul, campania cere il precede si celelalte lucruri de natura administrativa sa decurga in conditii de maxima legalitate. Desi nu s-a stabilit oficial data referendumului, o persoana a inceput campania electorala. Presedintele ofera un spectacol politic cu accente grotesti", a declarat Antonescu, citat de Mediafax. In legatura cu faptul ca decizia Parlamentului privind suspendarea din functie a lui Traian Basescu a fost contestata, vicepresedintele PNL a sustinut ca "la urne decizia va fi validata sau nu". "De asemenea, in legatura cu reprezentativitatea celor 322 de parlamentari care au votat suspendarea, Parlamentul are deplina reprezentativitate. Basescu continua seria de calomnii la adresa unei majoritati a parlamentarilor care ar fi dependenti de oligarhi. Ii cer oficial sa-i numeasca pe oamenii care sunt dependenti de oligarhi, care sunt implicati in afaceri de coruptie sau care alcatuiesc o mafie transpartinica", a spus el. (R.G.)
PSD ameninta cu o noua suspendare
PSD a intrat in campania pentru referendum cu atacuri dure impotriva lui Traian Basescu pe care l-a amenintat cu inca o suspendare in cazul in care va fi validat de catre populatie si va mai incalca Constitutia.
Mircea Geoana l-a acuzat pe Basescu ca este "un mincinos, un las si un corupt" si a sustinut ca va merge in tara pentru a face dezvaluiri incendiare despre presedintele-suspendat, anturajul sau si liderii democrati. "Cand doi iti spun ca esti beat, te duci la culcare. Cand 322 de parlamentari alesi de 70% din populatia Romaniei iti spun ca trebuie sa-ti schimbi atitudinea sau sa pleci, atunci iti dai demisia", a declarat Geoana. El a facut un apel la neutralitatea si protejarea institutiilor statului, respectiv servicii de informatii, Curtea Constitutionala si instante, pe perioada campaniei pentru referendum. In opinia sa, Basescu nu va mai reveni la Cotroceni. "PSD merge pana la capat. Dupa suspendarea lui Traian Basescu, urmeaza demiterea sau demisia. Pentru noi, Traian Basescu este fostul presedinte al Romaniei, este ultimul presedinte al perioadei de dupa comunism", a aratat Geoana. Liderul PSD a mentionat, totodata, ca mitingul de duminica desfasurat in Piata Constitutiei a fost ilegal, organizat de "tot soiul de ONG-uri bidon", cu militanti PD adusi "cu japca" din teritoriu. El a cerut ca institutiile statului sa verifice care sunt sursele de finantare a mitingurilor la care au participat Traian Basescu si membrii PD. (Roxana ANDRONIC)
Referendum, sambata, pe 19 mai
Referendumul privind demiterea lui Traian Basescu va fi organizat sambata, 19 mai, potrivit deciziei luate ieri de Conducerile celor doua Camere ale Parlamentului, care urmeaza sa fie supusa, astazi, votului in plen.
Desi consultarile populare au fost organizate, pana acum, duminica, iar presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu anuntase referendumul pentru data de 20 mai, parlamentarii au motivat ca termenul legal de 30 de zile de la suspendarea din functie a sefului statului expira pe 19 mai si nu pe 20. Potrivit secretarului Camerei, Ioan Munteanu, daca s-ar fi organizat pe 20 mai, referendumul ar fi putut fi contestat la Curtea Constitutionala, intrucat la acea data se depaseste intervalul prevazut de Constitutie. Plenul Camerelor se va reuni, astazi, pentru a vota proiectul de hotarare a Parlamentului care stabileste acest termen pentru organizarea consultarii. Munteanu a precizat ca, potrivit legii, urnele vor fi deschise, in ziua referendumului, intre orele 8.00 si 20.00. El a adaugat ca durata campaniei electorale va incepe imediat dupa publicarea in Monitorul Oficial a hotararii Parlamentului si se va incheia cu 48 de ore inaintea zilei referendumului. El a apreciat ca, potrivit legii, sambata si duminica nu ar trebui sa se desfasoare campanie. (Raluca PAPADOPOL)
Varianta PRM
Presedintele Traian Basescu poate ramane suspendat din functie pana la modificarea Legii referendumului, indiferent daca un astfel de demers legislativ va fi adoptat in interiorul termenului de 30 zile sau dupa, a declarat ieri vicepresedintele executiv al PRM, deputatul Lucian Bolcas. El a spus ca legea fundamentala prevede doar obligativitatea de a se organiza referendumul pentru demitere in termen de 30 de zile de la adoptarea Hotararii de suspendare, insa nu stipuleaza un termen pana la care presedintele poate ramane suspendat din functie. Constitutia prevede, de asemenea, ca seful statului este demis numai daca referendumul este valid, iar conditia de validitate, participarea a jumatate plus unu din numarul cetatenilor inscrisi in listele electorale, este prevazuta in Legea referendumului 3/2000, a adaugat vicepresedintele executiv
al PRM. (R.G.)
"Basescu a ramas liderul PD"
Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca invitarea lui Traian Basescu, sambata, la Comitetul National de Coordonare al PD, reprezinta confirmarea faptului ca in perioada in care a fost sef al statului Basescu a ramas, de fapt, liderul PD. "Cu privire la participarea domnului Basescu la CNC, singura problema este ca s-a schimbat locul intalnirii. Pana acum ii chema la Cotroceni sau la Potcoava, uneori la un loc mai ademenitor. Am inteles ca la Golden Blitz nu prea, decat alta parte a anturajului?, a afirmat Geoana. (R.A.)
Tariceanu va propune retragerea militarilor din Irak
Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca, la o viitoare sedinta a CSAT, va propune retragerea trupelor romanesti din Irak, daca presedintele Consiliului nu va formula o astfel de propunere, amintind ca doreste ca militarii sa fie readusi in tara pana la sfarsitul anului, pe baza unui calendar. "La viitoarea sedinta a CSAT, daca nu va fi o propunere din partea presedintelui, este foarte posibil sa fac o astfel de propunere, in calitate de vicepresedinte al Consiliului", a spus Tariceanu, citat de Mediafax. El a aratat insa ca propunerea de retragere presupune anuntarea unei decizii politice care nu se transforma intr-o actiune "intempestiva", ci care va fi aplicata pe baza unui calendar convenit cu aliatii si partenerii Romaniei. PNL a sustinut puternic inca de anul trecut retragerea trupelor romanesti in Irak, intrand in conflict pe aceasta tema cu presedintele Traian Basescu. Liberalii au avut si o campanie publica in privinta retragerii din Irak, intentionand sa dezbata aceasta tema in Parlament, dar dezbaterea nu a avut loc pana in prezent. (R.G.)
Act de demisia directorului SIE
Plenul Parlamentului ia act, astazi, de demisia lui Claudiu Saftoiu din functia de director al SIE, iar presedintii celor doua Camere il vor informa pe seful statului ca urmeaza sa fie desemnat un alt director in fruntea serviciului. Secretarul Camerei Deputatilor, Ioan Munteanu, a aratat ca, in sedinta Biroului Permanent de ieri, nu s-a luat in discutie termenul in care va fi numit un alt sef la SIE si a aratat ca in lege nu se fac precizari in acest sens. El a precizat ca este posibil sa se astepte trecerea celor 30 de zile pana la referendum. Tot astazi, Parlamentul va decide asupra propunerii a 229 de parlamentari de constituire a unei comisii de ancheta privind informatiile furnizate referitoare la interceptarea comunicatiilor. (R.I.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.