Operatiunea de caricaturizare a politicii autohtone prin reducerea la caricatura a politicienilor care ii dau acesteia contur a avut mereu rezultate satisfacatoare. Politicienii din Romania sint - si azi, asa cum au fost si in trecut - niste caricaturi. Am putea ride de ei, dar ar fi o atitudine cam deplasata. Din pacate, prostiile pe care le comit sint cit se poate de serioase.

Pe mine, unul, m-a pus serios pe ginduri o declaratie - pe care am mai invocat-o si in alte comentarii publicate in acest ziar - data de Dinu Patriciu. Marele papusar al PNL a spus cindva ca acum nu mai e interesat sa joace in Divizia B (politica) pentru ca asta ar insemna sa retrogradeze din Prima Liga (economia), acolo unde evolueaza acum, cu mult succes, pina la proba contrara. Eu cred ca Dinu Patriciu a fost sincer. Liberalul care i-a sponsorizat, in numele unei echidistante care merita sa fie interpretata, in 2004 si pe social democrati in campania electorala a indicat cum stau cu adevarat lucrurile, a punctat genul si specia si a descris fara cusur cine e, in aceasta ecuatie, subordonatul si cine e supraordonatul. Economicul domina politicul in Romania; altfel spus, oamenii de afaceri domina si butoneaza politicienii, dar au nevoie de acestia pentru a-si feri de ochii multi bucataria in care isi coc afacerile. Nu e deloc inutil daca se adauga si faptul ca afacerile mari care s-au facut in Romania au multe zone care se feresc de ideea de transparenta ca dracul de tamiie.

Ei bine, pentru ca sistemul sa fie cit se poate de mult securizat, e nevoie vitala ca zona politica sa fie populata majoritar de o anume specie de politicieni: de caricaturi de politicieni. Stiu ca suna aproximativ, dar sint sigur ca intelegeti la ce si mai ales la cine vreau sa ma refer.

Operatiunea de caricaturizare a politicii autohtone prin reducerea la caricatura a politicienilor care ii dau acesteia contur a avut mereu rezultate satisfacatoare. Ultimele zile - fierbinti din punct de vedere politic - au adaugat alte performante unei strategii oculte, inteligente si nocive. Asadar, politicienii din Romania sint - si azi, asa cum au fost si in trecut - niste caricaturi. Am putea ride de ei, dar ar fi o atitudine cam deplasata. Din pacate, prostiile pe care le comit sint cit se poate de serioase.

Vreti exemple? Sint din belsug. Avem un presedinte-caricatura. Se numeste Nicolae Vacaroiu, a preluat, dupa cite se pare, fostul birou prezidential al lui Ion Iliescu si e omul care s-a facut de-a lungul timpului covor (uneori, chiar covor rosu) in fata celor care l-au facut sa parvina. Apoi, in locul in care a stat presedintele-caricatura al Romaniei, fost si viitor presedinte-caricatura de Senat, sta Doru Ioan Taracila - o alta gluma ieftina de politician. Premier e Calin Popescu Tariceanu, cel care, prin vorbe si fapte, s-a autocaricaturizat cu succes in repetate rinduri. Apropo de caricaturi, priviti cine face parte din cabinetul sau; insistati la Justitie, Educatie, Aparare, Transporturi si Interne. Rideti deja unii dintre dumneavoastra, nu-i asa? Aveti tot dreptul, din punctul meu de vedere. Bun! Sa trecem mai departe. Liderii opozitiei - Mircea Geoana („prostanacul"!), Ion Iliescu („cirpa kaghebista"!), C.V. Tudor („nebunul"!/"lingaul"! etc.), Dan Voiculescu („securistul"!) - sint altceva decit niste caricaturi? Altceva decit niste glume proaste ale istoriei noastre recente? Traseistul Cozmin Gusa - fugarit, mai nou, de „minerii" din inchipuirea sa - vi se pare ca e facut din alt aluat? Ca sa nu se creada ca vreau sa evit injuraturile care vor veni din partea cealalta, vreau sa fie clar: a) Traian Basescu ne propune tot mai mult o caricatura a politicianului care ar fi putut fi; b) Theodor Stolojan si Emil Boc sint de mult copiile palide ale personajelor pe care le-au interpretat cindva cu succes; c) ciobanul-politician Becali e un vizionar sau doar ultima gluma sinistra pe care sintem nevoiti sa o vedem in fiecare seara la tv?

Va e cam lehamite, nu e asa? Va inteleg, insa vreau sa va mai spun si ca greata pe care o incercati face parte din „scenariu": e ingredientul, ultimul, cel mai greu de obtinut si decisiv pentru ca sistemul sa stea in picioare. Daca va e lehamite, lucrurile vor continua ca si pina acum; daca ii gasiti antidot, atunci mai e o speranta.