Bancile sunt luate la tinta Dupa BRD si Banca Comerciala Carpatica, a venit randul clientilor de la Raiffeisen sa primeasca mailuri-capcana, in cadrul unui atac de tip phishing. Potrivit analizelor efectuate de experti in securitate informatica,
Bancile sunt luate la tinta Dupa BRD si Banca Comerciala Carpatica, a venit randul clientilor de la Raiffeisen sa primeasca mailuri-capcana, in cadrul unui atac de tip phishing. Potrivit analizelor efectuate de experti in securitate informatica, cele trei atacuri par a fi organizate de aceiasi autori.  "Recent, Raiffeisen Bank a derulat o procedura de verificare a conturilor Raiffeisen Online datorita numarului in crestere de frauda in anumite tari europene, precum si in Romania. Protejarea securitatii contului dvs. si a retelei Raiffeisen Bank sunt principala noastra grija. Ca o masura preventiva trebuie sa va confirmati datele contului pentru o mai mare siguranta.  Va rugam sa accesati contul dvs. dand click pe linkul de mai jos: http://www.raiffeisenonline-ro.com/eBankingWeb/login.htm." Asa arata mailul care incearca sa-i pacaleasca pe clientii bancii si sa-i determine sa dezvaluie informatii personale importante. Raiffeisen Bank Romania a mai fost vizata de cyberinfractori si in decembrie 2006. Este un atac "tipic" de phishing, in urma caruia clienti ai bancilor din intreaga lume pierd anual milioane de euro.  "Avem mai multe motive sa credem ca este vorba de acelasi autor sau grup de autori", ne-au declarat experti BitDefender. Mailurile se aseamana, domeniile au fost inregistrate prin Melbourne IT, LTD. D/B/A Internet Names Worldwide, gazduire Yahoo in timp ce datele de contact tehnic in cazul Raiffeisen sunt gigi-smukle@yahoo.com, iar in cazul BRD erau gigi-shaw 123@yahoo.com, ne-au aratat reprezentanti BitDefender.  PREVIZIUNI CONFIRMATE. La inceputul anului, raportul de securitate Gecad arata ca in 2007 principalele amenintari vor fi reprezentate de spam, spyware si phishing. "O data cu cresterea tranzactiilor online, in Romania se va intensifica si fenomenul de phishing local", se mai spunea in raportul mentionat. Utilizatorii trebuie sa stie ca nici o banca nu le cere clientilor sai informatii personale prin email. Mesajele, transmise aparent din partea bancii si destinate utilizatorilor de posta electronica, sunt realizate astfel incat sa poata fi considerate informari oficiale si legitime ale institutiei de credit.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.