Suspendarea presedintelui Traian Basescu de Parlament starneste in continuare reactii atat pe plan intern, cat si extern. "Cu siguranta, este o lovitura grea si umilitoare pentru Traian Basescu", a apreciat analista Joan Hoey, expertul pentru Europa
Suspendarea presedintelui Traian Basescu de Parlament starneste in continuare reactii atat pe plan intern, cat si extern. "Cu siguranta, este o lovitura grea si umilitoare pentru Traian Basescu", a apreciat analista Joan Hoey, expertul pentru Europa de Sud-Est de la "Economist Intelligence Unit" intr-un interviu acordat RRA.  Potrivit acesteia, numarul mare de voturi dat de parlamentari impotriva presedintelui arata ca acesta si-a facut multi dusmani de cand se afla la putere. "Cred ca spune multe faptul ca atat de multi politicieni au votat impotriva, in ciuda faptului ca referendumul va iesi, probabil, in favoarea lui Traian Basescu", a spus Joan Hoey, aratand insa ca aproape toate tarile care au devenit membre ale UE s-au confruntat cu probleme asemanatoare de instabilitate politica. Ea a dat exemplul unor tari ca Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia. Asta nu inseamna ca nu exista ingrijorare la Bruxelles fata de ceea ce se intampla pe scena politica din Romania, dupa cum a aratat Joan Hoey. "S-ar putea ca actiunile Romaniei la Bursa UE, ca sa spun asa, sa scada putin. Tot acest zgomot politic distrage atentia, in opinia Bruxelles-ului, de la sarcinile care trebuie duse la indeplinire. Nu trebuie sa uitam ca Romania inca este monitorizata de catre Comisia Europeana", a conchis Hoey.  In schimb, comisarul european, Franco Frattini, a spus ca la nivelul Comisiei Europene nu exista o ingrijorare fata de situatia politica interna, atat timp cat Romania isi respecta angajamentele privind continuarea reformelor. Oficialul European s-a declarat totodata de acord cu obiectivele mandatului noului ministru al Justitiei Tudor Chiuariu. Ministrul de Externe Adrian Cioroianu a sustinut si el ca semnalele venite din exterior nu sunt alarmante. Acesta i-a asigurat pe consulii onorifici ai Romaniei in strainatate, reuniti la Sibiu, "ca nimic din ce se intampla astazi la nivel politic nu este in masura sa schimbe politica externa a acestei tari, angajamentele pe care le-am asumat in ultima vreme". La randul sau, liderul PSD Mircea Geoana l-a amenintat pe Basescu cu a doua suspendare daca acesta se va intoarce la Cotroceni si nu va respecta Constitutia.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.