Produsul analizat are o valoare nutritionala ridicata si contine aditivi alimentari care pot afecta serios sanatatea in cazul in care este consumat frecvent.  Maia, biscuiti cu miere, produs tipic din categoria biscuitilor, contine: "faina de grau, zahar, zahar invertit, grasimi vegetale hidrogenate, miere 5%, agenti de afanare (bicarbonat de amoniu E 503, bicarbonat de sodiu E 500, pirofosfat acid de sodiu E 339), sare, emulsificator (lecitina de soia E 322), conservant (metabisulfit de sodiu E 223), acidifiant (acid citric E 330), aroma natural identic de miere". Produsul contine gluten. Valorile nutritionale pentru 100 de grame de produs sunt: proteine 8,8 g, carbohidrati 59,4 g, grasimi 9,2 g.  ANALIZA. Produsul analizat are o valoare energetica mare: 353 kcal/184 kj pentru 100 de grame. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune, citind eticheta produsului, ca este dezechilibrat nutritional, cu un exces de glucide cu absorbtie lenta (amidon), dar si cu index glicemic ridicat, zaharoza, zahar invertit. Contine, de asemenea, o cantitate semnificativa de grasimi hidrogenate. In compozitia produsului mai intra si o sursa de fosfor, pirofosfat acid de sodiu E 339, care in conditiile unui aport zilnic si din alte alimente poate dezechilibra balanta calciu-fosfor, cu stimularea excretiei calciului. Conservant chimic, metabisulfit de sodiu E 223, care poate induce criza de astm.  CONCLUZII. Ca toate produsele din aceasta gama, si acesta este dezechilibrat nutritional cu exces de zaharuri si densitate calorica ridicata. Specialistul nostru nu il recomanda diabeticilor, persoanelor supraponderale, obezilor, persoanelor suferinde de astm, suferinzilor de boli cardiovasculare, celor cu sensibilitati digestive, suferinzilor de boli hepatice si renale.