Reusita fotbalistului ar putea intra in Cartea Recordurilor, desi nimeni nu a filmat faza.

Un fundas in virsta de 19 ani a inscris un gol cu capul de la 57 de yarzi (52,1 metri) in meciul pe care echipa sa, Holker Old Boys, l-a terminat la egalitate, scor 2-2, in fata formatiei Chadderton, in esalonul secund al campionatului North West Counties din Anglia. Conform „The Sun", fotbalistul, care are inaltimea de 1,91 metri, se afla in propria jumatate de teren cind a lovit cu capul mingea la o degajare a portarului echipei adverse. Mingea a trecut peste fundasii de la Chadderton, a cazut pe gazon, a sarit peste portar si a intrat in plasa. Experti de la Cartea Recordurilor au fost contactati pentru a se stabili daca acest gol reprezinta un record.

Beckham a dat cu piciorul

„Toata lumea isi aminteste de golul lui David Beckham de la jumatatea terenului (n.r. - David Beckham a inscris cu piciorul un gol de la 52,1 metri intr-un meci intre Manchester United si Wimbledon, disputat in 1996), dar al meu probabil a fost mai uimitor, pentru ca a fost cu capul. Am lovit mingea perfect. A zburat peste toti ceilalti fotbalisti, iar apoi a cazut la pamint la aproximativ 16 yarzi (14,6 metri) de poarta, in timp ce portarul iesea sa o prinda. Mingea a sarit peste capul lui. Cred ca nu i-a venit sa creada. Nu i-a venit sa creada nimanui. Chiar si eu am fost socat. Cu siguranta nu tintisem poarta si nu mai marcasem tot sezonul", a declarat Capstick.

Doar 37 de persoane au asistat la partida, insa se pare ca nimeni nu a filmat faza golului. Potrivit cotidianului „North West Evening Mail", fundasul a explicat ca, dupa ce a marcat, coechipierii sai au ris de el, spunind ca a inscris deoarece tocmai s-a ras in cap.