Fac parte dintre
cei care s-au injurat in scris și in treburi publice cu senatorul Corneliu Vadim Tudor.

Cateva din motivele pentru care nu l-am avut niciodată la inimă au fost personale, dar și mai multe au fost ale anturajului. Suntem datori anturajului mai mult decat ne place să credem. Nu spun nici acum și n-o să spun nici de acum inainte că Vadim e o soluție pentru Romania. Dar, trecand anii, imi dau seama că toată media ar trebui să-i fie cumva recunoscătoare pentru modul in care a bălăcărit tot timpul Puterea, pentru virulența, adeseori penală, cu care și-a manifestat antipatiile politice. Dacă jurnaliștii romani nu l-ar fi avut peste ei pe unul care a insultat, a acuzat – cu dreptate sau gratuit – și a dat tare cu bata in toți cei care i-au stat in cale, ei ar fi avut mult de pătimit. Existand precedentul Vadim și neputand Puterea să-i facă nimic, din cauza imunității parlamentare, ziariștii cei mai inflamați s-au resimțit constant de la această imunitate. Prin comparație cu atacurile furibunde ale lui Vadim, orice atac al gazetarului cu vocația criticii e mic. Să nu fi fost insă Vadim ca unitate de măsură a vehemenței, Puterea ar fi pus repede toată presa cu botul pe labe.
Să ne amintim ce iute s-a cumințit presa in timpul ultimei guvernări PSD, simțind că tot

PSD-ul va avea și-n următorul mandat painea și cuțitul. Trecand vremea insă, tot ce pe moment pare exagerat și cu o cauză oportunistă dezvoltă alte ințelesuri. Procedeele lui Vadim sunt, in mare parte, contestabile, dar per total omul are dreptate: toate guvernările au fost catastrofale. Cred că de aici vine credibilitatea lui la o categorie intinsă de alegători, din faptul că, oricat de vulnerabile sunt premizele, asupra concluziei toată lumea e de acord: și guvernarea actuală e catastrofală.

Citeste si:

Al doilea folos, tras de foarte mulți gazetari din supărările bolovănoase și profund necolegiale ale lui Vadim pe presă, e la cunoașterea de sine. Datorită revărsărilor sale de umoare otrăvită am aflat și eu cat pot rezista la un limbaj spurcat, dar in construcție de adeseori savuros.

Mi-am dat seama – și alții și-au dat la fel seama – cum funcționez, cand sunt batjocoriți ceilalți și cat de tare mă doare, cand sunt batjocorit eu. Un confrate imi spunea, cu aleanul celui uitat la numărătoare că, deși
s-a legat in cateva randuri de Vadim, acesta nu l-a pomenit niciodată in Romania Mare. Confratele voia să spună că nu-i corect, că Vadim nu e imparțial in negație și că ar fi meritat măcar o citare cu apelativ: Mă boule, mă zevzecule! Ar mai fi un motiv pentru care Vadim trebuie privit cu altă ințelegere: nu s-a imbogățit sau dacă a strans ceva, nu jignește lumea cu averile lui. Nu că l-aș iubi pe Vadim, dar sunt atația politicieni care au făcut țării un rău uriaș, incat răul pe care i-l face democrației Vadim seamănă, in context, cu un bine. Trecand deceniile, judeci lucrurile la efecte și dai mai puțină importanță mijloacelor.