În jurnalul său, Gabriel Garcia Marquez notează că "femeile susțin lumea, pe cand noi, bărbații, o răvășim cu brutalitatea noastră notorie". Dacă e să privim realitatea politică dambovițeană, reflectată de la o vreme de presa autohtonă, mărturisirea marqueziană e doar pe jumătate adevărată.

Căci Adriana Săftoiu pare să fi susținut de una singură "lumea de la Cotroceni", in timp ce Elena Udrea, ațațată de fostul ei șef, a răvășit-o "bărbătește" cat a putut de adanc. Cel puțin așa răzbate din demisia celui mai de taină sfetnic al corozivului președinte. Indiferent de motivele reale ale mediatizatei despărțiri, laudele caligrafiate sau orale ce-au bandajat orgoliul rănit al demisionarei cu soț demisionat sunt reconfortante. Oricum, este intaia oară cand un funcționar public culege atatea vorbe de prețuire de la niște gazetari dedați mai degrabă diatribei decat elogiului. Zile la rand am aflat cum s-a chinuit brava Adriana să țină in frau "brutalitatea notorie" a năvalnicului Băsescu și cum l-a impiedicat din răsputeri să dea buzna in studiourile televiziunilor complotiste, ințesate de analiștii dușmănoși. A fost indeajuns o săptămană pentru legendarea ființei aparent fragile și blajine, alintată de prieteni "Pufuleț" și nu altcumva. Un alint străin de calitățile devoalate acum cu suspectă generozitate și gentilețe de colegii de profesie. Solidaritatea in bine a gazetarilor este o constatare imbietoare, tonică, a perioadei din urmă și ea iși găsește o posibilă explicație in ostilizarea inabilă a "mogulilor" de către președinte. Or, devotata Adriana a vădit maximă inteligență construindu-și o imagine de semidisidentă tocmai in interiorul Palatului. Așa că, omagiind-o pe subalterna părelnic independentă, ziariștii l-au plesnit cu cerneală tipografică pe Jupanul ăla mare.

Întamplarea cotrocenistă – deși inlănțuirea demisiilor din grădina prezidențială e neindoielnic un fenomen și nu un caz singular – a readus-o in prim-planul mediatic pe tenebroasa Elena, descrisă ca intruchipare a răului de partid și de stat. O făptură malefică, gata in orice clipă s-o otrăvească pe imaculata ei surată in ale consilierii prezidențiale și s-o azvarle peste ulucile seraiului imbăsescizat. Demonizarea concertată a doamnei Udrea a continuat in presa băștinașă, de parcă prea-afurisita ar fi intruparea tuturor predecesoarelor din aceeași familie onomastică și politică a ultimului nostru veac de influență nefast-elenică. În numai cateva luni, ravisanta blondă a ajuns in paginile ziarelor cea mai detestabilă țiitoare de afaceri sulfuroase și mă tem că nici un detergent nu-i va curăța de aici incolo petele de imagine. Voluptatea sinucigașă cu care distinsa duduie iși desăvarșește rolul de paratrăsnet președințial e o altă lecție ce trebuie consemnată. O pildă a loialității nemărginite și iraționale, intr-o vreme a trădărilor in serie și fără scrupule.

Lecție pe care mezina familiei Băsescu, Elena (ah, tot Elena!), pe numele său de "Miss PD", o nesocotește subversiv. Amețită de atenția nemeritată și deloc dezinteresată ce i se arată pretutindeni, "fotomodelista" (vorba hatrului Ion Cristoiu) s-a băgat și ea in seamă, dandu-și cu părerea despre una și alta, inclusiv despre problemele țării. Dar intre panseurile pseudo-politice, de-o platitudine induioșătoare, Elena a strecurat și ceva venin muieresc: "Nu mi se pare că Elena Udrea și Adriana Săftoiu au avut vreo reușită extraordinară in viață". Inepția vitriolantă a demoazelei de os domnesc miroase a răzbunare școlărească, surprinzătoare și neașteptată. Adicătelea, tatăl junei pediste s-a sprijinit ani de-a randul, in ditamai dregătoriile, pe două incompetente, pe două nepricepute? Lecția de insolență servită de domnișoara Băsescu nu-și avea rostul. Pilda strepezicioasă, venită dinspre o persoană a cărei singură "reușită extraordinară" este calitatea de fiică a președintelui, e de rău augur. E și nedreaptă, intrucat "fătuca", necoaptă și școlită pe podiumul prezentărilor de modă, n-are căderea să le judece pe femeile care au insemnat destul de mult in cariera fulminantă și imprevizibilă a părintelui ei. O dovadă in plus că "recunoștința se scrie pe nisip și nu pe granit". Și că tinerețea se confundă adesea cu obrăznicia, indeosebi cand ești odraslă de președinte.