Todd Bohanon este proprietarul site-ul respectiv si isi conduce afacerea din orasul sau natal, Georgia. Se autodeclara cel mai mare colectionar din SUA de obiecte care au apartinut unor criminali celebri si spune ca este perfect legal. "Nu sunt genul
Todd Bohanon este proprietarul site-ul respectiv si isi conduce afacerea din orasul sau natal, Georgia. Se autodeclara cel mai mare colectionar din SUA de obiecte care au apartinut unor criminali celebri si spune ca este perfect legal. "Nu sunt genul de persoana care as putea sa ma uit in ochii familiei unei victime si sa spun <<vai, cat de prost ma simt pentru ceea ce fac>> pentru ca in realitate nu simt absolut nici o jena pentru preocuparile mele", a precizat Bohano. El recunoaste ca ocazional le-a trimis criminalilor bani in inchisoare, dar numai sume mici.
Site-uri precum murderauction.com si-au facut aparitia incepand cu 2002, cand eBay a decis sa nu mai vanda obiecte ale criminalilor celebri.
Andy Kahan, directorul Biroului pentru Victimele Crimelor din Houston, lupta de ani de zile, in numele rudelor victimelor, impotriva celor care se ocupa cu astfel de vanzari. "Industria se dezvolta de la o zi la alta. Este inadmisibil ca, dupa ce ai furat, violat sau ucis, sa incepi sa faci bani datorita renumelui capatat astfel", precizeaza Kahan.
Site-urile ofera spre vanzare cele mai diverse "suveniruri", de la amprentele unui renumit criminal in serie californian Roy Norris pana la suvite din pletele lui Charles Manson sau la felicitarea de Craciun trimisa de Ted Bundy in 1988, cu putin timp inainte de executie. Cu cat este mai cunoscut asasinul, cu atat pretul obiectelor sale este mai mare. Una din operele de arta create de John Wayne Gacy a fost vanduta chiar pe murderauction.com contra sumei de 10.000 de dolari.
Kahan spune ca este convins ca exista detinuti care nici macar nu stiu ca lucrurile lor sunt vandute la licitatie, dar multi dintre ei isi vand bunurile de buna voie, prin intermediul dealerilor care controleaza foarte bine aceasta piata. Majoritatea inchisorilor americane nu le permit condamnatilor sa-si vanda obiectele personale direct catre public, asa ca majoritatea detinutilor, pentru sume relativ modeste, lucreaza direct cu dealerii din afara.
O suvita din parul lui Douglas "Sunset Killer" Clark, impreuna cu certificatul de autenticitate Exista insa si legi, asa numitele legi ale "Fiului lui Sam", care le interzic asasinilor sa profite de pe urma crimelor comise vanzandu-si povestile. Ele au fost promulgate in anii '70 dupa aparitia unor zvonuri cu privire la editurile care se intreceau in a-i oferi sume mari de bani criminalului in serie David Berkowitz, cunoscut mai ales drept "Fiul lui Sam", pentru povestea crimelor sale.
Dar in 1991, Curtea Suprema din SUA a abrogat una din aceste legi sub pretextul ca incalca primul amendament din Constitutie. De atunci, restul legilor a devenit foarte greu de aplicat, dupa cum spun unii avocati. Numai cinci state americane au interzis vanzarea obiectelor personale ale criminalilor pentru profit, in timp ce in alte 45 de state astfel de vanzari sunt perfect legale.
Pentru rudele victimelor, asemenea afaceri reprezinta adevarate orori pentru ca, asa cum precizeaza Harriet Semander, mama unei tinere frumoase ucise in anii '70 de Coral Eugene Watts, este inadmisibil "sa permiti unui om care ne-a distrus vietile sa faca bani de pe urma atrocitatilor comise". Femeia a fost efectiv socata in momentul in care a aflat ca o scrisoare trimisa din inchisoare de asasinul fiicei sale (si a altor zeci de femei) se vinde la licitatie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.