În loc să plecați urechea la basme despre aprecierea leului pe seama căpșunarilor in vacanță, chiar și la două săptămani după Paște, ascultați mai bine o poveste nouă, după Jörg Guido Hülsmann.

Regele unei țări mici, Alfania, inflaționează moneda sa, alfa, și, in consecință, cursul de schimb al alfa față de beta, moneda unei țări mari, Betania, scade. Alfanienii plătesc mai mulți bani pe importuri, investitorii betanieni iși văd ciuntite capitalurile plasate inainte de deprecierea monedei alfa, in schimb, regele alfanian și industriile exportatoare se imbogățesc pe seama propriilor supuși și a investitorilor străini.

Pălmașii alfanieni n-au cum se feri din calea inflației, dar capitaliștii betanieni incep să renunțe, rand pe rand, la investițiile din Alfania. În această situație, marea masă a alfanienilor ajunge să fie prejudiciată indoit de inflație: pe de o parte, prin redistribuirea veniturilor, pe de altă parte, prin diminuarea capitalului investit, adică o lovitură dată dezvoltării, deci viitorului lor.

Cu o recesiune pe cap și cu vistieria goală, regele alfanian e constrans să manevreze rezonabil inflația, pentru ca investitorii betanieni să nu mai inregistreze pierderi. Dar, supriză!, Guvernul Betaniei devine dintr-o dată sensibil la interesele investitorilor din Alfania și le promite că va produce suficient de multă monedă beta pentru a stabiliza
cursul alfa. Asta il face pe regele Alfaniei să revină la comportamentul inițial. Bagă mai departe inflație, dar fără a avea motive să se mai teamă de efectele negative ale acesteia. Cu garanția monetară betaniană acordată monedei alfa, capitalurile betaniene n-au de ce să se mai repatrieze. Siguranța de care se bucură cursul de schimb ii permite regelui să se imbogățească in continuare.

La un moment dat insă, capitaliștii betanieni termină ce au de cumpărat, iar Guvernul Betaniei decide să renunțe la a-i mai sprijini pe exportatorii de capital, fiindcă are nevoie de resurse financiare in alte domenii: asigurări sociale, armată, construcții. O criză puternică izbucnește in Alfania, deoarece economia alfaniană s-a specializat de-a lungul anilor de inflație in sectoare ce erau rentabile datorită fluxurilor de monedă betaniană. Enormele probleme apărute sunt potențate de deprecierea monedei alfa. Investitorii internaționali evită Alfania intr-un moment in care importul de capital ar fi
permis restructurarea economiei.

Citeste si:

Foștii profitori de pe urma inflației – regele, familia și prietenii – reprezintă insă cel important obstacol in calea restructurării. Ei au devenit, grație inflației, cei mai puternici capitaliști ai țării. Dar, spre deosebire de alți intreprinzători, nu și-au clădit averea nici pe creativitate, nici pe calitățile anticipative, ci doar pe multiplicarea banilor de hartie, pe care au impus-o populației. Acum ei sunt la carma economiei, dar nu știu ce să facă.

Din punct de vedere economic, Alfania alunecă din criză in recesiune, căci puternica familie regală nu posedă spirit antreprenorial, iar micilor antreprenori privați le lipsește capitalul. Această recesiune ascunde un pericol politic pe care regele trebuie să-l indepărteze cat mai repede. Dar, din moment ce el insuși nu poate provoca schimbarea economică, caută credite din străinătate pentru a tempera situația critică, de exemplu in Betania. Astfel, Alfania devine dependentă din punct de vedere politic de această putere.

Povestea sfarșește trist: alfanienii trăiesc nefericiți pană la adanci bătraneți, ei și urmașii urmașilor lor ș și săraci, și la cheremul străinilor.

Dar ce ne pasă nouă, care
n-avem rege, ci republică, n-avem alfa, ci un leu tot mai tare, și am aderat la UE, nu la Betania.