Legile siguranței inițiate de PNL vor fi adoptate tacit astăzi de Camera Deputaților. Deputații din comisiile juridice și de apărare s-au intrunit ieri intr-o ultimă ședință fără insă vreun rezultat așa cum era de așteptat.

Lipsa de cvorum, datorată in special absențelor deputaților juriști, a dus la suspendarea ședinței. Chiar dacă nu erau in cvorumul necesar desfășurării ședinței, unii deputați au insistat să-și exprime punctele de vedere, ajungandu-se in final la certuri.
Potrivit vicepreședintelui comisiei juridice, deputatul PSD Florin Iordache, ședința a fost convocată degeaba pentru că oricum in programul de lucru din această săptămană nu mai figura nici o ședință de plen astfel incat legile să poată fi votate.
În schimb, președintele comisiei de apărare, deputatul PD Costică Canacheu, a solicitat conducerii Camerei să organizeze o ședință de plen, sperand ca legile să fie adoptate de cele două comisiii in cursul zilei de ieri. Democrații nu au ratat prilejul de a aduce noi acuzații liberalilor și pesediștilor că nu au venit intenționat la ședințe pentru ca legile să fie adoptate tacit. Acuzațiile reciproce ale deputaților l-au determinat pe președintele comisiei juridice conservatorul Sergiu Andon să părăsească prezidiul. Potrivit acestuia, adoptarea tacită a legilor este regretabilă pentru Parlament.